Lucruri foarte simple pe care să le faci în fiecare zi ca să slăbești

Slăbitul nu trebuie să fie un lucru foarte complicat. Există, într-adevăr, sute de diete complexe și programe de fitness care îți garantează succesul, însă poți adopta unele metode simple pentru a pierde câteva kilograme.

Nu vei vedea rezultatele instantaneu, dar te vor ajuta pe termen lung.


Mănâncă mai puțin și mai des

E mai ușor să mănânci mai puțin la o masă decât să renunți la prânz sau cină, așa că mănâncă mai puțin și mai des. Vei reuși să-ți accelerezi metabolismul și să eviți acea senzație de foame care te face să mănânci mult prea mult odată.

Urcă pe scări

Când ai de ales, ia-o întotdeauna pe scări, nu pe cele rulante sau cu liftul. Cele două-trei minute pe care le petreci în fiecare zi urcând sau coborând scările vor avea un efect foarte important asupra siluetei și sănătății tale.


Mănâncă încet

Concentrează-te pe ceea ce mănânci, fără să faci alte activități. Mănâncă încet, pentru că îți va fi mai ușor să nu treci peste cantitățile necesare, lăsându-ți creierul să proceseze faptul că a primit suficientă mâncare și că e timpul să te oprești. În niciun caz nu te uita la televizor în timp ce iei masa, pentru că nu vei fi deloc atentă și vei mânca mult mai mult decât ai avea nevoie.

Nu consuma calorii lichide

Primul lucru pe care ar trebui să-l faci este să renunți la a bea calorii. Acestea provin din băuturile carbogazoase, cafeaua cu lapte și zahăr și chiar și din sucurile naturale de fructe (mai ales cele care ambalate). Obișnuiește-te să bei apă în locul lor și vei scăpa de sute de calorii pe care le consumi fără să-ți dai seama.

Caută alternative cu mai puține calorii

Aruncă o privire în frigiderul tău și gândește-te cât de multe calorii ai putea elimina prin alegerea unor variante cu mai puține grăsimi sau cu mai puțin zahăr. Pe piață există numeroase alternative la majoritatea produselor bogate în calorii. Ține minte însă: mai puține grăsimi nu înseamnă întotdeauna că produsul este mai bun: ar putea conține carbohidrați care vor compensa pentru lipsa grăsimilor și care îți vor face mai mult rău, așa că trebuie să citești cu atenție eticheta fiecărui produs pentru a lua decizia corectă.


Mergi pe jos

Mersul pe jos este o modalitate simplă de a te menține în formă. Începi prin a merge pe jos măcar 5 minute în plus pe zi, apoi, cum te obișnuiești, mergi din ce în ce mai mult până ajungi la cel puțîn 30 de minute pe zi. Aceste 30 de minute de exercițiu vor arde in jur de 120 de calorii, așa că merită efortul.

Ia gustări sănătoase

Nu e nicio problemă dacă îți place să iei câte o gustare între mesele principale, dar contează foarte mult conținutul acestor gustări. Cei mai mulți adulți nu mănâncă deloc fructe și legume proaspete, așa că încearcă să înlocuieșți batoanele și biscuiții cu mere, morcovi sau alte gustări sănătoase, pentru a-ti asigura aportul de fibre și vitamine.


Nu te uita la reclame!

Nu-ți pierde timpul uitându-te la televizor în pauzele publicitare. Ai văzut deja toate reclamele, așa că folosește pauzele pentru a face niște mișcare: urcă un etaj sau două pe scări, fă câteva sărituri sau un set de exerciții pentru abdomen. Dacă îți crești pulsul de câteva ori pe zi, poți ajunge să arzi până la 250 de calorii în fiecare zi.

Mănâncă acasă

E frumos să ieși la restaurant, dar de cele mai multe ori porțiile sunt imense și pline de grăsimi și calorii, iar livrările de mâncare sunt și mai periculoase. Dacă îți pregătești singură mesele, vei putea controla mai ușor dimensiunile porțiilor și ingredientele.


Fă-ți treburile mai repede

Când ai mai multe lucruri de făcut, de exemplu în timp ce faci curat prin casă, încearcă să te grăbești. Dacă te miști mai repede atunci când dai cu aspiratorul sau întinzi rufele, pulsul tău va fi mai ridicat și vei arde mai multe calorii decât de obicei. În plus, vei termina treburile plictisitoare mai repede și vei avea mai mult timp liber!

Citește și:
Vrei să scapi de kilogramele în plus? Stai departe de aceste fructe

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet