Dacă te confrunți des cu migrenele, ar trebui să îți pui câteva semne de întrebare, deoarece există posibilitatea ca acestea să ascunde și afecțiuni mai grave.
Dacă luminile puternice, anumite mirosuri, alimente și băuturi sau exercițiile fizice îți provoacă o stare neplăcută, însoțită adesea de dureri de cap, te confrunți cu migrenele.
Acestea pot fi supărătoare și, dacă nu știi exact ce le provoacă ar trebui să mergi la medic. Migrenele pot ascunde afecțiuni mai serioase dacă te afectează destul de des și dacă întâlnești și alte semne.
Astfel, deși sunt o problemă pentru care ar trebui să consulți totuși medicul, este bine de știut de înțeles diferențele între o migrenă și o durere pentru care ar trebui să te prezinți de urgență la spital.
Atunci când au dureri puternice de cap, mulți oameni se gândesc automat la probleme grave, de exemplu cancer. Potrivit însă mai multor studii, migrenele nu sunt un simptom tipic al tumorilor și nici nu există studii care să arate că cei care suferă de migrene sunt mai predispuși la cancer cerebral. Cu toate acestea, se pare că oamenii care suferă de migrene au un risc mai mare de a dezvolta boli cardiovasculare pe măsură ce îmbătrânesc.
Dacă durerea ta de cap apare de obicei după anumite activități, de exemplu după ce bei vin, după ce mănânci o masă copioasă sau după ce petreci prea mult timp în fața unui ecran și trece după câteva ore, atunci nu ar trebui să te îngrijorezi.
Există trei semne la care trebuie să fii atentă atunci când încerci să îți dai seama dacă este vorba despre o problemă mai gravă și nu o simplă migrenă.
Dacă durerea ta este atât de puternică încât te trezește, atunci presiunea de la poziția în care dormi ar putea însemna că există o tumoare sau o altă problemă serioasă. Astfel, dacă o durere de cap sau migrenă te trezește în zorii zilei și te confrunți și cu greață, atunci este momentul să mergi la un consult.
În astfel de cazuri există o mică posibilitate ca o tumoare să ocupe spațiu în interiorul craniului și este bine să faci analize amănunțite, inclusiv un CT sau un RMN. Alte mici semne ar putea fi amorțirea unui membru sau micile înțepături, aceste stări simțindu-se mai puternic dimineața și spre sfârșitul zilei, atunci când apare de obicei și senzația de greață.
Durerea care nu dispare după o noapte și nici nu scade din intensitate este un semnal de alarmă, mai ales dacă nu se văd schimbări nici după două zile. De regulă, durerea cronică ar putea duce la un alt diagnostic, deoarece potrivit studiilor, aproape 50% dintre cei care suferă de durere cronică au și anxietate și depresie.
O durere de cap care provoacă schimbări vizibile la personalitatea unei persoane (anxietate sau agresivitate) sau schimbări fizice, de exemplu amorțirea unui membru sau imposibilitatea de a-l folosi așa cum trebuie, este un semn important că există o problemă serioasă.
Durerile de cap însoțite de amorțire, încețoșarea vederii, imposibilitatea de a articula cuvintele și a de vorbi, confuzie arată clar că este posibil să ai un atac cerebral, iar atunci ar trebui să mergi de urgență la spital.
Așadar, dacă te confrunți cu oricare dintre aceste trei semne importante, este momentul să mergi la doctor sau chiar la spitalul de urgență, deoarece ar putea fi vorba despre o problemă care să-ți pună viața în pericol.
Foto: Arhiva ELLE