Vorbim tot mai des în ultima vreme despre stres și modul în care acesta își poate pune amprenta asupra sănătății noastre fizice, mintale și chiar asupra sistemului imunitar.
Stresul poate apărea foarte ușor în viața noastră în momentul în care suntem în preajma unui deadline, așteptăm din partea cuiva un răspuns important care ne poate schimba viața sau chiar în timpul perioadei de izolare pe care am traversat-o, fiind o situație complet necunoscută pentru noi toți. Momentele sunt cu atât mai copleșitoare pentru o persoană atunci când, pe lângă stres, apar și stările de anxietate.
Astfel, pe lângă ajutorul specializat pe care te încurajăm să îl ceri, poți apela și la o serie de metode care te pot ajuta destul de repede, în câteva minute chiar, să gestionezi mult mai bine stresul.
1. Râzi
O primă metodă de a combate stresul și care are efecte destul de mari, chiar și pe termen scurt, este să râzi. Conform unei cercetări realizate de Mayo Clinic, râsul poate crește eliberarea endorfinelor, scade tensiunea arterială, stimulează și crește relaxarea musculară, acestea din urmă ajutând și la reducerea unora dintre modurile prin care stresul te poate afecta.
2. Încearcă exercițiile de respirație
Exercițiile de respirație reprezintă un alt mod prin care te poți elibera de gândurile stresante și negative. Aceste exerciții de respirație durează aproximativ 30 de secunde, iar principalul beneficiu este reducerea stresului.
3. Împărtășește-ți problemele
Atunci când resimți o foarte mare presiune în jurul tău și nu găsești puterea pentru a gestiona acele momente, contează foarte mult să reușești să vorbești cu sinceritate despre problemele pe care le ai. Acest lucru îți poate îmbunătăți sănătatea emoțională. Fie că alegi să îți expui aceste probleme verbal sau chiar prin scris, efectul va fi același, și anume te va ajuta să găsești mult mai ușor soluții la problemele cu care te confrunți.
4. Apelează la aromaterapie
Uleiurile esențiale și aromaterapia te pot ajuta în momentele în care te simți stresată sau copleșită. Anumite mirosuri, precum cel de lavandă, geraniu sau de flori de portocal te pot calma extrem de repede. O metodă simplă este folosești un difuzor special pentru aromaterapie astfel încât să te bucuri din confortul casei tale de relaxarea de care ai nevoie.
5. Fă sport
Pe lângă faptul că te ajută să arzi calorii și să te menții în formă, sportul este una dintre modalitățile la îndemână prin care poți gestiona momentele de stres. Fie că alegi să mergi la o sală de fitness, să alergi în parc sau să faci exerciții la tine acasă, este important să îți acorzi câteva minute pe zi în care să faci mișcare. Exercițiile aerobice reduc nivelul de cortizol și cresc producția de endorfine.
6. Joacă-te cu un animal
Animalele noastre de companie ne pot ajuta mai mult decât credem. Potrivit oamenilor de știință, animalele pot ajuta la îmbunătățirea sănătății mintale a individului, chiar și în cazul persoanelor care se confruntă cu tulburări mintale mai grave. În plus, terapia cu animale de companie pare a fi o soluție pentru a combate anxietatea și singurătatea.
7. Bea ceai din plante
Ceaiul verde, cel de mușețel sau cel de lămâie sunt unele dintre cele mai cunoscute când vine vorba de a combate stresul. De asemenea, și ceaiul negru poate ajuta la scăderea nivelului de cortizol.
8. Cântă
Poate că nu avem cu toții o voce precum cea a lui Beyoncé, însă asta nu înseamnă că nu ar trebui să cântăm, chiar și din când în când, pentru a ne relaxa. Conform cercetătorilor, atunci când cântăm, creierul nostru eliberează oxitocină, cunoscut și sub numele de hormonul atașamentului.
9. Încearcă să faci masaj
Când a fost ultima oară când ai mers la mesaj? Știm deja răspunsul, a fost acum mai multă vreme, așa că noi îți vom spune motivul pentru care ar trebui să mergi mai des. Se pare că, în urma unui studiu, s-a demonstrat faptul că nivelul de stres al persoanelor care au făcut masaj de două ori pe săptămână, timp de o lună, a scăzut considerabil.
Citește și
9 sfaturi de care ar trebui să ții cont ca să îți îmbunătățești sănătatea, starea de bine și viața în cuplu
Foto: Arhiva ELLE