De ce mor de Covid-19 adulții fără probleme de sănătate? Explicațiile expertei în sănătate publică Ioana Stăncel

Adulții fără comorbidități mor de Covid-19 în număr din ce în ce mai mare în România, iar experta în sănătate publică Ioana Stăncel are câteva explicații în legătură cu factorii care favorizează acest fenomen.

Din ce în ce mai multe persoane mor de Covid-19, fără să fi fost diagnosticate anterior cu alte afecțiuni, lucru care se poate observa în statisticile zilnice publicate de Ministerul Sănătății și Grupul de Comunicare Strategică. Experta în sănătate publică Ioana Stăncel a discutat cu reporterii Digi24 despre acest fenomen și a detaliat trei dintre motivele pentru care se întâmplă acest lucru.


În primul rând, experta a ținut să spună că sintagma „aparent sănătos' folosită pentru a descrie starea unor pacienți care mor de Covid-19 nu este neapărat relevantă, dat fiind numărul mic al românilor care își verifică regulat starea de sănătate prin analize și investigații.

„Virusul, de la început și-a arătat un polimorfism privind diferite sisteme pe care le atacă și prin diferite efecte care pot duce la manifestări diferite.

Sunt trei situații pentru care adulții aparent sănătoși fac forme grave de coronavirus și mor. În primul rând, virusul se manifestă în furtuna antinflamatorie, care duce a manifestările violente care nu mai răspund la tratament.', a explicat Ioana Stăncel. Furtuna de citokine a fost menționată de numeroși medici și specialiști încă de la debutul pandemiei ca o cauză pentru care oamenii mor de Covid-19, dat fiind că organismul are reacții inflamatorii atât de puternice încât nu pot fi ținute sub control.


Cel de-al doilea motiv pentru care oamenii altfel sănătoși mor de Covid-19, a precizat aceasta, este că ajung prea târziu la spital, când simptomele deja nu mai pot fi ținute sub control. „Oamenii ajung prea târziu la spital, iar schemele terapeutice nu mai sunt eficiente. Chiar dacă se aplică tot ce este eficient ca tratament în această boală, persoana nu răspunde.'

O altă situație menționată de expertă este starea de sănătate generală a adulților din România. „Trebuie avut în vedere că în cazul unei mari părți a adulților aparent sănătoși, supravegherea stării de sănătate privind bolile cronice nu e cea mai bună. Avem adulți aparent sănătoși, care, în realitate, au afecțiuni cardio-vasculare, diabet, boli supraponderale.


Chiar dacă nu sunt diagnosticate, aceste afecțiuni există și, pe acest teren, infecția are alte forme de manifestare, astfel că pacientul răspunde mult mai greu la tratament.', a completat Ioana Stăncel.

Aceasta a precizat că dăunătoare este și percepția de invincibilitate a adulților sănătoși, care îi determină pe aceștia să se expună riscurilor și să nu ia în serios simptomele bolii, lucru care conduce la un număr mai mare de persoane aparent sănătoase care mor de Covid-19.


„Apoi, mai sunt adulții sănătoși care cred că nu li se poate întâmpla nimic, cei care tratează cu indiferență manifestările sau le pun pe seama altor afecțiuni și ajung prea târziu la tratament.'

Citește și:
Covid-19 sau răceală? Un medic pediatru îți spune cum să identifici corect simptomele copilului tău

Foto: arhiva ELLE

Vezi şi morbiditate și mortalitate – care este deosebirea și cum se calculează!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet