Posibilitatea introducerii unor noi măsuri restrictive în contextul pandemiei de coronavirus a fost adusă în discuția publică de vicepremierul Raluca Turcan, care anunța luni că astfel de restricții sunt posibile în ceea ce privește mall-urile.
Aceasta a afirmat că executivul nu dorește să îngreuneze activitatea economică, deja afectată puternic de pandemie, și a precizat că măsuri restrictive precum închiderea mall-urilor și a marilor centre comerciale nu ar putea fi luate decât în ultimă instanță, în situații deosebit de grave, când nu ar mai exista pași intermediari de făcut. Până atunci, însă, în spațiile comerciale mari ar putea fi luate măsuri suplimentare de protecție împotriva răspândirii noului coronavirus – precum instalarea mai multor dispensere de dezinfectant, monitorizare atentă a purtării corecte a măștilor de protecție etc.
Premierul Ludovic Orban a anunțat, însă, că Guvernul nu intenționează momentan să introducă noi măsuri restrictive, ci să aplice legislația. Aflat în vizită de lucru la Paris pentru două zile pentru a semna foaia de parcurs actualizată a Parteneriatului strategic cu Franţa pentru următorii patru ani alături de omologul său, Jean Castex, acesta a spus că nu știe exact la ce a făcut referire Raluca Turcan atunci când a discutat subiectul.
„Nu cunosc aceste declaraţii, noi luăm decizii, când avem de anunţat decizii le anunţăm public. Poate s-a referit la cinematografele din mall-uri sau restaurantele din mall-uri care sunt afectate de restricţiile care sunt impuse când se depăşeşte indicele de 3 la mie, nu cunosc exact conţinutul declaraţiei. La ora actuală, nu intenţionăm să luăm alte măsuri restrictive, ci intenţionăm să aplicăm legislaţia, Hotărârea de Guvern privind starea de alertă, ordinele comune. Practic, să implementăm măsurile dispuse pentru depăşirea fiecărui prag stabilit', a spus Ludovic Orban, la ambasada României de la Paris.
Citește și:
Ministrul Sănătății trage un semnal de alarmă: Cele mai importante locuri unde se produce infectarea cu coronavirus
Foto: arhiva ELLE