Asimptomaticii și pacienții Covid-19 care au dezvoltat forme ușoare sau medii ale bolii se vor trata de acum înainte de acasă, sub supravegherea medicilor de familie, a stabilit Guvernul printr-o nouă Ordonanță de Urgență.
Ordonanța a fost aprobată joi de Guvern și fusese deja anunțată de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Acesta declarase încă de pe 15 octombrie că Guvernul pregătește o Ordonanță care să permită ca asimptomaticii, dar și persoanele care au forme ușoare sau medii de Covid-19, să rămână acasă, monitorizați de medicii de familie, în vreme ce doar cazurile grave sau cu potențial de a deveni astfel să fie spitalizate. Măsura vine pe fondul unei creșteri accentuate a numărului de noi infectări zilnice, lucru care a condus al supraaglomerarea spitalelor, și mai ales a secțiilor de Terapie Intensivă.
În ultimele zile mai multe localități din România au intrat în scenariul roșu, adică au depășit o incidență a cazurilor cumulate în ultimele 14 zile de 3 la mia de locuitori, astfel încât s-au impus măsuri noi care să limiteze răspândirea coronavirusului, printre ele, trecerea activității unităților de învățământ în regim online și suspendarea activității la interior pentru cinematografe, teatre, restaurante, cafenele etc.
Ministrul Tătaru afirmase deja că e cazul ca asimptomaticii și pacienții cu forme ușoare să rămână izolați la domiciliu, măsură care a fost adoptată și în alte țări. Acesta a detaliat joi într-o declarație citată de Agerpres.
„Avem în pregătire o ordonanţă de urgenţă pentru cazurile medii şi uşoare de boală, asimptomatice, să rămână la domiciliu, sub supravegherea şi monitorizarea medicului de familie, urmând ca mijloacele de transport de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă să-i ia programat pentru investigaţiile suplimentare paraclinice. În momentul în care apare simptomatologia, ei sunt duşi şi internaţi în unităţile spitaliceşti.'
Citește și:
Ce presupune scenariul roșu, adoptat de localitățile unde incidența cazurilor de Covid-19 trece de 3 la mie?
Foto: arhiva ELLE