De ce nu putem să dormim în această perioadă? Cum ne influențează pandemia de coronavirus

De când s-a declanșat pandemia de coronavirus, în viața noastră au apărut tot mai multe schimbări, inclusiv în ceea ce privește somnul.

De ce nu putem să dormim în această perioadă? Cum ne influențează pandemia de coronavirus

Odată cu declanșarea pandemiei de coronavirus, tot mai multe persoane au probleme cu somnul. Fie că nu putem adormi, ne trezim de foarte multe ori în timpul nopții sau chiar avem insomnii, specialiștii în probleme de somn consideră că aceste lucruri au loc din cauza unei supraîncărcări de informații și sentimente noi pe care le experimentăm în această perioadă, de la panică, frică, angoasă sau anxietate.

În același timp, foarte mulți au și vise neobișnuite, profunde sau extrem de realiste, pe când alții pot avea coșmaruri. Michael Grandner, expert în probleme ale somnului și directorul programul de cercetare în domeniul sănătății de la Universitatea din Arizona consideră că sunt doi factori la mijloc extrem de importați. „În primul rând, este vorba despre modul prin care fiecare procesează emoțiile și felul prin care creierul nostru se obișnuiește cu ele. Visele reprezintă procesarea, organizarea și integrarea lucrurilor din viața noastră. Suntem într-un nou context acum și încercăm să ne dăm seama care este locul nostru”, a declarat acesta.

Unele dintre visele pe care le avem pot duce și la atacuri de panică sau anxietate, iar acest lucru se întâmplă din cauza informațiilor sau a știrilor pe care le urmărim pe parcursul zilei, dar și înainte de culcare.

Un alt factor extrem de important în această situație este schimbarea programului. Foarte mulți se trezesc mult mai târziu în această perioadă, în special cei care lucrează de acasă. Pe măsură ce organismul nostru se obișnuiește cu acest nou program, problemele în ceea ce privește somnul se pot diminua considerabil.

Deirdre Leigh Barrett, profesoară de psihologie la Harvard Medical School a declarat pentru Los Angeles Times că nu doar că oamenii au vise mult mai intense în această perioadă, ci și faptul că ei își amintesc cu o mai mare precizie ceea ce visează. „Faptul că ne amintim visele este corelat cu numărul de ore pe care îl dormim. Persoanele care lucrează în sistemul medical sunt cei mai predispuși la a avea probleme cu somnul.”

De asemenea, și stresul ne poate afecta calitatea somnului. Nivelul crescut de stres ne împiedică să dormim. Joshua Tal, un psiholog din New York specializat în tulburări de somn, a spus că oamenii l-au sunat tot mai des în ultima vreme pentru a cere ajutor în privința problemelor de somn. „Este o perioadă de stres global. Oamenii reacționează în mod diferit.”

Experții ne spun că în această perioadă ar trebui să respectăm un program, să fim atenți la alimentația noastră și să evităm să lucrăm din pat. Specialiștii subliniază faptul că e important să ne stabilim o rutină înainte de culcare pentru a reuși să ne relaxăm și să ne odihnim mult mai bine, iar în acest sens putem să ascultăm înainte de culcare câteva melodii relaxante.

Citește și:
Când vom avea vârful epidemiei în România? Predicțiile experților IHME

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet