Declarația semnată de părinți și prezentată de elevi în prima zi de școală este încă una dintre măsurile prin care Ministerul Sănătății și Ministerul Educației vor să se asigure de buna funcționare a educației după redeschiderea școlilor, în data de 14 septembrie.
În declarația semnată de părinți aceștia vor trebui să își asume faptul că elevul nu a prezentat simptome specifice unei afecțiuni cu potențial infecțios, nu a fost diagnosticat cu Covid-19 și nici nu a intrat în contact cu o persoană testată pozitiv pentru coronavirus.
Măsura este cuprinsă în proiectul ordinului pentru aprobarea Normelor privind instituirea de măsuri sanitare şi de protecţie în unităţile de învăţământ în perioada pandemiei Covid-19, publicat de Ministerul Sănătăţii și aflat acum în dezbatere publică.
Declarația pe propria răspundere semnată de părinți va cuprinde asumarea de către aceștia a cunoașterii conținutului articolului 292 din Codul Penal cu privire la falsul în declarații și va trebui să arată că elevul nu a prezentat simptome specifice unei afecțiuni cu potențial infecțios (febră, tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăți de respirație, diaree, vărsături, rinoree, etc), că nu a fost diagnosticat cu Covid-19 și că nu a venit în contact nu o persoană testată pozitiv.
De asemenea, prin declarația semnată de părinți, aceștia își iau angajamentul că nu vor duce copilul în colectivitate dacă el prezintă aceste simptome, dar trebuie și să menționeze dacă, în perioada suspendării cursurilor, elevul a avut probleme de sănătate. În cazul acesta, la declarație vor fi atașate și copii ale documentelor medicale – scrisoare medicală sau bilet de ieșire din spital.
Declarația condiționează primirea copilului în colectivitate la începutul fiecărui ciclu de prezență fizică în școală. Ea va fi prezentata la triajul epidemiologic la intrarea în unitatea respectivă de învățământ.
Dincolo de declarația semnată de părinți, aceștia sau aparținătorii nu vor avea acces în curtea școlii și nu vor însoți copiii în clădire, cu excepția cazurilor pentru care există aprobarea conducerii școlii.
În proiect există și măsuri pentru elevii și personalul școlilor aflați la risc – aceștia vor reveni la școală doar cu avizul medicului de medicina muncii sau al medicului curant, dar și pentru persoanele cu dizabilități, care vor beneficia de adaptarea informațiilor și de învățarea regulilor de prevenție în mod adecvat dizabilității lor.
Citește și:
OFICIAL: măsurile pentru redeschiderea școlilor, publicate de Ministerul Sănătății
Foto: Shutterstock