De-a lungul existenţei sale, corpul femeii este supus transformărilor în mod constant. Cele mai pregnante se petrec în timpul sarcinii şi după naştere, când schimbarea fizică vine la pachet cu sentimente de neacceptare sau cu prejudecăţi şi presiuni din partea societăţii.
Nu știu alții cum sunt, dar eu, la capitolul momente penibile, excelez cu brio: de la o sângerare nazală fix în momentul în care țineam o prezentare și până la ruperea tocului unui pantof când eram la o primă întâlnire. Cel mai recent dintre ele s-a întâmplat când m-am întâlnit cu o amică însărcinată, pe care nu o mai văzusem de ceva vreme, însă nu știam exact când ar trebui să nască și nici postările ei de pe rețelele de socializare nu mi-au oferit vreun indiciu în acest sens. Așadar, cu un zâmbet până la urechi și extrem de entuziasmată că o văd în toată splendoarea de viitoare mamă, o întreb: „Ei, și când naști?”. Dacă te-ai transpus vreodată în lumea mitologică a Greciei Antice și ai încercat să vizualizezi momentul în care Pandora deschide cutia primită în dar de la Zeus, cam așa ar arăta scena. Încercând să disimuleze un surâs forțat și care mai degrabă ascundea un papirus de gânduri nu tocmai ortodoxe la adresa mea, mi-a răspuns că născuse deja, și că fiica ei are acum două luni. Să detaliez cât de stânjenitor a fost momentul de după replica ei cred că nu mai are rost, însă momentul meu de „sclipire” mi-a dat de gândit mult timp după aceea.
Nefiind vreodată însărcinată și nici luând în calcul până acum posibilitatea unui copil, interesul meu față de ce înseamnă să fii mamă – despre cum întreaga viață ți se schimbă, de la aspectul fizic la priorități sau la programul de somn – a fost egal cu zero. Am mai avut de-a lungul timpului interacțiuni cu proaspete mămici, însă întotdeauna am tratat subiectul destul de superficial, nearătând suficientă empatie și neîncercând cu adevărat să înțeleg și să asimilez noua lor postură. Lucru cu care, de altfel, nu mă mândresc, însă pe care am încercat din răsputeri să îl remediez după acel eveniment.
Așadar, ca o studentă curioasă și sârguincioasă, am început cercetarea pentru noul meu studiu: Mom Body.
Știu ce înseamnă mom jeans sau mom haircut, dar ce înseamnă un „corp de mamă”? Când a devenit o tipologie și de ce? Cum e diferit de cel pe care îl aveai până atunci? Vei mai fi la fel ca înainte de naștere? Ce efect are opinia societății asupra psihicului și fizicului tău după ce ai născut și alte zeci de întrebări din aceeași categorie.
Într-un studiu realizat în 2015, numit „Body dissatisfaction among pregnant women: an integrative review of the literature”, au fost găsite 2.501 articole legate de aspectul fizic sau nemulțumirea legată de propriul corp și sarcină. Într-un alt sondaj făcut de site-ul Today au fost intervievate peste 3.000 de mame, dintre care 31% au declarat că sunt nemulțumite de trupul lor, iar două treimi au spus că sunt îngrijorate de faptul că partenerii lor nu le mai consideră atrăgătoare și că imaginile cu celebrități într-o formă fizică incredibilă la câteva luni după naștere le cresc neîncrederea în sine.
În cea mai mare parte, aceleași răspunsuri le-am primit și eu când am început să vorbesc cu femei care au născut și mi-au povestit cum legătura cu corpul lor s-a schimbat la 180 de grade. Ioana, în vârstă de 35 de ani și mamă a doi copii, mărturisește: „În timpul primei sarcini m-am îngrășat 25 de kilograme. Mă uitam în oglindă și nu vedeam altceva decât o bilă imensă care nu avea nici o legătură cu mine. Nu mă identificam cu noua mea înfățișare și nu speram decât să treacă cât mai repede perioada asta și să revin la normal. Am reușit să slăbesc 15 kilograme în primele luni, însă nimic nu mai era ca înainte. Șoldurile mi se lățiseră, sânii își pierduseră din fermitate după ce am încetat să mai alăptez și m-am ales și cu un surplus de piele în jurul abdomenului. Am experimentat o sumedenie de trăiri și de emoții, de la un șoc psihic, când am conștientizat că lucrurile nu se ameliorează, până la depresie. Nu e nimic mai groaznic decât să ai un copil și să nu te poți bucura de el așa cum ar trebui, fiindcă gândurile negative legate de propriul tău trup îți întunecă întreaga existență”.
Andreea avea 25 de ani când a rămas însărcinată și îmi povestea că și-ar fi dorit ca cineva să-i fi spus exact care sunt efectele secundare ale unei sarcini, că nu totul e roz și magic. „Mă așteptam să am probleme cu vergeturile, citisem despre asta și, cu toate că am folosit toate cremele posibile, tot am devenit posesoarea unora de toată frumusețea pe picioare și abdomen. Am avut o naștere naturală, cu un travaliu de șapte ore, iar din cauza încordării din timpul expulzării am început să mă confrunt apoi cu hemoroizi. Nu e primul lucru la care te gândești când afli că o să ai un copil, nu? Pe lângă asta, am avut probleme și cu sângerarea gingiilor și nici o pereche de pantofi nu m-a mai cuprins, acum port cu aproape un număr mai mult la pantofi.”
Seria testimonialelor a culminat cu Alexandra, ale cărei prime afirmații legate de acest subiect au fost: „Îmi iubesc copilul, dar îmi urăsc corpul. Știu că e un lucru absolut minunat că înăuntrul meu s-a dezvoltat o ființă și nu pot fi decât recunoscătoare pentru acest lucru, însă noua mea înfățișare mi-a creat extrem de multe probleme la nivel emoțional. Sunt trei ani de când am născut și încă nu am reușit să slăbesc și nici să mă obișnuiesc să-mi accept corpul. Simt constant presiunea societății. Dacă la început lumea avea o atitudine destul de blândă vizavi de revenirea mea fizică, acum nu aud decât ‘ar trebui să faci din tine o prioritate, trebuie să te îngrijești mai mult’. Soțul meu m-a sprijnit destul de mult în această călătorie și știu că încearcă din răsputeri să mă facă să mă simt din nou atrăgătoare, însă viața noastră sexuală nu mai e ca înainte. Dacă mie nu-mi place ce văd, lui de ce i-ar plăcea? Mă lupt zilnic cu propriul meu trup și nu-mi doresc nimic mai mult decât să am puterea să mă iubesc așa cum sunt acum”.
Așa că, în urma discuțiilor, am înțeles că și eu alimentez presiunea socială de care vorbea Alexandra și că întrebarea mea legată de momentul nașterii nu a făcut altceva decât să mai adauge o cărămidă la blocul imens de gânduri și frustrări pe care amica mea le avea. De ce e în regulă, acceptăm și nu criticăm aspectul fizic al unei femei în sarcină și punem kilogramele în plus pe seama gravidității, însă odată cu nașterea copilului nu mai acordăm circumstanțe atenuante? Ne așteptăm ca imediat femeile să revină la forma inițială ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat și îl tratăm ca pe cel mai firesc lucru posibil. Iar media are grijă să ne hrănească aceste idei superficiale și deloc empatice. Îți amintești cum arăta Kate Middleton mereu când ieșea să prezinte lumii fiecare copil născut? Părea ca scoasă din cutie. Așa arată oare fiecare muritoare de rând la câteva ore după ce s-a chinuit să aducă pe lume un suflet? Nu prea cred.
La fel, vedem imagini cu Adriana Lima sau Alessandra Ambrosio la doar câteva luni după naștere, în costum de baie, arătând la fel ca înainte, etalând un abdomen perfect sculptat și picioare ferme, și avem impresia că toate femeile sunt datoare să arate la fel de bine. Însă datoare cui? Fiecare femeie e stăpână pe propriul ei corp și nimeni altcineva în afară de ea nu îi poate dicta cum ar trebui să arate. Fiecare corp e unic, oricât de clișeic ar suna, fiecare metabolism are ritmul lui, fiecare sarcină vine cu părțile ei mai puțin bune și fiecare femeie duce o bătălie de acceptare și iubire de sine de care nimeni nu știe.
În ultimul timp însă, tot mai multe femei acceptă să vorbească deschis despre acest subiect, care până acum era privit ca unul tabu și cu un soi de rușine. De la Chrissy Teigen – care a admis că a suferit de depresie postnatală după prima sarcină și care acum, după ce a avut cel de-al doilea copil, reușește să-și arate părțile nu tocmai perfecte ale corpului și să se amuze pe seama lor – la Beyoncé, care a afirmat că încă nu are abdomenul plat, dar nici nu se grăbește în a-l redobândi, fiindcă e un lucru real, e dovada că trupul ei a susținut o sarcină. Blake Lively spune că a avut nevoie de doi antrenori personali și de un nutriționist pentru a reveni la formele inițiale într-o perioadă extrem de scurtă de timp, de doar opt luni. Însă ține să precizeze că presiunea pe care femeile o resimt, de a arăta ca un model de la Victorias Secret, imediat după ce au născut, este absurdă, subliniind că job-ul ei constă în a arăta bine și că în mod normal nu ar fi făcut atât de multe eforturi, lăsând lucrurile să se întâmple firesc. Kate Winslet povestea în 2008, după ce născuse de două ori, că sânii ei nu arată grozav, iar abdomenul a avut și zile mai bune. Însă, cu toate astea, e mândră de corpul ei și își iubește toate imperfecțiunile.
Întâlnim astfel două viziuni distincte ale societății, una care promovează ideea de body positivity, și una la polul opus, care inoculează în mintea noilor mame că ceva e în neregulă cu trupul lor și ar face bine să ia măsuri rapid. Dincolo de cele două gândiri, nu trebuie să uiți că înainte de toate ești femeie, cu o sumedenie de calități, dar și cu defecte, că o naștere nu anulează tot ceea ce ai fost până în acel moment și nici nu trebuie să se tranforme în caracteristica ta definitorie. Înainte de a fi mame, am fost fiica, sora sau soția cuiva, însă nu am lăsat ca relațiile acestea să ne definească identitatea. E drept că nici una nu a avut un impact direct și atât de mare asupra corpului, însă scindarea radicală a vieții, înainte/după copil nu ar trebui să aibă loc într-un mod atât de pregnant.
Cu siguranță, trupul tău nu va mai arăta la fel, însă asta nu ar trebui să fie văzut neapărat ca un lucru bun sau rău, ci pur și simplu ca o realitate pe care trebuie să o accepți. Indiferent că alegi să mergi de cinci ori pe săptămână la sală după ce ai născut sau că o să îți cumperi haine cu o mărime mai mare, important e ca acțiunile tale să fie în acord doar cu tine, nu cu părerea prietenelor, colegelor de birou sau a soțului tău. Fă doar ce te face fericită, dă-ți timp și adu-ți aminte permanent că meriți să îți acorzi aceeași dragoste și blândețe pe care i-o acorzi și copilului tău. Societatea are tendința de a crea tipologii, de a încadra oamenii în diverse categorii și de a te face să crezi că trebuie să aparții unui grup anume. Clasificarea în așa-numitul Mom Body, fie că e văzută ca un manifest al puterii sau, din contra, ca o slăbiciune, nu face decât să pună o ștampilă asupra propriului corp. El exista și înainte de naștere și va continua să o facă, poate într-un mod diferit, însă singura grijă pe care trebuie să o ai este aceea de a te asigura că te bucuri în fiecare secundă de el, cu vergeturi sau nu, cu sau fără burtă, cu kilograme în plus sau în minus.
Foto: Shutterstock