Medicul Dan Dimitriu îți spune tot ce trebuie să știi înainte să te vaccinezi

Ce trebuie să știm înainte de a ne vaccina? Putem să consumăm alcool după imunizare? Care sunt precauțiile de care să ținem cont? Medicul Dan Dimitriu, specializat în Medicină Internă și Director Medical al Policlinicilor Regina Maria București, răspunde celor mai comune întrebări despre vaccinare.

Campania de vaccinare împotriva coronavirusului a intrat deja în a treia etapă în România, după ce au fost vaccinate cadrele medicale, persoanele vârstnice sau cu boli cronice și lucrătorii esențiali. Cu toate acestea, în jurul imunizării circulă încă o mulțime de mituri și dezinformări, mai cu seamă în social media. Fie că este vorba de vaccinurile propriu-zise și mecanismele lor de funcționare (în acest moment în România se administrează cele produse de Pfizer/BioNTech, Moderna și AstraZeneca, urmând ca în luna aprilie să ajungă în țară și primele doze de vaccin Johnson&Johnson), fie despre potențialele lor efecte adverse, diverse grupuri practică un discurs care împrăștie scepticism și panică în populație. Acesta este motivul pentru care medicul Dan Dimitriu a răspuns unora dintre cele mai comune întrebări despre vaccinare.


ELLE: Care sunt principalele recomandări de care ar trebui să țină cont o persoană care urmează să se vaccineze?
Dan Dimitriu: În prezent vaccinarea este rezervată persoanelor cu vârsta peste 16 ani. Contraindicațiile administrării vaccinului sunt reprezentate de reacţia alergică severă (de exemplu, anafilaxie) și/sau reacția alergică imediată de orice severitate după o doză anterioară de vaccin; dar și de reacția alergică severă la oricare dintre componentele vaccinului (inclusiv polietilen glicol și/sau polisorbat, in cazul Pfizer, respectiv trometamina in cazul Moderna).
Precauții trebuie luate, de asemenea, la pacienții cu alte alergii severe medicamentoase (mai ales dacă e vorba de medicamente injectabile sau alte vaccinuri) sau alimentare (de exemplu anafilaxie); la aceste categorii, ca și în cazul pacienților cu reacții anafilactice de cauză neidentificată, precum și în cazul pacienților cu mastocitoză, poate fi recomandat ca vaccinarea să fie efectuată doar într-o unitate medicală spitalicească, dupa consultarea medicului specialist alergolog.


ELLE: Care sunt precauțiile pe care să le ia în considerare persoanele care se vaccinează?
D. D.: Alte precauții legate de momentul vaccinării sunt cele legate de existența în istoricul recent a unei infecții Covid-19 (deși vaccinarea este posibilă după ieșirea din izolare, poate fi recomandat să treacă 28 de zile de la momentul vindecării bolii și până la administrarea vaccinului); și de administrarea concomitentă a altor vaccinuri (este recomandat să existe o distanță de minimum 14 zile între administrarea vaccinurilor Covid și alte vaccinuri).
Vaccinul poate fi administrat în siguranță și la pacienții cu afecțiuni cardiovasculare aflați sub tratament anticoagulant sau antiagregant, care trebuie să respecte indicațiile medicului curant. Există un risc mic de apariție a unui hematom sau a sângerării la locul injecției, dar vaccinarea acestor pacienți va fi făcută cu ajutorul unui ac subțire, atraumatic.

ELLE: Când vine vorba despre vaccinuri și eficiența lor, există condiții pe care le putem influența, prin comportamentul nostru?
D.D.: Nu există studii relevante în acest sens, este posibil ca răspunsul imun în urma vaccinării să fie mai redus la pacienții cu imunodeficiențe înăscute sau dobândite (de exemplu HIV/SIDA), sau la pacienții cu tratamente ce determină o scădere a sistemului imunitar (de exemplu, tratamente biologice administrate în boli cronice reumatologice, tratamentele cortizonice etc.).


