În timp ce marea majoritatea dintre noi stă acasă în această perioadă, în siguranță, medicii sunt oamenii din prima linie. Cei care își pun propria lor viață în pericol, care lucrează neîncetat pentru a ne salva.
Deși toate cazurile acestor oameni ar merita amintite, astăzi o să ne oprim asupra unei povești de dragoste dintre doi medici italieni. Roberto Tonelli și logodnica sa, Ivana Castaniere, ambii medici pneumologi, urmau să se căsătorească în orașul lor natal, Moderna, din Italia. Însă, planurile le-au fost date peste cap odată cu răspândirea noului coronavirus, așa că acum, în loc să își planifice nunta, cei doi luptă constant, câte 14 ore pe zi, pentru a salva viețiile oamenilor.
Roberto și Ivana s-au cunoscut în spital, iar tânăra povestește că la început nu îl plăcea prea tare pe viitorul său soț care „era un tocilar ce credea că le știe pe toate'. Însă, cu timpul, lucrurile s-au schimbat, iar acum cei doi au împreună un copil și urmează să devină soț și soție.
Lucrează împreună în același spital, iar Roberto povestește că „nu vrei ca cel pe care îl iubești să vadă ce vezi tu. Asta e partea cea mai grea. Dar măcar ea e primul lucru pe care îl vad când îmi dau jos echipamentul de protecție'.
Cu toate astea, cei doi se consideră norocoși, fiindcă sunt sănătoși și pot fi împreună constant. Văd adesea mai mulți membri ai aceleași familii care ajung în spital, datorită infecției. Primii pacienți în Modena au fost doi frați. Recent a ajuns o fată de 13 ani, iar la câteva zile a fost internat și tatăl său, povestește Ivana. „Mă întreabă dacă o să moară. Nu îmi mint niciodată pacienții. Le spun că luptăm împreună', adaugă Roberto.
Situația în Italia este una critică, peste 10000 de oameni și-au pierdut viața, iar 50 dintre aceștia erau cadre medicale. Ivana spune că se teme pentru sănătatea ei și că adesea încearcă să nu respire adânc, pentru a nu crește riscul unei infectări.
Cei doi au o fetiță de doi ani, care acum locuiește împreună cu bunicii ei și pe care nu au mai văzut-o de mai bine de o lună. „Aș vrea că atunci când o să crească, să ne considere eroii ei. Sper să înțeleagă', spune Ivana.
Sunt sute de mii de astfel de povești în întreaga lume. Ale oamenilor care nu pot sta acasă, pentru a salva alți oameni. Iar singurul mod în care noi, ceilalți, putem avea grijă de ei, este să rămânem în case. Autoizolarea, distanțarea socială sunt momentan singurele arme pe care le avem în diminuarea acestei pandemii.
Citește și:
România va intra în scenariul 4 de coronavirus! Ce presupune declanșarea scenariului 4 al luptei cu coronavirusul
Foto: Facebook