Nelu Tătaru, semnal de alarmă despre creșterea numărului de cazuri de coronavirus: „Se consumă boala”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit despre creșterea îngrijorătoare a numărului de noi cazuri de persoane infectate cu coronavirus.

Nelu Tătaru, semnal de alarmă despre creșterea numărului de cazuri de coronavirus: "Se consumă boala"

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că vom putea vorbi de o aplatizare sau de o scădere a numărului de persoane infectate cu coronavirus doar dacă sunt respectate regulile și restricțiile impuse de autorități. În caz contrar, va urma o creștere progresivă a acestora, creștere pe care sistemul sanitar se va strădui să o gestioneze.

„De la prima săptămână a lunii iunie a urmat creșterea, am avut măsuri de relaxare și lipsa unui cadru legislativ. Din 23 iulie am reluat munca titanică de identificare, izolare, carantinare.

Suntem în săptămânile în care se consumă boala. Sunt aproape 4000 de pacienți care au refuzat internarea sau care au cerut externarea. Sunt două săptămâni grele.

Rămâne ca noi să adaptăm unitățile sanitare pe care le avem, paturile de ATI, la numărul de cazuri pe care le vedem zilnic. Dacă le gestionăm și noi, și populația, și agenții economici și respectăm regulile simple, putem vorbi peste două- trei săptămâni de o aplatizare și o scădere. Dacă nu, să ne așteptăm la o creștere progresivă pe care sistemul sanitar se va strădui să o gestioneze”, a spus Tătaru.

Începând din 1 august, vor intra în vigoare noi reguli și restricții, menite a limita răspândirea infecțiilor cu Sars-CoV-2. Regulile au fost adoptate prin Hotărâre de Guvern.

Prima dintre noile restricții de la 1 august vizează folosirea obligatorie a măștii de protecție „pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare, stabilite prin hotărâre a comitetului județean / al Municipiului București pentru situații de urgență.” Spațiile și intervalele orare respective vor fi stabilite, la propunerea direcției de sănătate publică, în funcție de locurile și orele în care există posibilitatea adunării unui număr mare de persoane, astfel încât păstrarea distanței fizice ar fi dificil de asigurat.

CONȚINUT VIDEO ELLE

De asemenea, printre noile măsuri se numără și obligația ca administratorii și proprietarii spațiilor publice să afișeze în locuri vizibile informațiile privind obligativitatea purtării măștii de protecție în acele spații.

Respectarea noilor restricții de la 1 august va fi urmărită atât de către Ministerul Sănătății, cât și de Ministerul Afacerilor Interne.

Citește și:
Cum ar putea evolua pandemia de coronavirus în luna următoare în România? Ce spune Alexandru Rafila

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video