Cum să te motivezi ca să faci sport în sezonul rece

Încă te străduiești să-ți menții rutina de exerciții pe care o aveai în timpul verii? Nu ești singura.

Să ajungi la sală sau să ieși la alergat în diminețile răcoroase este mai greu decât pare și ai nevoie de mai multă motivație și voință decât aveai în lunile de vară.


Cum să te motivezi ca să faci sport în sezonul rece:

1. Uită de scuze!

Nu există niciun motiv pentru care nu poți face sport și acasă. Te afli în căldura căminului tău și ai parte de toată intimitatea pe care ți-o dorești. Și cu siguranță nu vei avea nevoie de un antrenor personal, găsești pe Youtube toate filmuele de fitness de care ai nevoie pentru un antrenament susținut.

2. Cumpără-ți haine noi!

Cea mai bună scuză ca să mergi la shopping! Cumpără-ți leggings noi, bustiere colorate și mănuși de antrenament pentru a-ți proteja mâinile. Vei fi mai mult decât pregătită pentru antrenament și vei fi și foarte cool! Nimic nu te poate împiedica să începi, mai ales că vei avea cel mai frumos echipament!


3. Încearcă să îți speli părul doar când vrei să te antrenezi

Folosește acest sfat doar că pe un reminder, la fel de bine poate funcționa și să faci sport doar în ziua în care ești liberă și nu trebuie să mergi la serviciu! Unele persoane își spală părul doar în zilele în care fac sport. În felul acesta, dacă ți se pare că trebuie să te speli pe cap, îți vei aminti că trebuie să te antrenezi. Și până la urmă de ce să nu o faci mai ales că nu durează mai mult de 30 de minute și așa îmbini utilul cu plăcutul.

4. Îmbracă-te cu hainele de sport, indiferent de cum te simți

Nu lăsa o stare fizică sau psihică mai proastă să îți strice cheful de antrenament. Trebuie să lași orice lucru ce te împiedică să îți faci antrenamentul deoparte. Îmbracă-te cu hainele de sport și începe-ți antrenamentul, așa eviți și sentimentul de vină cauzat de faptul că nu ai făcut sport atunci când ți-ai propus.

5. Scrie cum te simți după fiecare antrenament


Nu este nimic mai frumos decât să citești cât de bine te-ai simțit după un antrenament susținut. Faptul că citești ceea ce ai scris după ce ai făcut sport funcționează ca cel mai bun articol motivațional. Doar te regăsești pe tine în totalitate în acele cuvinte!

6. Actualizează-ți playlist-ul

Descarcă noi melodii, piese ritmate care să nu îți creeze o stare de apatie sau de monotonie. Așa cu singuranță nu te vei plictisi de melodiile de antrenament. O muzică bună te va motiva și îți va da starea perfectă de care ai nevoie pentru a face sport!


7. Organizează o competiție cu cei apropiați

Pentru a nu te simți izolată și singura persoană care face sport și își dorește un stil de viață sănătos, încearcă să organizezi un fel de competiție familială. De exemplu, vezi cine bea cea mai multă apa, cine mănâncă cele mai multe legume sau cine a făcut cele mai multe genoflexiuni în acea săptămână și oferă un fel de cadou, cum ar fi ca persoana care câștigă poate alege la ce film să mergeți în respectiva săptămână sau ce gătiți în weekend.


8. Fă poze înainte și după

Fă-ți poze imbracată în haine sumare sau cu ceva care îți lasă formele la vedere. Va fi dezamăgitor la început, însă atunci când vei face progrese vei realiza că e chiar motivant să vezi acele imagini. Nu trebuie să le arăți nimănui, sunt doar niște puncte de reper pentru tine pentru a vedea de unde ai început și cât de mult ai evoluat.

9. Amintește-ți de ce este important să faci acest lucru

Nu contează dacă afară este urât sau plouă, poți să iți faci antrenamentul în casă și poți să îți stabiliești singură obiectivele antrenamentului tău: de exemplu dacă vrei să ai un abdomen plat sau o musculatură mai pronunțată a picioarelor, concentrează-te pe zonele de interes pentru tine și astfel vei obține rezultate mult mai repede.


Sper ca, după citirea acestui articol, ați ajuns la aceeași concluzie pe care doresc să o formulez și eu. Anotimpul este doar o scuză, nu mai lăsați astfel de lucruri să vă împiedice să faceți ceea ce vă doriți, folosiți-vă de toate mijloacele pe care le aveți la îndemână ca să vă atingeți scopul. Și nu uitați să mâncați sănătos și să vă odihniți suficient!

Citește și:
Cum să pierzi în greutate fără să mergi la sală și fără diete stricte

Text: Andreea Pacioras
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet