Vesti bune: de azi incolo nu mai e nevoie sa zimbesti. Iar daca cineva te intreaba cum te simti, esti libera sa raspunzi din tot sufletul: „Rau. Ingrozitor de rau.' Si asta nu e tot: poti sa stai cit vrei cu fata lipita de geam, sa privesti pierduta in melancolie cerul acoperit de nori, poti sa zaci ore in sir intr-un fotoliu, pe intuneric, contemplind umbrele de pe pereti, cu lacrimile siroindu-ti pe obraji. De fapt, de azi inainte, nici macar nu mai e nevoie sa te ridici din pat. Daca suferi, sufera din plin! Melancolicii nu mai trebuie sa se prefaca. Rezultatele celor mai recente studii psihologice au aratat ca, in ciuda credintei traditionale, pesimistii suporta stresul mult mai bine si traiesc mult mai mult decit zimbaretii optimisti.
Si cind te gindesti ca in ultimii zece ani – daca nu mai mult – ne-am condus viata dupa rezultatele unui alt studiu (eronat, se pare), ce preaslavea virtutile unei viziuni pozitive asupra vietii. „Optimism, fericire si miliarde de zimbete, iata principalele solutii pentru a avea o minte luminata si un trup sanatos si puternic', se spunea. Existau atit de multe dovezi! Un mult prea bine mediatizat studiu, facut cindva, pe la mijlocul anilor ‘90, de cercetatorii de la Ohio State University atesta ca femeile cu un ritm de viata alert si un nivel de stres ridicat, s-au vindecat mai greu in urma unei punctii uterine decit femeile optimiste, relaxate si fericite; un alt studiu a descoperit ca singele optimistilor este mai activ si cu o compozitie infinit mai buna decit singele pesimistilor; ca sa nu mai vorbim de gloria psihologului Martin Seligman, cladita in intregime pe promovarea optimismului si a minunatelor lui beneficii, pe toate planurile (succese peste succese: la scoala, in cariera si in relatiile interumane).
Data fiind proliferarea acestor dovezi incontestabile ca fericirea si veselia sint bune pentru sanatatea noastra, cine s-ar fi gindit sa le puna vreodata sub semnul intrebarii? Nimeni nu a avut nici cea mai mica indoiala. Avalansa s-a declansat din senin: niste cercetatori americani s-au gindit sa studieze speranta de viata a celor 1.200 de copii din celebrul studiu despre optimism al lui Lewis Terman (renumit psiholog de la Stanford). O idee simpla si fara prea mari ambitii, daca ne gindim ca vietile acestor subiecti fusesera oricum disecate, urmarite si hiper-studiate in ultimele sapte decenii, pina in cele mai mici amanunte – tipare relationale, trasaturi de caracter, reusite in cariera. Ei bine, descoperirea a fost socanta: subiectii care in copilarie au dat dovada unei personalitati luminoase, senine, vesele, au murit mai repede (cu o diferenta impresionanta de ani) decit colegii lor mai putin simpatici. Iar cei mai nastrusnici si mai vioi dintre ei (care si-au pastrat aceste calitati de-a lungul timpului) au fost primii care s-au dus. Psihologul Leslie R. Martin, de la La Sierra University, din California, a incercat sa gaseasca o explicatie pentru acest fenomen si a initiat, la rindu-i, un studiu, pornind de la o ipoteza simpla: ca mortalitatea precoce a copiilor veseli ai lui Terman se datoreaza unei tendinte crescute de a bea si a fuma mult sau altor obiceiuri si activitati cu factor mare de risc in care s-au lasat angrenati. Din pacate, nu a gasit nici un fel de date stiintifice sau statistice care sa-i argumenteze teoria. Deci, cel putin pentru moment, veselia ramine o misterioasa, dar sigura premiza pentru o viata scurta.