Dan Dimitriu: „Există dovezi legate de consumul de alcool în cantități mari'

ELLE: S-a discutat mult despre consumul de alcool în ziua vaccinării sau zilele următoare – cât de fondată este această dezbatere?
D.D.: Nu există date publicate despre efectele specifice ale alcoolului asupra răspunsului organismului după administrarea vaccinului. Există unele dovezi legate de consumul de alcool în cantități mari și posibila interferență a acestuia cu capacitatea organismului de a construi imunitate.


ELLE: Există o recomandare oficială în acest sens?
D.D.: Nu. Există însă o recomandare generală, nelegată de administrarea vaccinului. Este bine ca în orice situație să nu se depășească 1-2 unități de alcool pe zi, 10 ml sau 8 grame de alcool pur, cantitate pe care organismul unui adult o poate metaboliza într-o oră. Ceea ce înseamnă că o unitate de băutură alcoolică este echivalentul a 250 ml de bere cu tărie 4%, 76 ml de vin cu tărie 13% sau 25 ml de vodcă cu tărie 40%.


ELLE: De ce în unele țări (Israel, spre exemplu) unitățile mobile de vaccinare acționează inclusiv în baruri, încurajând oamenii să se vaccineze inclusiv prin ‘premierea’ cu o băutură gratuită, în vreme ce în altele nu se recomandă consumul de alcool?
D.D.: Sunt politici de sănătate publică specifice fiecărui stat. Important este ca populația să se vaccineze.

ELLE: Care este legătura între consumul de alcool și imunitate, la modul general?
D.D.: Există studii care arată că un consum exagerat de alcool este asociat cu un număr mai mare de infecții respiratorii, dar mecanismul prin care se întâmpla acest lucru nu este pe deplin înțeles.


Consumul de alcool și imunitatea

O comunicare oficială a Organizației Mondiale a Sănătății arată că utilizarea alcoolului, mai ales consumul lui în cantități mari, slăbește sistemul imunitar și reduce, ca atare, capacitatea organismului de a gestiona bolile infecțioase. De asemenea, consumul ridicat de alcool crește riscul de insuficiență respiratorie acută, una dintre cele mai severe complicații asociate cu Covid-19. Totodată, aceeași comunicare arată că alcoolul consumat crește riscurile persoanelor care se infectează cu coronavirus, și nu stimulează imunitatea sau rezistența la virus.


De asemenea, studiul Consumul moderat de alcool și sistemul imunitar’, publicat de Cambridge University Press (autori: Javier Romeo, Julia Warnberg, Esther Nova, Ligia E. Diaz, Sonia Gomez-Martinez și Ascension Marcos) arată că un număr tot mai mare de dovezi sugerează că un consum ușor sau moderat de băuturi alcoolice precum vinul sau berea ar putea avea beneficii pentru sănătate. Oamenii de știință au dezbătut de multă vreme efectele alcoolului asupra imunității, arătând, pe de o parte, că consumul excesiv poate suprima direct o gamă largă de răspunsuri imunitare, și că abuzul de alcool este asociat cu o incidență crescută a unor boli infecțioase. Pe de altă parte, consumul moderat pare să aibă un efect benefic asupra sistemului imunitar, comparat cu abuzul de alcool sau cu abstinența. De aceea, legătura dintre consum, răspunsul imunitar și bolile infecțioase și procesele inflamatorii nu este pe deplin înțeleasă. Cunoscându-se acest lucru, este important să ne dăm seama că alți factori, fără conexiune sau legați indirect de funcția imunitară, precum obiceiurile de consum, tipul de băuturi, cantitatea de alcool sau diferențele de gen vor afecta influența pe care o are consumul de alcool asupra sistemului imunitar.’


Citește și:
Vaccinul Johnson&Johnson într-o singură doză: cum funcționează și când ajunge în România

Foto: arhiva ELLE, prin amabilitatea medicului Dan Dimitriu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet