Legătura dintre durerea fizică și emoții: cum poți gestiona procesul de vindecare

Durerea fizică, asemenea multor senzații, nu poate fi cuantificată și nici supusă unor șabloane de rezistență. Fiecare persoana percepe și suportă durerea în mod diferit, însă există câteva trucuri care te pot ajuta să îți antrenezi creierul, pentru ca senzația să se manifeste într-un mod mai puțin traumatizant.

Legătura dintre durerea fizică și emoții: cum poți gestiona procesul de vindecare

Cum știi, corpul este influențat de emoții. Ți s-a întâmplat să te întâlnești cu două persoane care au suferit accidentări care ar rezulta într-o durere fizică asemănătoare, dar de fapt modul în care este experimentată senzația de durere să fie diferit?

Dacă mergi la sală sau faci sport, în general, știi la ce ne referim! Ei bine, durerea fizica nu poate fi încadrată în șabloane, pentru că există un factor extrem de important care o influențează, și anume, emoțiile. Bunăstarea fizică depinde într-o bună măsură de starea emoțională și de echilibrul sau dezechilibrul care ne guvernează. Chiar și gândurile contează în modul în care este resimțită durerea și în procesul de recuperare al organismului.

Persoanele pesimiste, cu tendințe depresive, care nu își depășesc anumite frici sau care nu reușesc să primească o doză de empatie de la cei din jurul lor, ajung să fie mai afectați de durerea fizică și le ia mai mult timp să își revină. Tocmai din aceste motive, persoanele care fac yoga, care meditează, care fac sport sau cei pentru care este importantă această deschidere psihică și fizică, își pot manipula altfel senzațiile, inclusiv durerea fizică.

Durerea fizică și cum procesează creierul senzațiile

Când durerea fizică se amplifică, o influență majoră asupra acesteia o exercită forța ta psihică de a trata situația, senzația de disconfort, pentru că tu deții controlul – modul în care se manifestă durerea este legat direct de puterea psihică a fiecărei persoane. Să luăm exemplu o accidentare în timpul orelor de gym; țesutul are nevoie de câteva săptămâni pentru a se recupera, dar modalitatea în care durerea este procesată de către creier poate influența perioada de recuperare. Dacă analizezi modul în care se manifestă durerea, s-ar putea să obervi anumite detalii, persoane, fenomene meteorologice sau locuri care par să acutizeze senzația de durere, cu repercusiuni asupra fizicului.

Creierul declanșează în organism senzația de durere fizică, bazându-se pe o combinație de factori, printre care:

  • trăirile la nivel senzorial: semnale ce anunță pericolul și mesaje primite de la mușchi, articulații sau țesut.
  • ideile și fondul cognitiv: experiențele din trecut referitoare la durere.
  • emoțiile, atât cele negative, cât și cele pozitive.
  • stilul de viață: regimul alimentar, situațiile stresante, rutina de exerciții fizice, echilibrul dintre viața profesională și cea personală, nivelul de spiritualitate și chiar pasiunile noastre.
  • influențele culturale asupra conceptului de durere fizică

Schimbarea tiparului de gândire poate modifica procesul de vindecare

Fiecare dintre noi reacționăm în mod diferit când suntem expuși aceluiași tip de accidentare, însă gândurile și emoțiile negative pot încetini procesul de vindecare, pe când o viziune mai calmă și pozitivă îl poate accelera.

Citeste si:
Semne că în spatele oboselii tale se ascunde o problemă medicală

FOTO: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet