Doctorul Fauci, care gestionează pandemia în SUA, face declarații controversate despre vaccinul anti-Covid-19

Anthony Fauci, cel care gestionează pandemia de coronavirus în SUA, a fost întrebat dacă se va atinge imunitatea de grup în urma unui vaccin anti-Covid-19.


Doctorul Anthony Fauci, directorul Institutului Național pentru Alergii și Boli Infecțioase (NIAID) din SUA și membru al comisiei care se ocupă de gestionarea virusului în America, a declarat recent că nu crede că populația lumii va dobândi imunizarea de grup în urma vaccinării împotriva Covid-19.


„Cel mai bun vaccin pe care l-am inventat vreodată a fost cel împotriva rujeolei, cu o eficiență de 97-98%. Ar fi minunat să atingem același prag și în cazul Covid-19. Dar nu cred în așa ceva', a declarat Anthony Fauci. Acesta a adăugat: „Aș fi mulțumit cu un vaccin care să fie în proporție de 70-75% eficient. Este puțin probabil ca SUA să atingă niveluri suficiente de imunizare pentru a opri pandemia de coronavirus'.

Imunitatea de grup este dobândită atunci când un procent considerabil al populației este imun la o boală infecțioasă, fie prin contractarea anterioară a bolii, fie prin vaccinare.


În mod normal, găsirea unui nou vaccin durează ani de zile, doar că situația de urgență în care ne aflăm face ca lucrurile să se întâmple mult mai repede. În prezent, peste 100 de companii farmaceutice din întreaga lume lucrează la descoperirea unui vaccin, iar o parte dintre ele au trecut deja de faza studiilor preclinice. Chiar și în aceste condiții, cele mai optimiste scenarii spun că e posibil să avem un vaccin abia în 2021.

Deși a menționat în repetate rânduri că nu e de acord cu așa-numitele mișcări anti-vacciniste, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că nu consideră ca un viitor vaccin anti-Covid-19 să fie obligatoriu. „Ca și vaccinul antigripal, ca și vaccinul anti-COVID, le recomand. Sunt acele seturi de vaccinuri care se fac pe program, la nivel național, pe care le luăm din copilărie, pentru acelea aș face vaccinare obligatorie. Ne gândim că este un vaccin nou, că este o patologie nouă. A introduce obligativitatea, fără a avea o perioadă de testare, o perioadă de evaluare pe 2-3 sezoane, e un lucru dificil. Este o recomandare să se facă, dar nu putem introduce obligativitatea după un an – doi de boală', a precizat Nelu Tătaru.



Citește și:
Care este primul medicament care va fi folosit pentru a trata pacienții cu Covid-19

Foto: Arhiva Revistei ELLE

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video