Riscul de infectare cu noul coronavirus este de 20 de ori mai mare în spațiile interioare decât în cele exterioare, a explicat Syra Madad, director de Programe pentru Sistemul de Răspândire a Agenților Patogeni pentru spitalele din New York, care a lucrat și la răspunsul sistemelor de sănătate în cazul epidemiilor recente de Ebola și Zika.
Aceasta a explicat că experiența cu alte epidemii a învățat-o că transformarea actualei epidemii într-o pandemie se datorează caracteristicilor virusului, în primul rând, dar și faptului că au fost făcute foarte multe greșeli la declanșarea răspândirii virusului. „Când negi datele, când negi faptele, când diminuezi informațiile pe care le ai și datele, deci când faci aceste lucruri care contribuie la lipsa de informații, la dezinformare, nu faci decât să propagi pandemia, să o faci mai gravă, să crești numărul de îmbolnăviri, numărul de cazuri, numărul de morți.'
Specialista a vorbit și despre riscul de infectare cu care se confruntă oamenii, în momentul în care cercetătorii sunt obligați să adreseze două tipuri de probleme generate de virus – atât îmbolnăvirile, cât și campaniile de dezinformare care îi fac pe oameni să fie mult mai puțin prudenți. „Vorbeam despre anii mei de experiență cu epidemiile, întotdeauna am răspuns la două epidemii în același timp: contagiunea în sine, dar și infecției de dezinformare. Acestea merg mână în mână. Din păcate, epidemia de dezinformare în cazul COVID-19 este mult mai vizibilă și oamenii sunt mai influențați de lipsa de informare, de dezinformare, iar asta îi expune la riscuri mai mari, pentru că neagă ceea ce se întâmplă de fapt.'
Comentând predicțiile Organizației Mondiale a Sănătății, conform cărora epidemia va crește în următoarele luni, lucru care va conduce la o mortalitate mai mare decât avem în prezent, Syra Madad a subliniat că există și o parte bună în ceea ce au învățat medicii și cercetătorii în cele nouă luni de la declanșarea epidemiei, și anume faptul că s-a ajuns la tratamente care reduc mortalitatea.
Însă aceasta a și subliniat faptul că riscul de infectare încă există și este unul mare, că acum ne aflăm într-o etapă în care se infectează mai mulți tineri decât persoane în vârstă, ceea ce poate explica mortalitatea mai mică, alături de tratamentele nou introduse în protocol, dar și că nu cunoaștem consecințele pe termen lung ale bolii. „Nu știm ramificațiile pe termen lung, nu știm despre bolile asociate cu COVID-19, deci chiar dacă tinerii nu mor din cauza Covid-19, ar putea să aibă probleme pe termen lung pe care urmează să le aflăm.'
Madad a subliniat și faptul că riscul de infectare este mult mai mare în spațiile interioare decât în cele exterioare, și că efectele acestui lucru vor fi vizibile în curând. „Riscul de răspândire a virusului este de 20 de ori mai mare în interior, decât în exterior. Deci sunt lucruri pe care le poți face pentru a scădea riscul de a transmite Covid-19 sau de a te infecta cu virusul.'
Citește și:
4 deficiențe de vitamine și minerale care îți pot afecta somnul
Foto: arhiva ELLE