Evoluția epidemiei de COVID-19, situația sistemului medical, școala în vremea pandemiei, eventuale restricții, importanța regulilor de protecție sanitară au fost printre subiectele discutate de Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății într-un interviu acordat B1TV.
Transportul în comun, mai ales cel de navetişti, şi evenimentele private sunt două dintre cele mai importante locuri unde se petrece infectarea cu coronavirus, a declarat Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru în cadrul interviului.
„Noi avem o transmitere. Focarele se dezvoltă apoi în comunitate, în transmitere liberă. Sunt locuri unde se produce infectarea – și, din evaluările noastre, sunt evenimente private, transportul în comun de navetiști sunt cele mai importante – și sunt locuri unde se fac focarele, unde merg acești oameni care coboară din acele autobuze, acei oameni care se întorc de la acele evenimente', a spus acesta.
Problema apare însă acolo unde oamenii din locurile menţionate mai sus nu poartă mască de protecţie şi nici nu respectă distanţarea socială recomandată. „Aici intervine partea a doua, în care cineva trebuie să verifice aceste lucruri, iar conform Legii 55, avem Poliţie, Poliţie locală, Jandarmi, DSU şi Pompieri', a subliniat Nelu Tătaru.
Întrebat dacă se pune problema unui lockdown, Nelu Tătaru a negat acest lucru, însă a făcut anumite precizări în ceea ce privește impunerea unor noi restricții pentru limitarea răspândirii noului coronavirus. „Cred că ar trebui să învățăm ceva sau să ne amintim. Restricțiile pe care le impunem local, în fiecare comunitate unde avem o transmitere accentuată, sunt măsuri care ar trebui să rămână și pentru o perioadă de după, când vedem că avem o scădere a numărului de cazuri. Haideți să ne amintim că noi am avut o scurtă perioadă de număr de cazuri mici, 1-8 iunie, 120-140 de cazuri. Nu cred că două săptămâni sunt suficiente să oprim acest virus. Ar trebui să respectăm niște reguli, menținând activitatea economică și să avem o creștere, dar din ce în ce mai mică', a mai spus Nelu Tătaru la B1 TV.
„Nu cred că ar trebui să gândim la un lockdown doar o închidere de noapte. Nu cred că trebuie să ne întoarcem la a închide total. Suntem într-o situație în care avem niște reguli în desfășurare a tuturor activităților și pe care ar trebui să le respectăm. Aici este problema. Eu nu văd că am închis noaptea dacă lucrurile nu sunt respectate ziua', a completat Ministrul Sănătății.
Acesta a vorbit și despre o posibilă închidere a mall-urilor și a târgurilor: „Aceste măsuri se iau efectiv local. Deci nu vom mai merge cu măsura generală la nivel național. Mergem cu măsuri locale pe care și le adaptează, în măsura creșterii sau descreșterii, fiecare componentă județeană pentru fiecare localitate sau oraș în parte'.
Citește și:
Va trebui să învățăm să trăim cu virusul, spune Raed Arafat
Foto: Arhiva Revistei ELLE