În această perioadă, distanțarea socială este cea mai bună armă pe care o putem folosi în lupta împotriva COVID-19. Așa că, toți am fost nevoiți să ne adaptăm noilor condiții. De la exerciții fizice făcute în sufragerie, la petreceri cu prietenii via Skype până la transformarea bucătăriei în birou.
Cu toate acestea, chiar dacă rutina noastră zilnică s-a schimbat drastic, nevoia de a cumpăra produse de bază, fie ele alimentare, fie de igienă a rămas neschimbată. Însă, modul în care facem cumpărăturile, ne spun specialiștii, ar trebui adaptat.
Ar trebui să optăm pentru livrarea produselor acasă? Putem să ne aprovizionăm singuri? Sunt doar câteva dintre cel mai des întâlnite întrebări în perioada aceasta când vine vorba de cumpărături.
Dacă faci parte din categoria persoanelor cu risc crescut – în vârstă, cu diferite afecțiuni cronice precum boli de inimă, pulmonare, care compromit sistemul imunitar sau diabet zaharat, atunci ar trebui să eviți cât mai mult interacțiunile cu alți oameni și să reduci la maximum ieșirile în afara locuinței. Dacă există persoane care te pot ajuta, atunci roagă-le pe ele să se ducă la cumpărături în locul tău. Dacă nu, cea mai bună variantă este să alegi livrarea produselor la domiciliu.
Livrarea la domiciliu
Dacă optezi pentru această variantă, iar compania respectivă are opțiunea de plată cu cardul, online, atunci asigură-te că persoana care îți aduce produsele le lasă în fața ușii. Astfel vei evita contactul cu o persoană străină și, implicit, o posibilă infectare cu noul virus. De asemenea, nu uita că este esențial să te speli pe mâini înainte și după ce ai luat proviziile. Specialiștii recomandă să faci asta timp de 20 de secunde, cu apă și săpun.
Cumpărăturile la supermarket
Încearcă să eviți perioadele aglomerate. Cum noua ordonanță specifică că persoanele de peste 65 de ani își pot face cumpărăturile doar intre orele 11:00 și 13:00, atunci, tocmai pentru a evita contactul cu ei, alege un alt interval orar. Dacă însă, se întâmplă să găsești supermarket-urile pline, cumpărară rapid ce ai nevoie și îndreaptă-te către casă. Dacă te întâlnești cu persoane cunoscute, încearcă să păstrezi distanța, nu îi îmbrățișa, nu îi săruta și nici nu da mâna cu ei. Ia cu tine șervețele dezinfectante și curăță coșul sau căruțul de cumpărături înainte de a le folosi. De asemenea, folosește gel dezinfectant și imediat după ce ai părăsit magazinul.
Odată ce ai ajuns acasă cu toate alimentele, dezinfectează-le pe cele care sunt depozitate în sticle, borcane, conserve etc. Fructele și legumele proaspete trebuie spălate cu apă și apoi depozitate în frigider. Nu este însă necesar să folosești săpun pentru a le curăța. După ce ai depozitat toate produsele, specialiștii recomandă de asemenea să dezinfectezi toate suprafețele care au intrat în contact cu pungile de cumpărături.
Citește și:
Cum gătim alimentele pentru a le păstra cât mai mult nutrienții
Foto: Shutterstock