Multe persoane încep să adopte un stil de viață sănătos și să facă sport pentru a-i ajuta să scape de kilogramele in plus, dar câți dintre aceștia abordează un mod cu adevărat corect?
Dacă stăm să ne analizăm fiecare pas pe care îl parcurgem pentru a ajunge la silueta mult dorită, vom realiza că avem multe greșeli ce ar trebui îndreptate cât mai rapid. Multe dintre aceste greșeli sunt legate de alimentație, incluzând, în general, consumul prea mare de calorii, chiar și consumul prea mare de carbohidrați si consumul insuficient de proteine și să nu uităm de exagerarea cu alimentele „sănătoase”, bogate în calorii, precum nucile.
Recunosc că eu am făcut foarte multe greșeli ce țin și de zona de fitness, ce au ajutat la creșterea în greutate. De necrezut, nu? Ca să nu mai ajungă nimeni la acest rezultat, aceste sunt greșelile pe care trebuie să le evitați și voi:
Exercițiile de yoga au fost primii mei factori de ajutor în lupta cu kilogramele în plus. Cu trecerea timpului, nu am făcut sporturi de echipă, nu am făcut foarte multe exerciții afară, așa că am vrut să găsesc ceva să îmi placă, iar yoga a fost ceva ce m-a atras.
Mi-a plăcut foarte mult, pot spune că am iubit orele de yoga, chiar ajunsesem să mă duc de aproape șase ori pe săptămână, dar nu era suficient, nu se observa o schimbare în legătură cu kilogramele mele în plus. Dacă nu ajungi să depui 100 % efort în munca ta, nu vei ajunge niciodată la greutatea ideală pentru tine.
Am eșuat în lupta cu kilogramele pentru simplul fapt că în tot acest timp am considerat că pot mânca orice si acest lucru este total greșit. Pentru a-ți menține greutatea nu poți să exagerezi cu mâncatul pentru că, dacă vei face asta, vei ajunge să adaugi și mai multe kilograme.
Am făcut doar exerciții cardio, dar acest lucru nu m-a ajutat să pierd kilogramele nedorite. Un bun prieten mi-a sugerat să încep să fac mai puțin cardio. I-am urmat sfatul așa că am început să fac jogging și să revin la yoga o dată pe săptămână, poate chiar de două ori. Concentrarea pe care am pus-o pe aceste exerciții de cardio nu m-a ajutat să ajung la masa musculară de care aveam nevoie pentru arderea caloriilor. De asemenea, după executarea doar a exercițiilor de cardio am ajuns să îmi urăsc antrenamentele.
Ridicarea greutăților construiește o masă musculară sănătoasă pentru organismul tău, care crește rata metabolismului. Pe lângă acest aspect, ridicarea greutăților face pierderea în greutate mult mai ușor de realizat.
Desigur, dacă efectuăm doar un tip de cardio este o greșeală similară. Organismele noastre ajung să se obișnuiască cu exercițiile executate. Dacă lucrăm doar pentru cardio, corpul nostru va folosi mai puțină energie dacă ținem întotdeauna același ritm. Dacă îți place să alergi mixează prin schimbarea intervalelor și a ritmului pentru a începe să vezi schimbări la corpul tău.
După exercițiile de yoga, am început să fac jogging pentru că este ieftin și ușor. M-am apucat de mers și cu bicicleta și staționam doar atunci când ploua. Aceste antrenamente m-au plictisit maxim, după un timp, și pot spune că nu m-au inspirat deloc să lucrez.
Este important să găsești activități fizice de care să te bucuri în adevăratul sens al cuvântului și să aștepți cu nerăbdare să le faci iarăși. Dacă te obligi să faci exerciții care nu îți plac, probabil că nu vei fi decisă să rămâi pe acest drum.
Dacă ne gândim mai bine, a fi sănătos înseamnă a fi fericit. În caz că ești nemulțumită de antrenamentul pe care îl faci, poate apărea mai mult stres, iar stresul cu siguranță nu te va ajuta să slăbești.
M-am gândit că trebuie sa mă concentrez pe formarea forței. Cu siguranță acest lucru mi-a stârnit obsesia de a lucra cu gantere, dar fără a face suficiente exerciții cardio. Într-un final am ajuns să câștig mai multe kilograme, nu doar masă musculară.
