La spitalul Matei Balș din Capitală, trei dintre pacienții infectați cu noul coronavirus primesc tratament cu plasmă. Terapia cu plasmă se bazează pe principiul că pacienții care au Covid-19 și care s-au vindecat – spontan ori după administrarea de medicamente – generează în 30-35 zile (așa numită „fereastră imunologică') anticorpi la coronavirus de tip IgG.
Dr. Adrian Marinescu, medic infecționist la spitalul Matei Balș, spune că starea de sănătate a celor trei pacienți care se află în secția de ATI este stabilă.
„Ei sunt stabili în continuare, chiar unul dintre pacienți are o evoluție favorabilă aș spune, este extubat, adică nu mai are nevoie de intubație, dar trebuie să facem o precizare, că sunt pacienți în stare critică, au oricum multe dezechilibre la nivelul organismului, adică practic la ei lucrurile sunt foarte fragile'.
Medicul precizează însă că „tratamentul nu este unul miraculos. Oriunde în lume nu există vreo variantă care să ne garanteze sută la sută eficiența în raport de Covid-19, este o metodă care poate să ajute la pacientul care este în stare critică, împreună cu celelalte lucruri care se fac concomitent. Acești pacienți au în același timp mai multe tratamente, antiviral, anticoagulant, de suport, etc', explică Dr. Adrian Marinescu.
Însă, una dintre marile probleme cu care medicii se confruntă o reprezintă numărul mic de donatori de plasmă.
„În momentul în care mă gândesc la o transfuzie, sunt destul de puțini cei care pot într-adevăr să fie donatori. Trebuie să aibă până în 60 de ani, să nu sufere de boli cronice, boli auto-imune, să nu aibă tratamente, de obicei să fie bărbați, pentru că și femeile dacă au născut au o problemă cu imunizarea. Dacă stăm să facem un filtru, vom vedea că dintre cei care își doresc să doneze, cei mai mulți nu pot să o facă. Și ajungem să vedem că e o lipsă clară de donatori de plasmă', concluzionează Adrian Marinescu.
Citește și:
Șocant: oamenii organizează petreceri Covid-19 pentru a se infecta voluntar
Foto: Facebook