Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a explicat condițiile în care putem merge la mare după 15 mai, când unele dintre restricții vor fi relaxate.
Pentru că mulți și-au propus să evadeze la mare după 15 mai, atunci când măsurile de distanțare socială se vor relaxa într-o măsură, autoritățile au venit cu declarații despre modul în care se va putea face asta.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat că: „Ieșirea din localitate va fi făcută doar pe un motiv foarte bine întemeiat: să-ți vizitezi o rudă bolnavă, să mergi cu un copil la un doctor, să ieși chiar și într-un sport individual, să mergi la un pescuit, să vizitezi o proprietate pe care o ai într-o altă localitate.”
Însă asta nu înseamnă că putem merge la mare după 15 mai doar pentru relaxare. „Dacă ai o proprietate la mare, poți să mergi la mare. Plajele nu vor fi deschise – nu ai terase, nu ai nimic. Dacă ai o proprietate la munte poți merge”, a spus Nelu Tătaru.
Ministrul a mai declarat și că autoritățile sunt conștiente de faptul că românii își doresc o relaxare, însă a lansat un avertisment în legătură cu modul în care trebuie interpretată această relaxare, în condițiile în care România nu a intrat încă într-o etapă în care virusul se răspândește constant mai lent – pentru ca aceasta să se întâmple, specialiștii vorbesc despre două săptămâni de scădere constantă a numărului de noi cazuri înregistrate.
„Am înțeles că este o răbdare ajunsă la limită, am înțeles că suntem totuși pe un trend descendent al acestei curbe și am înțeles că lumea a trecut printr-un moment care trebuie gestionat foarte bine.
Este un prim moment pe care eu îl consider mai important decât gestionarea sărbătorilor pascale. Este un moment în care lăsând libertatea de a ieși în oraș, în localitate, lăsând sporturilor individuale, lăsând libertatea de a merge la un salon de îngrijire corporală sau un stomatolog – unde suntem totuși într-o specialitate unde avem o aerosolorizare importantă, o răspândire importantă – dar, conștientizând anumite măsuri, suntem într-o primă etapă unde intrăm într-un normal. Asta va avea loc gradual și progresiv. Se va face cu o monitorizare a celor 14 zile, după cum recomandă și OMS”, a subliniat Nelu Tătaru.
După fiecare relaxare a măsurilor restrictive, la două săptămâni, vor avea loc monitorizări și se vor lua noi decizii privind alte măsuri – așa încât în acest moment nu ne putem face planuri că vom merge la mare după 15 mai, dar putem să sperăm la o evoluție favorabilă a situației, la care putem contribui toți.
Foto: Shutterstock