Din 15 mai, starea de urgență a fost înlocuită cu starea de alertă, în contextul pandemiei de coronavirus. Asta presupune o relaxare a restricțiilor din ultima perioada, dar nu înseamnă și că nu ar trebui să fim mai puțin atenți când vine vorba de normele de igienă. Dacă totul va merge bine în următoarea perioadă și numărul de persoane infectate nu va crește simțitor, probabil că relaxarea va continua cu redeschiderea teraselor și a restaurantelor. Dar în niciun caz lucrurile nu vor mai fi așa cum erau înainte de declanșarea pandemiei.
Dincolo de faptul că nu vom mai putea sta la masă în grupuri mari, s-ar putea ca de-acum încolo, cinele romantice să aibă loc sub cupole de plexiglas. Un designer francez a creat pentru proprietarii de restaurante un cilindru din plastic transparent care stă atârnat de tavan, asemănător cu o lampă. Acesta este prevăzut cu o tăietură, pentru ca cei care vor să ia masa să nu trebuiască să se aplece pentru a sta sub această cupolă.
Christophe Gernigon, cel care a inventat această cupolă pe care a intitulat-o PlexEat spune că majoritatea obiectelor de acest gen arată precum cabinele unde deținuții pot vorbi cu cei care îi vizitează în închisori, așa că a vrut să creeze ceva care să aibă un aspect îmbietor.
Chiar dacă după 15 mai s-au redeschis cabinetele stomatologice, frizeriile și saloanele, va mai dura până când autoritățile române vor decide redeschiderea restaurantelor. Secretarul de stat Raed Arafat a declarat acum o săptămână că „Este suspendată temporar activitatea de servire și consum a produselor în spațiile comune de servire a mesei din interiorul restaurantelor, hotelurilor, motelurilor, pensiunilor, cafenelelor sau altor localuri publice, cât și la terasele din interiorul acestor locații.' Arafat a mai anunțat și că este suspendată temporar și activitatea de vânzare cu amănuntul din centrele comerciale mai mari de 15.000 de mp.
Citește și:
De când se pot înscrie bucureștenii pentru a putea fi testați gratuit de Covid-19
Foto: Arhiva Revistei ELLE