Zborurile regulate s-ar putea relua în viitorul apropiat spune Ministrul de Interne, care a vorbit și despre izolarea la domicilu a celor întorși în țară.
Referitor la reluarea zborurilor spre Marea Britanie, dar și către alte destinații regulate, Ministrul de Interne Marcel Vela a făcut mai multe precizări într-un video postat pe pagina sa de Facebook. Acesta a spus că este analizată posibilitatea reluării acestor zboruri începând cu 15 iunie. Zborurile regulate au fost interzise pe perioada stării de alertă, ce se încheie pe 15 iunie.
„Se analizează posibilitatea anulării acestor suspendări, adică posibilitatea reluării curselor regulate din 15 iunie. Cu ocazia analizei pentru a 3-a etapă de relaxare, din 15 iunie există această posibilitate, după analiza specialiștilor”, a declarat Marcel Vela.
Cu privire la măsura izolării la domiciliu pentru persoanele care se întorc din străinătate, Ministrul de Interne a declarat următoarele: „Înregistrând în frontieră un aflux mare de cetățeni, izolarea s-a impus și de la 1 iunie, dar în funcție de evoluția epidemiologică la nivelul întregii țări, se poate lua oricând o asemenea decizie cu privire la nemenținerea sau menținerea doar parțială a izolării la domiciliu.”
De altfel, în urmă cu două săptămâni, premierul bulgar, Boiko Borisov, a anunțat că Bulgaria, Grecia și Serbia vor permite de la 1 iunie circulația persoanelor între aceste țări, fără a mai fi nevoie ca oamenii să respecte cele 14 zile de carantină.
Pe 1 iunie a început o nouă etapă de relaxare impusă de autorități în contextul pandemiei de coronavirus. S-au redeschis atât terasele, cât și plajele și se pare că în curând se vor redeschide și sălile de fitness. De asemenea, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că pandemia de coronavirus este pe o pantă descendentă în România și că ia în considerare chiar o a treia etapă a măsurilor de relaxare. Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că dacă lucrurile vor merge bine, este posibil ca mall-urile să se redeschidă după data de 15 iunie.
Foto: Arhiva Revistei ELLE