Hotnews.ro a obținut draft-ul unui document încă în lucru care conține modificările fiscale ce ar urma să fie adoptate în următoare ședință de Guvern. Printre măsurile pe care autoritățile doresc să le implementeze se numără posibilitatea de a transmite mai multe documente prin email.
Cererile și documentele doveditoare pentru solicitarea beneficiilor de asistență socială vor putea fi transmise prin poșta electronică, iar decizia de acordare/respingere/încetare/suspendare va fi și ea transmisă electronic beneficiarului.
Dincolo de detaliile birocratice, documentul arată că, atât timp cât ne aflăm în starea de urgență, salariații vor beneficia de minimum 75% din salariul pe care îl primeau în mod normal (sumă plătită din fondul de salarii) în cazul în care angajatorul decide să suspende temporar contractul individual de muncă. Această sumă va fi suportată din fondul asigurărilor de șomaj.
În acest moment, mai multe fabrici au anunțat deja că își trimit mii de angajați în șomaj tehnic – Dacia Mioveni se închide de joi, lăsând în șomaj tehnic 13.500 de oameni, Ford Craiova a trimis deja 6.000 de oameni în șomaj tehnic, iar Pirelli Slatina – 4.000.
Angajatorii vor fi obligați să păstreze angajații pentru o perioadă de cel puțin șase luni de la data reînceperii activității după suspendarea raporturilor de muncă. Aceștia vor depune prin email o cerere la agenția de ocupare a forței de muncă de care aparțin pentru acordarea sumelor necesare plății indemnizațiilor. Decontarea va avea loc la cel mult 30 de zile de la depunerea documentelor.
Până la aflarea conținutului final al documentului, află că măsurile economice luate de alte state în urma epidemiei de coronavirus: Franța pune la bătaie 45 de miliarde de euro pentru a ajuta companiile mici, pe lângă cele 300 de miliarde anunțate de președintele Macron luni. Prima cifră anunțată de Marea Britanie a fost un buget de 30 de miliarde de lire sterline pentru a susține sistemul public de sănătate și afacerile afectate. Iar Jacinda Ardern, prim-ministrul din Noua Zeelandă, a anunțat un buget de 12 miliarde pentru ca firmele să își poată plăti angajații, pentru investiții în sistemul de sănătate și susținerea grupurilor vulnerabile.
Citește și:
Designerul Irina Schrotter face măști de protecție care vor fi distribuite gratuit
Foto: Shutterstock