Este necesar să purtăm masca de protecție și în spațiile deschise? Ce spun specialiștii

Află care sunt recomandările CDC (Centers for Disease Control and Protection) în legătură cu purtarea măștilor de protecție împotriva noului coronavirus.


CDC (The Centers for Disease Control and Protection), instituția din SUA care gestionează epidemia de coronavirus, a adus câteva adăugări la lista sa de recomandări pentru această perioadă. Pe scurt, cu toții ar trebui să purtăm o mască de protecție tot timpul. În lumina noilor informații despre transmiterea virusului de la persoanele asimptomatice, CDC a anunțat că „recomandă purtarea măștilor de protecție în spații publice unde măsurile de distanțare socială sunt greu de respectat – magazine, farmacii etc. – mai ales în zonele importante pentru comunitate'. A adăugat și că nu ar trebui să evităm să folosim măști chirurgicale, pentru că este foarte mare nevoie de ele.


Experții reamintesc că a purta o mască îi protejează mai degrabă pe ceilalți de picăturile răspândite atunci când strănuți sau tușești, decât pe tine. Erin Sorell, asistent universitar la departamentul de microbiologie și imunologie al Universității din Georgetown, spune că „măștile rudimentare pot fi de folos atunci când sunt purtate și folosite corespunzător. Pot fi o barieră în calea infectării altor persoane.' Virusul poate fi răspândit nu numai în spații închise, ci și afară, explică acesta. „Dacă te plimbi într-o zonă urbană sau dens populată, aș recomanda purtarea unei măști și afară'. Cu toate astea, dacă mergi mai degrabă prin zone izolate, acest lucru nu e neapărat necesar. Nu strică, în schimb, să ai o mască permanent la tine, în caz că te întâlnești cu alți oameni. Aceasta ar trebui ținută într-o pungă de hârtie, și nu direct în geantă sau rucsac.


În legătură cu plimbările, experții ne amintesc câteva reguli obligatorii. Chiar dacă nu putem să ne spălăm mâinile cum trebuie cu apă caldă și săpun atunci când suntem într-un parc, de exemplu, e bine să avem mereu un dezinfectant. Iar înainte de a ne pune masca, trebuie obligatoriu să ne spălăm pe mâini. Ar fi indicat să purtăm ochelari (normali sau de soare), pentru că ochii sunt o suprafață predispusă la infectarea cu noul coronavirus.

Citește și:
Ce măsură esențială ne recomandă să luăm medicii din prima linie, care luptă împotriva coronavirusului

Text: Shutterstock


Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video