Aflați în plină pandemie de coronavirus, am devenit în ultima vreme din ce în ce mai precauți cu privire la măsurile pe care trebuie să le luăm de fiecare dată când suntem nevoiți să ieșim din casă. Nu s-au făcut încă studii aprofundate în legătură cu modul în care coronavirusul reacționează cu hainele, dar experții au totuși câteva sfaturi de dat.
Conform Centrului pentru Controlul și Prevenția Bolilor, coronavirusul poate rămâne ore sau chiar zile pe diverse suprafețe sau materiale, inclusiv pe haine. Acestea pot reține picături de salivă și chiar dacă aceste particule se usucă în timp, dezactivând virusul, acest lucru nu se întâmplă repede. Specialiștii susțin că virusul poate rezista o perioadă mai îndelungată pe hainele din poliester și mai puțin pe cele din bumbac.
Într-un articol Huffington Post, o doctoriță de familie din SUA a declarat următoarele: „Institutul Național de Boli Infecțioase ne-a spus că unii viruși pot rămâne activi două sau trei zile pe plastic sau oțel, 24 de ore pe carton și patru ore pe cupru. Astfel, trebuie să avem mai multă grijă, în condițiile în care unii nasturi, fermoarul sau alte componente ale îmbrăcăminții pot să fie din acele materiale.
Specialiștii recomandă și ca hainele să fie spălate la temperaturi înalte și cu un detergent care să conțină clor. O altă doctoriță citată de Hufington Post spune că „pe cât posibil, folosiți apă fierbinte, pentru că ajută la anihilarea virusului. Ideal ar fi să spălați hainele la temperatura cea mai ridicată pe care o permite materialul respectiv. Cu toate astea, nu vă distrugeți hainele prin fierbere, pentru că asta va aduce și mai mult stres și anxietate, de care nu avem nevoie în acest moment. Iar dacă alegeți să spălați hainele de mână, aveți grijă ca temperatura apei să fie de cel puțin 30 de grade Celsius.
O altă recomandare a medicilor este spălarea hainelor cu care mergem afară, mai ales dacă suntem nevoiți să mergem în continuare la muncă și să intrăm, astfel, cu grupuri de oameni. Și nu în ultimul rând, călcarea hainelor (pentru că fierul de călcat ajunge până la 100 de grade Celsius) este și ea o măsură importantă, la fel și igienizarea periodică a mașinii de spălat.
Citește și:
Carantină totală în România. Ce documente trebuie să prezentăm autorităților dacă ieșim din casă.
Foto: Shutterstock