Premierul Ludovic Orban a anunțat care sunt noile măsuri de relaxare care ar putea intra în vigoare începând cu 15 iunie.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a făcut publică hotărârea NR 28 din 11.06.2020 privind propunerea unor măsuri de relaxare necesare în contextul epidemiologic actual, aplicabile începând cu data de 15.06.2020.
Noua hotărâre anunță deschiderea centrelor comerciale mari. Se reiau activităţile de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici. Cu toate acestea, este interzisă activitatea restaurantelor, cafenelelor sau altor asemenea localuri publice, cu excepţia celor dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe minime de 2 metri între mese şi cel mult 4 persoane care nu sunt membri ai aceleiaşi familii la o masă. Este interzisă și exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri şi a cinematografelor din centrele comerciale.
„Se permite reluarea activităților pentru jocurile de noroc, respectiv Loteria, casele de pariuri care prezintă un risc epidemiologic relativ scăzut”, a mai anunțat premierul Ludovic Orban.
Au fost stabilite noi reguli și în ceea ce privește evenimentele. Evenimentele private în spaţii închise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 20 persoane, în schimb ce evenimentele private în spaţii deschise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 50 persoane.
Piscinele și ștrandurile exterioare, dar și sălile de fitness vor fi redeschise și se va relua și tratamentul balnear, cu obligaţia respectării normelor de prevenire stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.
Premierul Ludovic Orban a anunțat și noi reguli pentru persoanele care se întorc din străinătate. Astfel, din 15 iunie, se renunţă la izolarea la domiciliu pentru persoanele care vin din ţări cu număr mic de cazuri de coronavirus, țări precum Austria, Greciea şi Bulgaria. Mecanismul de evaluare va fi însă stabilit de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, pe baza unei metodologii stabilite la nivel european.
În schimb, persoanele care vin în România din alte ţări decât cele care fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare, dar care, înaintea plecării din ţara respectivă, nu au stat cel puţin 14 zile pe teritoriul acesteia intră în carantină/izolare la locuinţa/ locaţia declarată, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz. Cât privește autoizolarea la venirea din aceste țări, condiția este ca durata de ședere să nu depășească 14 zile. „Dacă sunt români care se duc într-un sejur de șapte zile în aceste țări, ei nu vor mai trebui să stea în izolare la întoarcere', a explicat premierul. Se exceptează de la măsura izolării/carantinării persoanele care intră în România pentru prestarea de activităţi medicale.
În plus, vor fi permise activitățile fizice sau orice fel de activități desfășurate în grupuri de câte 6 persoane, nu grupuri de 3 cum era până în prezent.
Se pot relua zborurile către şi din ţările pentru care persoanele care sosesc în România sunt exceptate de la măsura de carantină / izolare, stabilite de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi aprobate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
Părinții care nu au cu cine să-și lase copiii nu vor mai putea sta acasă după 15 iunie beneficiind de asigurarea a 75 la sută din salariu și de aceea se va permite reluarea activității grădinițelor, a creșelor și a activităților de tip after-schoool.
Deocamdată, Guvernul nu a decis nimic în privința stării de alertă, o decizie urmând să fie anunțată la începutul săptămânii viitoare, a precizat Ludovic Orban joi seara. Actuala stare de alertă expiră la 16 iunie.
Foto: Hepta