În timp ce ridicarea greutăților mărește metabolismul și rata de ardere a caloriilor și îți poate transforma corpul, o parte a antrenamentului are o intensitate mult mai mare.
Am adăugat la antrenamentele mele săptămânale o intensitate din ce în ce mai mare a acestora, iar acest lucru m-a ajutat să elimin acele kilograme în plus.
M-am gândit că, dacă aș face antrenamente mai intense, aș arde mai multe calorii. Dar eforturile intense, depuse în fiecare zi, mi-au intensificat pofta de mâncare atât de mult încat am ajuns să depășesc numărul caloriile mele zilnice.
Dacă ajungi să treci peste antrenament și să faci mai mult decât trebuie, devii mai obosită pentru restul antrenamentelor, iar acestea devin mai dureroase de la zi la zi și pierzi forța si rezistența de care ai nevoie. Acest antrenament, mai brutal, vă poate produce răni. Dacă ajungi să te rănești trebuie să iei o pauză de cel puțin două săptămâni, iar acest lucru are ca rezultat adăugarea unor kilograme nedorite.
Antrenamentele intense sunt minunate de câteva ori pe săptămână, dar cel mai bine este să le amesteci cu antrenamentele ce necesită o intensitate mai mică, precum și adăugarea în program a unor zile de odihnă.
O altă greșeală pe care obișnuiam să o fac este aceea că urmam același traseu de alergare sau că întotdeauna am lucrat cu aceeași pereche de gantere. Una dintre cele mai mari greșeli este că oamenii fac același lucru de fiecare dată când fac sport.
Pentru a obține rezultate trebuie să schimbi antrenamentele, altfel progresul în ceea ce privește câștigul de mușchi, pierderea în greutate sau oricare ar fi obiectivul tău, se va opri.
Am un exercițiu pe care îl fac dimineața, mă duc la alergat sau mă duc la o sală de fitness și termin antrenamentul în 30-60 de minute, apoi stau la birou restul zilei. Acel antrenament a fost minunat pentru arderea caloriilor și pentru definirea musculaturii, dar o zi de muncă de opt ore sau mai mult nu m-a ajutat deloc.
Ora ta în sala de fitness va contribui foarte mult la consumarea zilnică de energie. Este important ceea ce faci în celelalte 23 de ore ale zilei, acestea au un impact mult mai mare în consumarea energiei. Monitorizarea pașilor tăi de zi cu zi este o modalitate excelentă de a te asigura că ajungi la partea în care o să scapi de kilogramele nedorite. Trebuie să faci cel puțin 10000 de pași pe zi pentru pierderea în greutate.
Când am început lupta mea cu kilogramele, am crezut că mai mult ar fi mai bine. Așa că m-am decis să lucrez în fiecare zi. Nu era prea mult doar pentru corpul meu, ci și pentru mintea mea. Am început să mă tem de treaba asta și m-a făcut să renunț complet, ceea ce clar nu m-a ajutat să scap de kilograme.
Excesul de exerciții fizice poate crește prea mult nivelul de cortizol și îți va împiedica progresul pe care îl ai în scăderea greutății. Cortizolul este un hormon de stres care se transformă în grăsimea de pe abdomen. Este important să găsești un echilibru în exerciții și să acorzi suficient timp corpului tău pentru a se recupera.
M-am gândit să mă înscriu la un semi-maraton care să mă motiveze să rămân cu un antrenament consistent, dar antrenamentul lung mi-a luat toată energia așa că tot restul zilei a fost de odihnă. Senzația de oboseală și energia scăzută m-au făcut să ajung la dulciuri. Pentru că lucram atât de mult, am simțit că am libertatea de a mânca tot ce îmi doream.
Ce este mai rău este că munca în exces poate provoca corpul tău să devină catabolic (descompunerea țesutului muscular). Dacă se întâmplă acest lucru deveniți mai lipsiți de energie de la antrenament la antrenament. Sfatul meu este sa stai o oră sau o oră jumătate între antrenamentele tale.
Dacă o să urmezi aceste sfaturi sunt sigură că vor apărea rezultatele pe care ți le doreai pentru silueta ta.
Foto: Arhiva ELLE