Legea carantinei și izolării a intrat în vigoare! Acestea sunt principalele prevederi

Legea carantinei și izolării a intrat în vigoare marți, 21 iulie 2020. Ce trebuie să știi despre principalele prevederi ale acestei legi.

Legea carantinei şi izolării a fost în cele din urmă adoptată de Parlament, într-o formă modificată față de proiectul inițial, iar începând de marți, 21 iulie, legea a intrat în vigoare.


Legea carantinei și izolării stabilește o serie de reguli. Iată care sunt cele mai importante dintre ele.

Izolarea, conform legii, se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen, chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome sugestive.

Legea carantinei și izolării stabilește că lista bolilor pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora, la o locaţie declarată de acestea sau, după caz, în unităţi sanitare, precum şi lista unităţilor sanitare de bază în care se tratează persoanele bolnave, se stabilesc prin hotărâre de Guvern.


Izolarea trebuie să fie dispusă pe durata limitată, în mod nediscriminatoriu şi proporţional cu situaţia pe care o determină. Scopul izolării este prevenirea răspândirii unei boli periculoase pentru siguranţa persoanei şi sănătatea publică. În plus, izolarea trebuie să fie pe o durată limitată, care protejează interesul public, şi să nu determine un dezechilibru între nevoia de protejare a sănătăţii publice şi imperativul respectării libertăţii persoanei.

Măsura izolării, spune legea carantinei și izolării, se face într-o primă etapă pentru 48 de ore, timp în care se fac examinări clinice, paraclinice și evaluări ale stării pacientului. Medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară. Apoi, dacă se menţine riscul transmiterii, medicul recomandă prelungirea izolării, într-o unitate sanitară sau într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, ori, după caz, la domiciliul persoanei sau la locaţia declarată de aceasta.


Dacă o persoană nu respectă măsura izolării la domiciliu sau la locaţia declarată, deşi a consimţit-o anterior, medicul sau organele de control informează Direcţia de Sănătate Publică judeţeană sau a Municipiului Bucureşti, care poate confirma sau infirma măsura izolării recomandată de medic, în unitatea sanitară, printr-o decizie cu caracter individual.

Legea carantinei și izolării impune și sancțiuni pentru cei care nu respectă izolarea și carantinarea, dar după modificările Comisiei Juridice din Senat s-au eliminat referirile la carantinarea bunurilor suspecte de a fi contaminate cu un agent înalt patogen. De asemenea, s-au clarificat măsuri în legătură cu un alt aspect care a născut dezbateri, îngrijirea copiilor ai căror părinți se îmbolnăvesc. Conform legii, părinții, medicul sau Direcția de Sănătate Publică anunță serviciul de asistență socială, care are rolul de a monitoriza situația și de a lua măsuri, atunci când este necesar, pentru ca aceștia să fie îngrijiți temporar.


Citește și:
STUDIU: Cum influențează aerul condiționat transmiterea coronavirusului?

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet