Specialiștii spun că cea mai mare greșeală constă în modul în care tratăm acea „cheat day' de la sfârșitul săptămânii de regim. În plus, ar trebui să nu adoptăm un regim doar ca să ajungem la o anumită greutate, prin orice mijloace. Trăitul sănătos și dieta corespunzătoare ar trebui să facă parte din obiectivele noastre de ordin general.
E vital să îți stabilești niște obiceiuri sănătoase. În acest fel ai grijă să mănânci sănătos, ai grijă de silueta ta, dar nici nu simți că ții un regim.
Uite ce obiceiuri ar trebui să-ți scoți din rutină, dacă vrei să nu mai ai fluctuații în greutate:
Dormi prea mult
Se vorbește peste tot de efectele negative pe care le aduce lipsa de somn. Ei bine, și prea mult somn poate fi dăunător. Studiile au arătat că mai mult de 10 ore de somn pot crește riscul de a avea un nivel mai mărit al indicelui de masă corporală. Ca să fii în formă, trebuie să dormi între 7-9 ore.
Nu îți place lumina soarelui
Dacă dimineața nu-ți place să te lași trezită de lumina soarelui, pierzi toate beneficiile pe care ți le-ar putea aduce. Există studii care au confirmat că, atunci când te lași scăldată în lumina naturală, indiferent de cât de mult ai mânca, indicele tău de masă corporală scade în mod miraculos și fără absolut niciun efort. Dacă folosești lumină artificială chiar și atunci când nu este nevoie, ți-ai format un obicei care îți va aduce numai lucruri negative.
Nu-ți faci patul
Fundația Internațională a Somnului a concluzionat că 19 la sută din cei care își fac patul dimineața au avut parte de un somn mai bun și sunt și mai atrași să adopte și alte obiceiuri sănătoase. Dacă îți începi ziua disciplinat, îți este mult mai ușor să continui în acest fel, să devii mult mai grijuliu cu tot ce faci pentru corpul tău. Micile lucruri chiar pot avea efecte mărețe.
Te ferești de cântar
Nu am înțeles niciodată teama cuiva de a se cântări. Dacă vrei să slăbești, trebuie să urmezi un program, trebuie să fii ordonată și trebuie totodată să urmărești cu atenție progresul tău.
Nu poți afla ce se întâmplă cu corpul tău, ce dietă are un anumit efect și ce regim are un efect total opus, dacă nu te cântărești în mod constant. Pentru a ști cum trebuie să acționezi în continuare, trebuie să știi toate detaliile posibile despre situația ta curentă.
Sari peste micul dejun
Eu spun asta tuturor oamenilor pe care îi cunosc. Să fiu sinceră, la început, nu îmi puteam închipui cum un mic dejun copios ar ajuta mai mult la slăbit, decât o masă mai mică. Am văzut pe pielea mea, și pot susține asta cu tărie în continuare.
Sunt de asemenea nenumărate studii care au demonstrat că, atunci când la micul dejun consumi în jur de 600 de calorii, printre care se numără proteine, carbohidrați și ceva dulce, ești mult mai predispusă la a nu avea pofte pe timpul zilei și a păstra mai ușor un stil sănătos de viață.
A pierde în greutate nu trebuie să fie un proces dureros sau chinuitor fizic, dar mai ales psihic, ci ține de niște mici elemente cu care trebuie să ne „dresăm' creierul ca să facă alegerile benefice lui.
Citește și:
Dieta pentru fitness: ce să mănânci înainte, în timpul și după ce mergi la sală
Foto: Arhiva ELLE