Pesimismul defensiv, optimismul strategic
Echipa lui Martin nu este insa singura care cauta raspunsul la aceasta problema: care-i treaba cu veselia exagerata? Julie K. Norem, psiholog la Wellesley College, a condus vreme de cinci ani un studiu empiric asupra fenomenului, iar descoperirile sale despre „pesimismul defensiv' si „optimismul strategic' au fost date publicitatii (Cognitive Therapy and Research). Doamna Norem sustine ca pesimismul este o forma de protectie sau, mai exact, o strategie folosita de persoanele cu predispozitie anxioasa, pentru a le ajuta sa-si invinga temerile intr-un mod productiv. Gratie pesimismului defensiv, asteptarile lor sint mai apropiate de realitate si reusesc sa anticipeze modul in care trebuie sa reactioneze in cazul evenimentelor neplacute (care, de cele mai multe ori, nu intirzie sa apara – vezi Legile lui Murphy), creindu-si dinainte mai multe scenarii. Suna deprimant, dar in felul acesta indivizii isi pot canaliza emotiile catre ceva constructiv.
La polul opus, Norem a identificat o alta strategie, folosita in general de persoanele fara predispozitii anxioase, pe care a numit-o „optimism strategic'. Aceasta presupune stabilirea unor asteptari (teluri, scopuri, tinte) foarte ridicate si apoi evitarea sistematica si constienta a oricarui gind ca un eveniment negativ ar putea interveni pe parcurs. „Ambele strategii functioneaza, iar experimentele mele au aratat ca orice modificare a strategiei (de exemplu, stabilirea unui nivel mai ridicat de asteptari pentru pesimisti sau a unui nivel mai scazut pentru optimisti) afecteaza semnificativ capacitatea de reactie a individului', spune ea. Cu alte cuvinte, un pesimist va reactiona intotdeauna deplorabil, daca e fortat sa gindeasca pozitiv. Si viceversa.
Pesimismul, optimismul si sanatatea
„Nu exista nici un motiv de ingrijorare pentru sanatatea (prezenta sau viitoare) a copiilor pesimisti sau anxiosi. E o problema nefondata si inutila', deschide Leslie Martin un subiect delicat: exista sau nu o legatura intre pesimism/optimism si starea de sanatate a unui individ? Imi imaginez ca aceasta afirmatie suna ca o muzica dulce in urechile celor care, ani de-a rindul, au incercat sa se insenineze si sa se inveseleasca numai din considerente medicale (pentru a-si proteja sanatatea inimii si mintii). E adevarat, la inceputul anilor ‘90 a existat o avalansa de studii, care stabileau o oarecare relatie intre optimism si eliberarea de endorfine, intre optimism si un ritm favorabil de recuperare si convalescenta, in vreme ce pesimismului i s-au reprosat toate relele de pe pamint: o rata crescuta a mortalitatii in rindul tinerilor pacienti bolnavi de cancer, un risc sporit pentru bolile coronariene sau digestive, si faptul ca pesimistii sint mult mai predispusi decit optimistii sa sufere un infarct in timpul unei interventii chirurgicale (s-au descoperit noi unde Q in electrocardiogramele lor si o mare eliberare de enzime). Dar nu toate studiile probeaza o relatie pozitiva intre optimism si sanatate. Un studiu facut de Chesterman, Cohen si Adler, prezentat in 1990 la First International Congress on Behavioral Medicine, in Uppsala, Suedia, a demonstrat ca optimismul poate duce la aparitia unor complicatii la nastere, in cazul femeilor trecute de 35 de ani. In 1996 un grup de savanti (Kemeny, Reed, Taylor, Visscher si Fahey) a probat stiintific declinul imunitar mai rapid in infectiile cu HIV in cazul optimistilor, precum si un timp de supravietuire redus dupa declansarea bolii. Iar in 1997 s-a dovedit stiintific teoria conform careia optimistii prezinta o imunocompetenta scazuta, ca raspuns la factorii de stres.
Page: 1 2