Dieta nordică: tot ce trebuie să știi despre beneficiile ei și ce presupune acest plan alimentar

Dieta nordică a ajuns în scurtă vreme printre tendințele în materie de stil de viață sănătos. Însă ce presupune această dietă și care sunt beneficiile ei?

Zilnic aflăm de câte o dietă, precum dieta nordică, ce ne promite să scăpăm ca printr-o minune de acele kilograme pe care le considerăm în plus. Însă, știm că acele minuni nu există și că tot procesul nu ține de o dietă, ci mai degrabă de un stil de viață sănătos și echilibrat.


Și că tot vorbim despre diete, se pare că una a ajuns în scurt timp printre preferințele multora, și anume dieta nordică. Nu este tocmai o descoperire recentă, pentru că persoanele care locuiesc în țări precum Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca și Islanda au explorat deja acest plan alimentar de secole. Dieta nordică a apărut încă din 2004, fiind pusă la punct de nutriționiști, cercetători, dar și bucătari.

Mai exact, nutriționista holistică Maria Marlowe spune că „este un regim alimentar sănătos, bazat pe plante și care se concentrează pe consumul mai multor legume și fructe, cereale integrale, în loc de cereale rafinate și organice, locale și sălbatice cât mai des posibil', a declarat ea pentru Vogue. În același timp, „dieta nordică este similară cu Paleo, concentrându-se asupra alimentelor întregrale și a produselor de înaltă calitate pentru animale, dar pune un accent mai mare pe produsele vegetale și fructele de mare sălbatice decât pe carne', a adăugat Marlowe.


Ce presupune dieta nordică

Un studiu din anul 2012 a arătat faptul că în cazul dietei nordice, planul alimentar ar trebui să fie compus din fructe, în special fructe de pădure, ovăz, leguminoase, fructe de mare, pește gras precum somon și macrou, lactate cu conținut scăzut de grăsimi, nuci, semințe, cereale integrale și ulei de rapiță. O astfel de alimentație poate fi benefică pentru menținerea sănătății inimii și poate scădea tensiunea arterială. Potrivit specialiștilor, înlocuirea cărnii roșii cu surse de proteină ​​vegetală de înaltă calitate, asemenea cu ceea ce regăsești în dieta nordică, a fost asociată cu „modificări favorabile ale lipidelor și lipoproteinelor din sânge.'

Când vine vorba de beneficiile dietei nordice, știm deja că alimentele care conțin grăsimi sănătoase, precum Omega-3 și Omega-6, au o contribuție importantă pentru sănătatea noastră. Dieta nordică ajută și la pierderea în greutate pe termen lung, fiind mai degrabă un stil de viață


O componentă importantă și de menționat în ceea ce privește dieta nordică este și grija pentru mediu și producția locală. Acest plan alimentar pune accentul pe gătitul acasă și aprovizionarea locală. Însă, chiar dacă aceste aspecte nu îți sunt neapărat la îndemână, Maria Marlowe sugerează că poți prelua din dieta nordică anume principii, cum ar fi consumul ridicat de legume și fructe de pădure organice, eliminarea carbohidraților rafinați și a alimentelor procesate, precum și alegerea unor surse de înaltă calitate când vine vorba de proteinele de origine animală.


Citește și:
7 trucuri care te ajută să slăbești și să îți menții silueta

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet