Toti avem prieteni care, in ciuda programelor lor haotice, nu ar lipsi de la sala nici macar o zi. Desigur, sunt putin prea preocupati de acest lucru, dar sunt de invidiat. Urmatoarele 20 de trucuri te vor ajuta sa faci un obicei din a face exercitii.
1. Trezeste-te mai devreme. Seteaza-ti alarma si pregateste toate lucrurile de care ai nevoie pentru exercitiile de dimineata. Un studiu al Universitatii din Texas a aratat ca daca faci exercitii in fiecare zi la aceeasi ora, poti obtine rezulatele dorite mult mai repede, iar un alt studiu a aratat ca persoanele care fac exercitii dimineata sunt cele care tind sa faca din asta un obicei. De asemenea, programarea exercitiilor de dimineata te va impiedica sa le amani sau sa uiti complet de ele in cazul in care intervine ceva neprevazut pe parcursul zilei.
2. Acorda-le 6 saptamani. Exista o legenda urbana conform careia e nevoie de 21 de zile pentru a-ti forma un obicei. In cazul exercitiilor fizice, perioada necesara este de 6 saptamani, perioada in care incepi sa observi modificarile suferite de corpul tau si sa constientizezi sentimentul pe care il ai in momentul in care ratezi o zi de exercitii.
3. Gaseste ceva potrivit pentru tine. S-ar putea ca nu toate formele de fitness sa fie pe placul tau, iar cel mai important este sa gasesti ceva care sa te ajute sa evadezi din rutina zilnica si sa te mentina motivata.
4. Angajeaza-ti un antrenor personal.Fie daca esti incepator sau daca ai nevoie doar de putina indrumare, un antrenor te poate ajuta sa stabilesti un program si sa aiba grija sa il urmezi. Nu te gandi la faptul ca nu iti permiti un antrenor. Chiar si 2-3 sedinte fac diferenta.
5. Fa exercitii impreuna cu cineva. Fie ca te inscrii la un anumit curs sau ca alegi sa faci asta cu unul din cei mai buni prieteni, important este sa simti ca cineva se bazeaza pe tine. De asemenea, o competitie amicala nu a facut rau nimanui.
6. Fa in asa fel incat totul sa fie cat mai accesibil pentru tine. Gandeste-te bine si alege perioada din zi, locul si durata programului tau de exercitii.
7. Devino o adevarata fana. Gasirea profesorului potrivit poate face minuni si poate transforma orice ora de fitness intr-o adevarata placere.
8. Investeste in asta. Daca investesti intr-un program de fitness, vei fi mai motivata sa lucrezi din greu pentru a obtine rezultate si a putea vedea in ce ai investit. Daca iti permiti, inscrie-te la un club select. In felul acesta iti va fi aproape imposibil sa renunti. In caz contrar, te poti recompensa oricand cu o pereche noua de pantofi pentru sport.
9. Nu te extenua. O cale sigura de a renunta la noul tau obicei sanatos chiar inainte de a deveni un obicei in adevaratul sens al cuvantului este sa te ranesti din cauza faptului ca exagerezi. Un antrenor personal te poate ajuta sa previi acest lucru.
10. Fii in pas cu tehnologia. Unele persoane au nevoie sa detina controlul asupra lucrurilor pe care le fac si au nevoie de numere dupa care sa se ghideze, iar diferitele aplicatii ii pot ajuta sa calculeze exact distanta alergata, numarul caloriilor arse sau distanta parcursa zilnic.
11. Abtine-te. Incearca sa te recompensezi cu desertul sau cu serialul tau preferat numai in zilele cand faci exercitii pentru a fi cu adevarat motivata.
12. Calculeaza caloriile. Acest lucru nu tine neaparat de exercitiile pe care le faci, dar te ajuta enorm. In plus, studiile arata ca daca ai grija atat in ceea ce priveste dieta cat si in ceea ce priveste programul de exercitii te poate ajuta sa faci din amandoua un obicei.
13. Stabileste-ti scopuri tangibile. Ambitia este buna, dar nu este cazul sa exagerezi. Incepe cu ceva mai usor si mareste treptat ‘miza. Singurul mod in care poti evolua este daca iti atingi scopurile si iti stabilesti unele noi, ulterior.
14. Lipseste de la sala. Daca nu te incanta ideea de a merge la sala si simti ca pur si simplu nu este pentru tine, nu este nevoie sa faci acest lucru. Poti foarte usor se faci exercitii acasa sau oriunde te simti in largul tau. Asta este tot ce conteaza!
15. Tine evidenta. Un studiu din 2002 a demonstrat faptul ca persoanele care isi planifica exercitiile sunt acelea care fac exercitii in mod constant, dorind sa respecte programul stabilit pe cat posibil.
16. Transforma asta intr-un ritual. Cel mai important lucru in stabilirea unei rutine zilnice este sa faci un adevarat obicei din asta. Ceva la care sa nu fii nevoita sa te gandesti de doua ori inainte de a o face, dar asta vine cu timpul, desigur.
17. Nu face ca totul sa fie despre tine. Participarea la competitii sau evenimente sportive caritabile te poate motiva suplimentar si iti va oferi satisfactia suprema de a face ceva pentru o cauza nobila.
18. Experimenteaza! Nu multa lume intelege ideea competitiilor sportive, dar poti sa te inscrii impreuna cu prietenii tai la evenimente sportive care sa nu fie neaparat despre competitie, ci mai mult despre distractie si timp petrecut impreuna.
19. Planifica o vacanta bazata pe sport. Combinarea vacantelor cu sportul te va determina suplimentar sa-ti atingi scopurile si sa te bucuri din plin de vacanta. Cand calatoresti in alta tara, informeaza-te cu privire la evenimentele sportive la care ai putea participa in perioada in care esti acolo.
20. Sari peste filmul din seara asta. Daca trebuie sa te trezesti de dimineata, este mult mai important sa beneficiezi de un somn bun. Din fericire, cercetatorii au descoperit ca exercitiile te pot ajuta sa adormi mai repede si sa ai un somn cu adevarat odihnitor.
Text: Oana Iosif
Foto: