Dacă nu consumi destule proteine sunt șanse ca starea ta să fie mai mereu una de oboseală, ba chiar te poți îmbolnăvi mult mai ușor și des. Însă și consumul prea bogat în proteine te poate aduce în situația de a lua kilograme în plus. Un alt efect al unui regim prea bogat in proteine este si deshidratarea.
Unele persoane consumă mult mai multe proteine decât au nevoie dar, cu cât ești mai activă fixic, cu atât ai mai multă nevoie de o alimentație bogată în proteine, mai ales dacă ai și un program de sport pe care îl respecți săptămânal.
De asemenea, și femeile însărcinate au tendința de a consuma prea multe proteine, același lucru făcându-l și persoanele bolnave sau care se recuperează după o intervenție medicală.
Iată mai jos câteva semne pentru a-ți putea da seama dacă organismul tău primește cantitatea potrivită de proteine.
Senzația de foame și problemele de memorie
Primul semn al deficitului de proteine este senzația de foame. Vorbim despre acea foame pe care consumul de carbohidrați nu o poate stăpâni. Dacă nu consumi suficiente proteine poți avea probleme și când vine vorba de energia pe care o ai pe timpul zilei. Astfel poți avea o stare de iritație și să simți o oboseală continuă. Aceste simptome duc în timp și la pierderi scurte de memorie.
De cealaltă parte se află starea de bine și de concentrare care îți dau de înțeles că proteinele pe care le iei din mâncarea ta sunt în cantitatea necesară organismului tău ca să funcționeze corect.
Consumul insuficient de proteine poate duce și la subțierea părului și chiar la un sistem imunitar scăzut.
Consumă produse animale, legume și lactate
Iaurtul, laptele și produsele lactate nu sunt doar alimente bogate în proteine – aceste sunt și foarte bogate în calciu. În unele cazuri acestea pot fi și o sursă bună de vitamina D.
De asemenea, peștele, carnea slabă de vită, carnea de porc și carnea de pui sunt o sursă bogată în proteine și nu trebuie să lipsească din regimul tău alimentar.
Un alt aliment bogat în proteine este tofu. Nu uita să consumi nuci, fistic și semințe, deoarece acestea îți oferă cantitatea de proteine de care ai nevoie.
Dacă totuși nu reușești să ai o dietă pe baza de proteine, poți opta oricând pentru proteinele sub formă de pudră. Aceste suplimente ajută la creșterea vizibilă a nivelului de energie.
Citește și:
9 metode naturale pentru a scăpa de dezechilibrul hormonal
Foto: Arhiva ELLE