Frumusetea zambetului a inceput sa ne preocupe din ce in ce mai mult si de aceea a crescut si popularitatea interventiilor stomatologice de ordin estetic. Dupa ce a aflat mai multe despre fatetele dentare, Lavinia Gogu a ajuns sa suspecteze ca in spatele fiecarui zambet charismatic sta, de fapt, un stomatolog iscusit.
Ai dintii tociti, ciobiti, transparenti, demineralizati, de o culoare incerta, neuniforma? Ai spatii vaste intre ei sau alte probleme ortodontice minore si nu vrei sa suporti chinurile unui aparat dentar? Esti complexata de zambetul tau, desi ti-ai petrecut o bucatica generoasa din viata pe scaunul medicului stomatolog? Daca ai raspuns afirmativ la cel putin doua dintre intrebarile de mai sus, nu dispera! Acum iti poti rezolva toate aceste probleme cu ajutorul fatetelor dentare. Dar, desi aceasta introducere seamana izbitor de mult cu un teaser de teleshopping, trebuie sa te previn de la inceput ca aceste fatete nu sunt neaparat niste solutii rapide, nici „la oferta' si nici nu pot fi comandate „acum'.
A, si sa nu uitam ca nu poate fi oricine un candidat ideal pentru aceasta metoda de infrumusetare a zambetului, dupa cum ai putea sa iti imaginezi. Dar inainte sa iti povestesc cate in luna si in stele despre tehnica ce iti poate oferi o dantura pretioasa si stralucitoare, ca un sirag de perle rare, ma simt datoare sa explic in primul rand ce este o fateta, pentru ca multe persoane (printre care si eu, inainte sa ma documentez) au impresia ca e un dinte… oarecum fals, sau o procedura ce implica devitalizarea dintilor (adica scoaterea nervului), dar ulterior am aflat ca fatetele pot constitui chiar o metoda de conservare a sanatatii zambetului.
„Fateta dentara e un produs ceramic foarte subtire care se aplica pe fiecare dinte in parte si reda o anatomie foarte frumoasa si corecta. Poate fi utilizata incepand de la varsta de 16 ani, cand se presupune ca s-a incheiat perioada de crestere si nu se mai produc modificari osoase si ale maxilarului. Fatetele sunt de doua feluri: sunt colate direct pe dinti, exact asa cum sunt ei, si fatete care necesita prepararea dintelui. Diferenta intre cele doua este foarte simpla si medicul stomatolog care pune un diagnostic corect si care analizeaza detaliat problema alege metoda potrivita in functie de fiecare caz', explica Adrian Mina, medic stomatolog specializat in estetica dentara la Da Vinci Dental Clinic.
„Aplicarea fatetelor e un serviciu foarte solicitat in ultima perioada, desi aceasta tehnica exista de multi ani si s-a perfectionat in timp. Oamenii au inceput sa isi dea seama de valoarea pe care o are prima impresie. Si sunt o solutie indicata atunci cand exista o carie foarte mare, de exemplu, pentru ca nu trebuie devitalizat dintele. Practic, la aplicarea fatetelor cu preparatie se pileste putin dintele, dar numai atat cat sa nu existe un bombeu si suprafetele sa adere una la cealalta. Aceasta procedura nu necesita un sacrificiu mare de tesut sanatos', spune Rabi Amal, medic stomatolog la Clinica EraDent. De asemenea, medicii mi-au explicat ca fatetele pot fi realizate din compozit sau din portelan, recomandandu-le in special pe cele din urma datorita rezistentei la pete si transparentei naturale a materialului.
Pe blog-urile prin care am colindat, am intalnit mitul ca dantura poate fi alterata de fatete, deoarece este un proces ireversibil ce necesita inlaturarea smaltului si a dentinei, insa dr. Adrian Mina m-a asigurat ca acest procedeu estetic poate sa conserve sanatatea dintelui si il poate chiar proteja de deteriorare: „Dintele poate fi conservat mult mai bine printr-o fateta completa, cu sau fara preparare. Daca in urma unei investigatii clinice se constata ca dintele are deja probleme, carii sau defecte din nastere de forma a smaltului sau probleme de culoare, atunci, prin aplicarea unei fatete corect executate atat de medic, cat si de laborator, preventia apare de la sine, explica dr. Mina.
Deoarece vizez posibilitatea de a-mi aplica fatete, mai ales de cand am auzit ca procedura nu implica riscuri la nivelul dintelui, am fost curioasa sa aflu mai multe despre proces. Dupa o consultatie amanuntita, stomatologul mi-a explicat ca dintii de sus ar necesita preparare, in timp ce pe dintii de jos s-ar putea aplica fatetele ca atare. Dar posibilitatea de a avea dintii piliti si de a simti durere m-a intimidat fara doar si poate. „Un dinte preparat corespunzator are mai multe implicatii. E o procedura dureroasa ce necesita o anestezie locala care amorteste nervul dintelui, astfel incat pacientul sa nu simta nimic in momentul tratamentului. Dupa anestezie se taie cat e necesar pentru a oferi dintelui o suprafata foarte regulata si foarte precisa pentru a amprenta, astfel incat treaba laboratorului sa fie mai usoara', mi-a povestit dr. Mina. Insa nu m-am putut abtine sa ma intreb cum poate trai o viata frumoasa si indelungata un dinte „decupat'.
„Daca dintele e slefuit corespunzator si nu are suferinta termica, atunci nervul este conservat 100% si nu va fi afectat de pilire, mentioneaza stomatologul. Numarul de vizite la cabinet poate depinde de numarul de dinti care necesita preparare. In functie de problemele dentare, unii dinti pot avea nevoie de slefuire, iar altii nu, daca urmaresti o restaurare completa a danturii. Iar daca nu e cazul sa iti modifici tot zambetul, stomatologul iti poate aplica si o singura fateta – poti fi sigura ca tehnologia actuala permite realizarea unui produs stomatologic cu o nuanta identica cu a dintilor tai naturali.
Dupa prepararea dintilor (atunci cand e cazul), stomatologul realizeaza din acril un set de dinti temporari si ii cimenteaza cu un material provizoriu. Acestia iti vor proteja dintii naturali de sensibilitate in perioada in care laboratorul se ocupa de lucrarea ta si vor mentine forma gingiei. Mai mult, iti vor permite sa zambesti nonsalanta oricui, pentru ca seamana izbitor de mult cu dantura ta. Dar pentru ca sunt o solutie de moment, trebuie specificat ca bauturile foarte pigmentate precum vinul, cafeaua sau ceaiul negru vor colora cu usurinta dantura din acril.
Pentru o perioada va trebui sa eviti sa mesteci guma, caramele sau alte alimente tari si sa nu iti folosesti dintii pentru a rupe diverse obiecte sau pentru a-ti roade unghiile. „Intr-o seara m-a sunat o pacienta disperata ca era ziua ei, toti invitatii o asteptau la restaurant, iar ei ii cazusera dintii provizorii pentru ca i-a folosit sa rupa un ambalaj. Norocul ei a fost ca eram inca la cabinet si i-am rezolvat problema in timp util', mi-a povestit dr. Adrian Mina. In acel moment mi-am dat seama ca nu e deloc de gluma cu dintii temporari, pentru ca secretul viitoarei tale danturi superbe poate fi revelat tuturor cand nici nu te astepti.
In functie de laboratorul in care sunt realizate fatetele, cimentarea finala poate dura de la sapte zile pana la trei saptamani (daca sunt comandate din alta tara). Iar dupa acest pas final, poti simti o sensibilitate la rece sau la cald cateva zile, pana se obisnuieste dintele cu noul sau sistem de protectie. Fatetele sunt facute sa dureze 15 ani si chiar mai mult, insa durata lor de viata depinde foarte mult si de modul in care sunt intretinute si ingrijite.
In functie de materialul folosit, ele se pot nuanta dupa consumul unor alimente pigmentate (desigur, exista si materiale care nu se pateaza, trebuie sa te consulti in aceasta privinta cu medicul), se pot ciobi daca musti din materiale dure sau daca iti erodezi dintii unii de altii in timpul somnului. Tocmai de aceea, nu oricine poate fi un candidat ideal pentru aplicarea fatetelor. „Fatetele dentare pot rezolva problemele ortodontice minore, pot lungi dintii ciobiti, pot umple spatiile dintre dinti si modifica aspectul si culoarea danturii. Insa ca sa fii un candidat optim pentru aceasta procedura, ocluzia trebuie sa fie armonioasa (adica muscatura sa fie perfecta, sa nu existe interferente). In cazul ocluziei inverse, cand dintii de jos musca peste cei de sus, sau atunci cand muscatura se realizeaza dinte pe dinte, exista un risc foarte mare de fracturare a fatetei. Problemele se pot rezolva printr-o buna comunicare intre pacient, stomatolog si laborator. Eventual, se pot gasi si alte solutii', m-a asigurat dr. Mina.
Dupa cum spuneam mai devreme, acum sunt convinsa sa apelez la aceasta procedura estetica pentru a-mi imbunatati aspectul danturii, in special pentru ca m-am lamurit intr-o privinta: scopul fatetelor dentare e sa arate natural, ca niste dinti foarte frumosi si sanatosi – si nu de a orbi lumea atunci cand zambesti, asa cum am vazut la diverse celebritati sau persoane publice. Imi doresc sa cuceresc cu zambetul meu, nu sa-i sochez pe cei din jurul meu cu o nuanta de un alb improbabil sau cu o simetrie suspecta.
Stomatologii mi-au explicat ca ei se straduiesc in primul rand sa execute o lucrare corecta care ofera un suport dentar impecabil si ca pledeaza pentru naturalete. Insa rezultatul final tine foarte mult de preferintele pacientilor. Si m-au asigurat ca daca dantura cuiva pare ireala, probabil asa este, iar persoana in cauza si-a dorit acel „efect special'. Bineinteles, dintii perfecti pot fi si mosteniti genetic, daca esti foarte norocoasa. Dar dupa ce am inteles cat de radical iti pot schimba fatetele aspectul danturii si, implicit, increderea in sine, cred ca voi suspecta, de-acum inainte, in spatele fiecarui zambet charismatic, existenta unui stomatolog iscusit.
Clinici stomatologice
Foto: Shutterstock
Citeste intr-un articol pe Libertatea.ro cand este recomandat sa-ti pui fatete dentare