O mască de unică folosință, spălată și călcată, este eficientă? Precizările lui Alexandru Rafila

Alexandru Rafila, membru în OMS, reamintește că masca de unică folosință nu trebuie sub nicio formă reutilizată, pentru a nu-și pierde proprietățile.


Odată cu trecerea de la starea de urgență la starea de alertă, au fost adoptate câteva noi reguli. Una dintre ele se referă la obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise. Românii vor trebui să poarte masca în magazine, în mijloacele de transport în comun precum metrou sau autobuz. De asemenea, aceasta devine indispensabilă și în gări, aeroporturi sau autogări. Și cei care lucrează în frizerii, terase sau magazine vor trebui să poarte mască.


În acest context, doctorul Alexandru Rafila, membru în Comitetul Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății, a făcut câteva precizări la Antena3 cu privire la purtarea măștii de protecție. „Trebuie să existe o pauză în purtarea măștii. Nu poți să păstrezi masca 8 ore, oricum ea trebuie schimbată în acest interval. La o oră-două, trebuie să respiri normal, fără mască', a declarat dr. Rafila. Acesta a reamintit că măștile chirurgiale, de unică folosință, trebuie purtate o singură dată înainte de a fi aruncate cu mare grijă.


„Măștile de unică folosință, chirurgicale sunt de unică folosință, se aruncă. Spălatul și călcatul se referă la măștile textile. O mască de unică folosință spălată și călcată își pierde calitățile filtrante total și nu faci altceva decât să compromiți și calitatea măștii și scopul pentru care este purtată', a spus Alexandru Rafila.

Referitor la noile reguli impuse cetățenilor, doctorul Alexandru Rafila a mai făcut câteva precizări la emisiunea televizată: „Mie nu-mi place că oamenii iau măsurile în extrem. Trebuie să înțelem ce scrie în actul normativ, dar și spiritul acestor lucruri. Aceste lucruri trebuie și explicate, nu doar să citim niște interdicții sau recomandări, pe care nici măcar nu putem să le comentăm. Sunt foarte multe elemente care schimbă percepțiile unei persoane, iar noi trebuie să răspundem tuturor oamenilor, indeiferent de individualitatea pe care o are fiecare.'

Citește și:
Cum să previi aburirea ochelarilor când porți masca de protecție

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video