[Dă binele mai departe] În sprijinul medicilor în lupta cu noul coronavirus, fabrica PAKMAYA a donat 100.000 de lei pentru dotarea cu măști, combinezoane și teste rapide a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase “Sf. Parascheva” din Iași

Fabrica de drojdie Rompak Pașcani se alătură demersului public de susținere a cadrelor medicale și de dotare a spitalelor din România cu materiale absolut necesare în lupta cu noul coronavirus.

[Dă binele mai departe] În sprijinul medicilor în lupta cu noul coronavirus, fabrica PAKMAYA a donat 100.000 de lei pentru dotarea cu măști, combinezoane și teste rapide a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase “Sf. Parascheva” din Iași

Compania a donat suma de 100.000 de lei pentru achiziționarea de măști, combinezoane și teste rapide, care vor ajunge la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Sfânta Parascheva' din Iași. 

Producătorul de drojdie a semnat un contract de sponsorizare cu Asociația Casa Share, din Iași, în valoare de 100.000 de lei, bani care vor fi folosiți pentru a cumpăra materialele sanitare atât de necesare pentru ca personalul medical să poată lupta eficient contra noului coronavirus. 

În perioade dificile, precum cea prin care trecem acum, când pandemia de coronavirus afectează întreaga planetă, solidaritatea și responsabilitatea socială sunt esentiale. Vrem astfel să mulțumim cadrelor medicale pentru eforturile depuse în lupta cu noul coronavirus. Încurajăm orice ajutor dat celor care sunt în linia întâi în aceste momente dificile. Totodată, apreciem eforturile depuse de Asociația Casa Share pentru ca aceste măști, combinezoane și teste rapide să ajungă, în cel mai scurt timp, la personalul medical de la Spitalul Sfânta Parascheva' din Iași', declară Cristina Hanganu, director de vânzări Rompak Pașcani.  

Fabrica Pakmaya din Pașcani funcționează la capacitate maximă în această perioadă, fiind luate toate măsurile necesare pentru ca sănătatea celor 200 de angajați să fie protejată. 'În vederea operării în bune condiții, a evitării blocajelor activității economice și a imposibilității livrării către unitățile de alimentație publică (hipermarketuri, supermarketuri, magazine de proximitate etc.), societatea noastră a implementat la nivelul unității de producție măsurile necesare funcționării în parametri normali, astfel încât să fie asigurată atât siguranța și sănătatea angajaților, cât și a produselor fabricate, respectând cu strictețe indicațiile Ministerului Sănătății', susțin reprezentanții companiei. 

Fabrica de drojdie Rompak SRL Pașcani face parte din Pak Group Turcia, unul dintre liderii mondiali în producția de drojdie. Rompak produce sub licență Pakmaya și este singurul producător de drojdie de panificație din România. Fabrica de la Pașcani a fost deschisă în 1994. 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet