Despărțirile îți pot afecta sănătatea. Iată cum

Dacă ai trecut vreodată printr-o despărțire (nu e de dorit, dar este inevitabil), ai avut parte nu numai de sevrajul emoțional, ci și de efectele fizice ale suferinței.

Mulți descriu această experiență comparând-o cu o lovitură foarte puternică: „mă simt de parcă m-a lovit un camion!’ (sunt convinsă că și tu cunoști senzația!). Există un motiv bine întemeiat pentru care oamenii evită să se despartă. Nu doar pentru că evită conflictul și o confruntare directă, ci și consecințele dureroase și efectele secundare (pentru toți cei implicați).


Atunci când ai inima frântă, simți că-ți pierzi mințile, dar și sănătatea. Și, deși înțelegi perfect ce ți se întâmplă, chiar și la nivel fizic, asta nu înseamnă că tot procesul va fi mai ușor. Așa că nu neglija simptomele fizice, și încearcă să le ameliorezi, pe cât posibil. Pentru că nu sunt „doar în capul tău’. Sunt cât se poate de reale!

Iată cinci moduri în care o despărțire îți poate afecta sănătatea și simptomele pe care le cauzează:

1. Îți afectează inima


Conform unui studiu realizat de Clinica Mayo din Chicago, sindromul inimii frânte, cunoscut și sub denumirea științifică de „cardiomiopatie indusă de stres’, reprezintă o afecțiune medicală, care se manifestă prin augmentarea (temporară) a unei părți a inimii, care, în consecință, nu mai poate pompa sângele bine, în timp ce restul inimii funcționează la fel, sau chiar cu contracții mai puternice.

Sindromul inimii frânte poate fi confundat cu un atac de cord, pentru că simptomele și rezultatele analizelor sunt similare. Însă, spre deosebire de atacul de cord, în cazul cardiomiopatiei induse de stres, arterele inimii nu se blochează. Deși acest sindrom poate fi fatal pentru unii pacienți, cei mai mulți își revin repede și se recuperează fără alte efecte secundare.

2. Creierul tău suferă de sevraj chimic

Există un studiu, relizat de cercetătoarea în antropologie Helen Fisher de la Universitatea Rutgers, care a recrutat câțiva voluntari curajoși, care au acceptat să facă un RMN funcțional în timp ce priveau fotografii ale persoanei care îi părăsise de curând. Subiecții au dezvoltat o activitate cerebrală mai intensă în câteva regiuni ale creierului asociate cu recompensa, motivația, dependența și sindromul obsesiv-compulsiv, care explică de ce suferi atât de mult după ce se termină o relație romantică.


3. Poți suferi de depresie

Iar asta nu trebuie să te mire absolut deloc: temporar, creierul tău produce mai puțin serotonină, care acționează, de obicei, ca un stabilizator al stării de spirit, dar în același timp produce și mai mult cortizol, care este cunoscut ca „hormonul stresului’. Această combinație duce la instalarea unei stări depresive, de scurtă durată, cauzată de un anume element de stres.

Simptomele includ: tristețe, lipsa speranței, lipsa de implicare în activitățile curente, accese regulate de plâns, insomnie, lipsa apetitului, probleme de concentrare, sentimentul că ești copleșită de viață, evitarea situațiilor sociale și a interacțiunii cu alte persoane (chiar și cu cei apropiați), dezinteresul față de activități cu o anume importanță (mersul la serviciu, plata facturilor), chiar și tentative de suicid. Din fericire, există multe modalități prin care poți fi ajutat(ă). Poși stimula producerea de serotonină făcând exerciții fizice, mergând la sală sau… mâncând ciocolată neagră.


4. Îți crește tensiunea arterială

Se pare că există o corelație între creșterea tensiunii arteriale, problemele de somn și despărțirile sau divorțul. Dacă întâmpini astfel de probleme, cel mai bine este să te adresezi unui medic și unui psiholog, ca să previi agravarea lor.

5. Începi să ai probleme la nivelul pielii

Atunci când te desparți de cineva, nu fi surprinsă dacă vei resimți efecte negative inclusiv la nivelul pielii. Indiferent de cremele pe care le folosești sau de tratamentele cosmetice pe care le vei încerca, vei avea parte de efecte neplăcute la nivel cutanat. Totul este cauzat de același hormon al stresului, cortizolul, care poate produce acnee și exces de sebum la nivelul pielii sau, din contra, o epidermă foarte uscată. Evident că este bine să apelezi la tratamente dermatologice, pentru ameliorarea simptomelor, dar te vei vindeca în totalitate abia când scapi complet de stres.


Citește și:
10 semne că aveți o relație imatură și e timpul pentru o schimbare în viața de cuplu

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet