„Aveam 21 de ani cind s-a intimplat. Eram inca la facultate, era intr-o vara si ieseam cu un tip de care nu imi pasa prea tare. La momentul acela m-am gindit ca era singurul lucru pe care puteam sa il fac, asa ca nu a fost o decizie grea. Mi-am facut o programare, m-am dus la o consultatie si peste trei zile doctorita, care semana cu profesoara mea de matematica din generala, tinara si blinda, mi-a facut chiuretajul, cu o anestezie locala. Am auzit mai tirziu ca unii medici faceau anestezie generala si cred ca as fi preferat sa nu fiu constienta atunci. Nu m-a durut, simteam doar cum se misca ceva in mine. Am plecat acasa pe picioarele mele, am trecut pe la farmacie si mi-am luat antibioticele, iar apoi am dormit. In zilele urmatoare am facut o hemoragie cumplita, pe care o controlam cu Clorocalcin. Apoi au inceput sa vina gindurile: cum ar fi fost daca l-as fi pastrat, oare ce era, oare era un pacat? A fost pentru prima data cind mi-am pus problema asta, fara sa fiu credincioasa. Acum imi dau seama ca a fost o decizie buna. Nu stiu daca ar fi la fel de buna acum, dar as prefera sa o pot lua eu', mi-a spus intr-o seara, dupa munca, Madalina, o cunostinta cu care ma intilnisem pentru altceva, dar careia voiam sa ii stiu parerea despre noul proiect de lege a avorturilor.
Legea respectiva, initiata de catre deputatii PDL Marius Dugulescu si Sulfina Barbu, poarta de fapt numele de „Lege privind infiintarea, functionarea si organizarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcina' si in continutul ei cuprinde si mentiunea ca „decizia de a pastra sau nu sarcina apartine exclusiv femeii'. La prima vedere o astfel de lege, care incurajeaza consilierea femeilor aflate in mod evident intr-o situatie stresanta si care spune explicit ca ele vor alege ce au de gind sa faca in continuare cu sarcinile lor, poate sa nu dea de gindit. Insa, de data aceasta, a facut-o. Putine initiative privind drepturile au mai reusit acest lucru pina acum in Romania, dar presa intreaga, mediul online si organizatiile non-guvernamentale au reactionat, de data aceasta, indirjit. S-au organizat dezbateri care chestionau necesitatea unei astfel de legi, s-au acordat interviuri si s-au publicat scrisori deschise care sa ceara retragerea proiectului, aflat in continuare, la inchiderea editiei, in Parlament. Si iata de ce.
Ce spune legea
Dupa o introducere care citeaza diverse texte din legislatia nationala, din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, legea propune, pe scurt, infiintarea si functionarea unor cabinete pentru criza de sarcina, adica acea situatie in care o persoana constientizeaza o sarcina nedorita. Daca ar fi ca Madalina sa retraiasca acum situatia prin care a trecut cu mai bine de zece ani in urma, asta ar insemna pentru ea ca respectivele cabinete ar informa-o intr-un cadru organizat in legatura cu riscurile pe care le presupune avortul pe care si-l doreste si cu drepturile si avantajele pe care, conform legii, le are ca femeie insarcinata. Informarea sau consilierea de care ar avea parte, care au facut atita vilva in ultima vreme, ar consta in mai multi pasi pe care Madalina ar trebui sa ii parcurga – de la explicarea procedurii chirurgicale si ilustrarea ei cu imagini foto si video, la informarea despre riscurile si complicatiile care pot aparea, printre ele „sterilitatea, suferinta psihologica, sindromul post-avort'.
Ar fi apoi informata despre stadiul de dezvoltare a embrionului pe care il poarta in pintec si i s-ar arata un film, alaturi de „sublinierea faptului ca embrionul este o fiinta umana in sensul deplin al cuvintului, a carei viata va inceta in urma procedurii medicale'. Apoi, examinarea ecografica, in urma careia Madalina, ca orice alta femeie aflata in situatia ei, ar primi un material inregistrat, dupa care ar fi lamurita in legatura cu alternativele pe care le are in locul avortului – adoptie, plasarea copilului in felurite centre de plasament; si ar primi o lista cu institutiile de stat si organizatiile care o pot ajuta.
Consilierul alaturi de care Madalina ar parcurge toti acesti pasi, spune legea, ar fi un medic, un psiholog sau un asistent social si fiecare femeie insarcinata va trebui sa fie consiliata in cel putin o sedinta cu privire la toate aceste lucruri, dupa care va trece printr-o perioada de gindire de minimum cinci zile in care va lua singura si in deplina cunostinta de cauza decizia. Ultimul pas ar fi ca ar semna un certificat fara de care nici un medic ginecolog nu va avea voie sa intrerupa sarcina decit daca viata ei este pusa intr-un pericol grav, „care nu poate fi inlaturat altfel'. In certificat, printre altele, va semna si ca a fost informata „ca avortul inseamna incetarea unei vieti, deoarece fatul este o fiinta umana vie chiar din momentul conceperii sale'. Propunerea, depusa in luna martie, a mai fost semnata de 49 de parlamentari.
De unde revolta?
Multe organizatii au reactionat imediat la proiectul de lege. Ele cer respingerea propunerii, semnaleaza faptul ca nu este corecta si ca vine in contradictie cu solicitarile Organizatiei Mondiale a Sanatatii, care cere ca informatiile transmise de catre personalul medical femeilor care isi doresc intreruperea unei sarcini sa fie oferite intr-o maniera non-discriminatorie. Aceleasi organizatii argumenteaza si ca legea incalca principiile unei alte legi care exista deja, cea a Drepturilor Pacientului, transformind un drept intr-o obligatie. Organizatiile mai propun, alaturi de retragerea proiectului, adoptarea unei Strategii Nationale pentru Sanatatea Sexuala si Reproductiva, ca alternativa.
Diana Hatneanu, directorul executiv al Asociatiei pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania – Comitetul Helsinki, una dintre cele care se razboiesc pentru retragerea proiectului, spune ca revolta se datoreaza mai ales faptului ca proiectul este confuz.
„In preambulul legii sint insirate niste serii de tratate si conventii a caror prezentare este rastalmacita in sensul ideii ca embrionul uman are drept la viata recunoscut. Dar lucrurile nu stau asa – CEDO nu a transat niciodata lucrurile atit de clar, mai ales pentru ca nu e problema juridicului sa stabileasca momentul cind incepe viata.' Tocmai de aceea legea este gresita – pentru ca vorbeste despre niste drepturi ale embrionului, numit uneori „copil' in textul oficial, care sint neclare si inca in dezbatere, si le pune mai presus de niste drepturi deja recunoscute – cele ale femeii. In plus, femeia este obligata sa semneze cum ca stie ca un avort inseamna incetarea unei vieti, deci, practic, ca este de acord cu omorirea unui om. Dar cum in Codul Penal avortul este sanctionat doar in anumite conditii, iar omorul este o cu totul alta infractiune, confuzia devine evidenta. Ceea ce spun initiatorii legii in mai multe rinduri este ca embrionul este o fiinta umana vie – lucru nerecunoscut de vreo curte internationala – , si pe aceasta premisa falsa se bazeaza toata argumentatia lor. „Dreptul la viata din momentul conceptiei nu este recunoscut din mai multe motive, unul dintre ele fiind si acela ca ar complica legislatia referitoare la contraceptie. Daca copilul s-a nascut, din perspectiva interesului lui se poate spune ca el a existat de la momentul conceptiei, dar acesta este un artificiu legal pentru a evita transarea problemei si pentru a echilibra sansele copilului. Nu putem sa strecuram intr-o lege astfel de concepte care ne influenteaza viata', continua Hatneanu.
Insa chiar asta face noua lege propusa, care a fost asemuita, in unele dintre aspectele ei, cu una cu o reputatie mult mai neagra – celebrul Decret 770. Toma Patrascu, vicepresedintele Asociatiei Secular Umaniste din Romania, aflata printre cele care sustin retragerea proiectului, crede ca „ceea ce prevede acest proiect este o aberatie, atit din punct de vedere juridic, cit si ca intentie. Sub masca consilierii se urmareste sperierea femeilor. Ei nu isi propun sa informeze obiectiv. E clar din faptul ca se spune in proiect ca embrionul este un copil, ca are drept la viata. Nici nu se pune problema ca ar fi o informare obiectiva atita timp cit se insista legal sa se arate imagini cu avortul'. Intr-adevar, desi pacientul are dreptul la informare, in cazul nici unei alte proceduri medicul nu este obligat sa ii arate imagini cu interventia pe care o va face. Informarea se face, sint mentionate si riscurile, dar imaginile nu se vad.
Insa problemele proiectului nu se opresc aici. Una dintre cele mai neplacute este si aceea ca un act medical relativ simplu se complica, ceea ce inseamna ca o procedura care poate fi facuta pe loc se amina. Si, continua Toma Patrascu, „se stie ca jumatate din populatia tarii traieste la tara sau in orase mici, unde nu are acces la servicii medicale. Asa ca femeia care vrea sa faca un avort trebuie sa se duca mai intii la o consultatie, apoi sa isi faca o programare pentru consiliere, sa se duca la cel putin o sedinta de consiliere, sa astepte cele cinci zile si apoi sa vina din nou'. Dincolo de inconvenientele evidente cu care vine aceasta aminare, ea poate sa insemne, in cazurile in care accesul la cabinet este dificil, si o trecere peste perioada in care se poate face in siguranta si legal un avort.
Page: 1 2