Cum să scapi de gândurile pesimiste în 8 pași simpli

Poate nu te-ai simțit în largul tău la muncă în ultimul timp, sau poate că lucrurile nu mai sunt ca înainte în ceea ce privește relația ta. Trebuie să ai grijă cu genul asta de gânduri, pentru că te pot afecta mai mult decât îți poți imagina și mai devreme decât crezi, gândurile pesimiste te pot aduce în pragul unei depresii.

Din fericire, sunt câteva lucruri mărunte care te pot ajuta să treci peste această perioadă.


1. Conștientizează-ți situația

Primul pas pe care ar trebui să îl faci este acela de a conștientiza și de a accepta faptul că treci printr-o perioadă dificilă. Nu te poți aștepta ca fiecare zi să fie una dintre cele mai fericite din viața ta și trebuie să ai forța necesară pentru a trece și peste zilele problematice din viața ta. Dacă vei nega situația, nu te va ajuta cu nimic. În schimb, trebuie să analizezi problema, iar odată ce ai făcut acest lucru, poți începe să cauți soluții.


2. Scrie

Ține un jurnal în care să scrii, zilnic, înainte de culcare, trei lucruri pentru care ești recunoscătoare din ziua respectivă. Încearcă să faci acest lucru timp de 2 săptămâni și ar trebui să începi să sesizezi diferența. De asemenea, poate fi util să îți treci gândurile negative pe hârtie și astfel să le analizezi cu o mai mare ușurință.

3. Începe să folosești cuvântul ‘unele

Înainte de a scrie sau a povesti lucrurile negative care ți se întâmplă, folosește acest cuvânt și vei simți o diferență semnificativă. Astfel, frazele de genul ‘lucrurile nu merg bine se vor transforma în ‘unele lucruri nu merg bine. Acest truc te va ajuta să vezi situația într-o lumină mai bună, iar gravitatea lucrurilor se va atenua considerabil.

4. Încearcă să adopți o atitudine neutră

Studiile au demonstrat că oamenii care nu suferă de depresie nu sunt neapărat cei care au numai gânduri optimiste, ci aceia care au mai puține gânduri pesimiste. Încearcă să faci următorul lucru: împarte o foaie de hârtie în două coloane. În coloana din stânga scrie 3 lucruri pesimiste, iar în cea din dreapta scrie aceleași 3 lucruri din coloana din stânga, doar că într-o manieră neutră, mai puțin pesimistă.


5. Concentrează-te pe lucrurile din exterior

Faptul că faci pe cineva să se simtă bine poate avea efecte uimitoare și asupra stării tale. Să fii o influență pozitivă pentru cei din jur are efecte benefice și asupra ta. Așa că haide! Scrie-i o scrisoare drăguță bunicii tale sau pregătește-i o surpriză unei persoane la care ții.

6. Fii o persoană deschisă

Dacă ești sinceră cu cei apropiați în ceea ce privește lucrurile care te deranjează și îți dau bătăi de cap, acest lucru te va ajuta să realizezi că nu trebuie să înfrunți totul de una singură, că ai alături persoane care țin la tine și care sunt mereu dispuse să îți sară în ajutor.


7. Nu te compara cu ceilalți

În momentul în care faci acest lucru tinzi să compari o versiune a ta supusă propriilor critici nemiloase cu una mult mai optimistă a celor din jur. Niciuna dintre aceste versiuni nu este conformă cu realitatea. Cea mai bună cale de a-ți atinge scopurile este aceea de a te compara cu tine însăți, adică să compari fiecare nou stadiu în care te afli cu cel precedent pentru a conștientiza progresul făcut. Concentrează-te asupra fiecărui pas mărunt pe care îl faci pentru a avea sentimentul de împlinire după fiecare dintre ei.


8. Aranjează-te

Chiar dacă nu ai nici un plan deosebit, uneori ajută enorm să te aranjezi chiar și atunci când stai acasă. Acest lucru îți va alimenta încrederea în tine și te va face să redevii optimistă.

Citește și:
Include-le în dieta ta! 7 alimente care-ți oferă energie

Foto: Arhiva ELLE

Citeşte şi despre cum să scapi de șoareci – soluții să scapi de rozătoare!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet