Este joi la prinz, revista pleaca in 24 de ore la tipar, iar eu tocmai am primit un mail, prin care mi se comunica faptul ca articolul care trebuia sa ocupe acest spatiu, scris, paginat si corectat, nu mai poate intra in revista. Brusc, mi-am simtit nivelul stresului crescind precum temperatura in desene animate, unde mercurul rosu urca-urca pina sparge termometrul. Eu sint o persoana calma de felul meu – toata lumea observa asta.
Foarte rar mi se intimpla sa ma grabesc (ca-s ardeleanca tipica), iar ceasul pe mina il port mai degraba pentru rolul sau decorativ decit pentru cel functional. Maninc incet, vorbesc rar si trec doar pe verde la semafor. Dar exista anumite momente care declanseaza in mine toata adrenalina pe care, parca, am strins-o in restul zilelor. Acesta este unul dintre ele. Sper sa nu uit sa mai pun punct intre fraze sau sa respir adinc si mai sper sa nu beau toata apa din redactie (dupa al cincelea pahar am pierdut sirul). Mi s-a uscat gura incredibil. Stiu, e semn de stres. Singurul avantaj e ca textul acesta vine dintr-o inspiratie live.
Asadar, la baza mea, nu sint o persoana stresata. Uneori ma autoacuz de prea multa pasivitate. Putine sint lucrurile care ma consuma. Dar tot eu sint genul de om caruia trebuie sa ii spui de trei ori un lucru pina sa-si aminteasca sa-l faca. Prietenii ma stiu si ma iubesc asa cum sint. Sper ca si sefii. Pe de alta parte, insa, niciodata nu am fost elevul-model care sa-si faca temele in ziua in care le-a primit. Nici vorba, eu de obicei le faceam in pauza dinaintea orei. M-am facut mare, iar obiceiurile proaste au crescut odata cu mine: daca am o saptamina la dispozitie sa invat pentru un examen, in primele doua zile ma odihnesc, apoi intru in panica si, in noaptea de dinainte, dorm maximum doua ceasuri. Apoi ma mir de unde au aparut cearcanele.
Mereu imi propun ca urmatoarea sesiune sa ma gaseasca mai organizata si mai odihnita, dar nu stiu cum se face ca planurile acestea sint intotdeauna pentru viitor, niciodata pentru prezent. Mai mult, se implineste anul de cind lucrez la revista. Imi amintesc de deadline-ul pe care l-am primit pentru cel de-al doilea articol din cadrul probelor de angajare. Am dat search pe Google sa vad ce inseamna „deadline'. Fiindca nu stiam daca presupune inclusiv ziua mentionata sau nu. In lumea mea de atunci nu existau termene-limita. Nu stiam ce-nseamna, iti vine sa crezi?! Oricit am incercat sa pastrez lucrurile neschimbate, expresii de genul „n-am timp', „trimite-mi un e-mail', „agenda incarcata' mi-au intrat in vocabular. Si nu fac pe importanta. Fac doar prea multe lucruri odata.
Tim Ferris spune in celebra sa carte The 4-Hour Work Week ca putem folosi stresul si presiunea de a duce anumite sarcini la indeplinire in beneficiul nostru. Iar exemplul cu invatatul pentru un examen il da si el. Precis are dreptate, caci altfel nu ar exista atitia care sa practice activitati sub stres. Daca nu am face fata, ne-am apuca de treaba din timp. Cu siguranta. De unde stiu? Fiindca nu am avea incotro: examenele trebuie luate, prezentarile trimise si clientii multumiti. Probabil tine de cum iti dozezi efortul. Iar Ferris sustine ca iesi mai cistigat daca investesti mai putin timp in ceva, dar la intensitate si concentrare mai mare. Fiindca rezultatul e acelasi in final. (Pe termen scurt, caci pe termen lung e discutabil. Nu poti trai turat la nesfirsit.)
Timpul este al nostru, stiu. La fel de constienta sint de faptul ca macar 30 de minute ar trebui sa aloc miscarii in fiecare zi. 30 de minute din 1.440 de minute sint o nimica toata, nu? Doar gindul ca nu reusesc asta ma streseaza. E frustrant sa ai informatia despre cum ai putea gestiona o situatie si niste ore dintr-o zi, dar sa nu faci nimic in afara de a te stresa (am citit si eu carti de time management, insa nu mi-au folosit la nimic). Intre timp, am ajuns acasa. Nici nu vad bine cit arata ceasul, dar sa tot fie trecut de 11. Important e sa-mi inteleg gindurile si sa ma asculte tastele. Toata ziua m-am gindit la subiectul de fata. Stresul nu e bun deloc, iar eu il mai si pomenesc intr-un articol. Stii ce ne-au spus la scoala ? La fiecare boala despre care am invatat vreodata exista pe lista factorilor de risc un numitor comun: stresul. Asa ca hai mai bine sa nu ne mai plingem atit, sa respiram adinc si sa punem punct. Doar pentru a o lua de la capat cu cele mai noi teorii de combatere a stresului.
Tehnica dietei
Initial, stresul a fost inventat ca un mecanism de aparare a corpului nostru: pentru a ne putea lupta cu un animal sau pentru a fugi de un pericol. E adevarat ca deadline-urile sint mai inofensive decit leii, dar raspunsul organismului ramine acelasi. Brusc, avem nevoie de mai multa energie, deci secretam adrenalina si cortizol, care pe rind mobilizeaza glucoza din depozitele corpului nostru in singe. Ulterior, dupa ce „pericolul' trece, glicemia scade si apare imediat senzatia de foame sau pofta de mincare.
Dr. Lygia Alexandrescu, lector universitar si specialist in nutritie, explica felul in care acest lucru afecteaza silueta: „O secretie necorespunzatoare de cortizol poate determina nu doar ingrasare, ci poate si influenta locul unde se depune grasimea in exces. Mai exact, pe zona superioara a corpului: abdomen, brate, fata. Aceste depozite de grasime, in special cele abdominale, sint considerate toxice deoarece pot fi corelate direct cu aparitia bolilor cardiovasculare (infarct miocardic, accident vascular etc.)'. Si-mi mai vorbeste si despre alimentatia emotionala, adesea pusa pe seama stresului.
„Studiile estimeaza ca 75% din persoanele obeze se supraalimenteaza pe fond emotional.' Ce e de facut? Dr. Alexandrescu recomanda „o dieta echilibrata, formata din trei mese principale pe zi si doua gustari, care sa contina alimente cu indice glicemic scazut'. De asemenea, poti suplimenta sursa de vitamina B si magneziu, consumind mai multe cereale integrale, legume cu frunze verzi, seminte si nuci. Carenta acestora poate fi un factor care agraveaza raspunsul tau la stres.
Page: 1 2