În România se vorbește puțin pe tema somnului, mult mai puțin ca în țările din vestul Europei sau în SUA. Asta nu înseamnă, însă, că această problemă nu este prezentă și la noi la cote alarmante. Somnul este la fel de important ca dieta echilibrată, activitatea fizică și purtatul centurii de siguranță. De la începutul pandemiei numărul persoanelor care nu pot să doarmă, au insomnii sau nu au un somn de calitate a crescut și mai mult, în condițiile în care, arătau datele CDC, 35% oricum nu dormeau suficient pentru a avea o sănătate bună nici înainte. E lesne de înțeles cum o criză globală cuplată cu incertitudinea cu care ne confruntăm ne împiedică și mai mult să dormim – petrecem mai puțin timp în aer liber, facem mai puțină mișcare sau chiar deloc, avem o viață socială redusă, lucrăm de acasă, mâncăm de acasă, ne întâlnim cu prietenii pe Zoom, de acasă.
În 2020 Huawei a realizat un studiu în România în care 59% dintre respondenți declarau că nu sunt mulțumiți de calitatea somnului lor sau se confruntau cu diferite tulburări ale somnului. O cifră mare ținând cont de faptul că somnul ne influențează în mod direct calitatea vieții, sănătatea mentală și chiar și aspectul fizic (în urma unei nopți proaste fiul meu de 10 ani mi-a spus cu sinceritate dimineața că semăn foarte mult cu bunica Lidia.. .adică mama!).
Întrebarea este: ce facem atunci când nu putem să adormim? Ce facem dacă nu ne odihnim bine, chiar dacă dormim 8-9 ore? Există o soluție magică, care să ne redea dulcele somn de care avem atâta nevoie noapte de noapte?
Pe scurt, răspunsul este da. Adică nu trebuie să renunți, sunt multe metode azi care te pot face să dormi mai bine. La unii funcționează tratamentele cu ceaiuri, plante, acupunctură, la alții – meditația, iar la mine…. nu prea a funcționat nimic în ultima vreme. Dar iată că am făcut o nouă descoperire și pare că sunt pe drumul cel bun: se numește pătura ponderată și, cu toate că este foarte puțin cunoscută la noi, în restul lumii este un must-have pentru orice insomniac. Trebuie să recunosc că m-a intrigat foarte mult motivul pentru care o pătură cu o greutate mai mare decât cea a pilotei pe care o folosesc de ani de zile m-ar ajuta să dorm mai bine.
Am aflat că principiul ei se bazează pe activarea sistemului nervos parasimpatic, care este responsabil pentru odihnă și digestie în cadrul organismului. Senzația pe care o ai atunci când te învelești cu o pătură ponderată este una bizară, ai totuși 6,5 kg pe tine, dar paradoxal foarte plăcută, similară cu un masaj care te ajută să te relaxezi.
Terapia prin presiune profundă (Deep Pressure Touch Stimulation) stimulează producția naturală de melatonină și serotonină, care induce starea de bine și de somn, și diminuarea cortizolului care de multe ori ne ține treji noaptea. Așadar, am simțit că atunci când mă învelesc cu această pătură ponderată adorm mai ușor, mă trezesc mai rar sau deloc noaptea și nu mă mai trezesc obosită dimineața.
Auzisem de ceva vreme de această pătură minune, dar am început să o folosesc de vreo trei săptămâni, abia când am descoperit-o în România la Koala Living. Am ales-o pe aceasta pentru că este un brand românesc care folosește bumbac organic și umplutura premium cu micro-granule de sticlă (eu mai sufăr și de tot felul de alergii, așa că această compoziție era importantă). Îmi mai place mult că husa este detașabilă și se prinde în mai multe puncte, pentru ca pătura să nu poată aluneca în interior. Inițial am asociat-o cu pătura groasă, de lână, a bunicii, pe care mulți probabil încă și-o aduc aminte, însă singurul punct în care se aseamănă este greutatea, a mea este de 6.5 kg, dar am să mai încerc una de 8 kg. În afară de asta, Pătura Ponderată Koala este foarte subțire (are cam 0.5 cm înălțime), se mulează perfect pe corp și poate fi folosită tot anul, așadar mă aștept să o pot folosi și la vară.
Ar fi timpul să nu mai tratăm somnul ca pe acea „ruda îndepărtată și plictisitoare pe care o vizităm din obligație și fără tragere de inimă, pentru cât mai puțin timp posibil', după cum scria Arianna Huffington în „Revoluția somnului'.