Un nou simptom al Covid-19, identificat de cercetătorii americani

Studiile recente arată că inclusiv problemele gastro-intestinale ar putea fi un simptom al Covid-19, boala cauzată de noul coronavirus.

Un nou simptom al Covid-19, identificat de cercetătorii americani

Dacă tușești sau ai febră în această perioadă, probabil că ești îngrijorat că ai putea să fii bolnav de Covid-19. Cercetătorii arată însă că problemele gastro-intestinale ar putea și ele fi un indicator al bolii cauzate de noul coronavirus. Într-un studiu preliminar din 18 martie, cercetătorii au descoperit că aproape 20% din cei 204 de pacienți cu Covid-19 internați în spitalele din provincia Hubei din China, locul unde a început totul, au suferit de tulburări gastro-intestinale precum diareea, pe lângă problemele respiratorii sau febră.

O analiză efectuată pe pacienții cu Covid-19 din Wuhan arată că o parte dintre aceștia au întâmpinat probleme respiratorii mai blânde, dar care au avut diaree, dureri abdominale sau greață. Studiul realizat de medici gastroenterologi de renume arată și că primul simptom de Covid-19 al 20% dintre acei pacienți a fost diareea.

Se pare că peste 80% dintre cei bolnavi de Covid-19 au simptome ușoare sau sunt chiar asimptomatici și nu au nevoie să fie spitalizați. Cei cu probleme gastro-intestinale ar putea să nu-și dea seama că de fapt, acestea arată ceva mult mai grav și că ar trebui să aibă grijă sporită pentru a nu da virusul mai departe. Este dificil de determinat în acest moment ce procent al celor bolanvi de Covid-19 prezintă simprome gastro-intestinale, din moment ce aceștia nu ajung să fie testați atât de repede precum cei cu probleme respiratorii. În prezent, nu se știe dacă coronavirusul poate fi transmis prin scaun, dar probabilitatea este foarte mică.

Doctorul enterolog Brennan Spiegel de la Cedars-Sinai Health Services Research spune că „în acest moment, oamenii din întreaga lume trăiesc un stres foarte mare și atunci când întâmpină anumite simptome se întreabă dacă acestea sunt în capul lor sau indică o infecție. Acesta adaugă că dacă cineva are diaree însoțită de febră și probleme respiratorii, ar trebui să se auto-izoleze imediat, să evite contactul cu ceilalți și să contacteze un doctor.

Citește și:
Consumul de alcool poate crește riscul infectării cu coronavirus

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro