Consumam alcool la risc?!

Acest articol nu este pentru persoanele care, dintr-un motiv sau altul, nu pun niciodata gura pe alcool sau, din contra, pentru cele care, din ne­fericire, au dezvoltat o adictie pentru aceasta licoare. E pentru toti aceia dintre noi care gasim intr-un pahar, doua, trei sau mai multe rela­xarea dupa o zi de mun­ca, dispozitia placuta de a socializa intr-un pub sau curajul de a ne desfa­sura pe ringul de dans!

Consumam alcool la risc?!

Prima data m-am imbatat in ziua in care am implinit 14 ani. Sta­bilisem cu ai mei sa ple­ce de-acasa la niste prieteni si sa ne lase sa des­facem si o sampanie. Am pornit de dimineata prin oras si am ajuns, prin nu stiu ce intor­satura a sortii, in arena liceului, unde unul dintre colegii mei de clasa avea o sticla de vodca Polar la inde­mina. Am luat doua inghitituri si totul parea in regula, asta pina cind m-am ridicat in pi­cioare si am constatat ca nu pot sa merg. Era ora prinzului. In drum spre casa, m-am intilnit cu mama colegei mele de banca. Ea a dat fuga acasa si a anuntat-o pe mama ca… m-am drogat. N-am mai vorbit niciodata cu ai mei de­spre acest episod. Eram o eleva silitoare, mergeam la olim­piade, nu pier­deam nop­tile prin oras.

De atunci, ocaziile in care m-am imbatat s-au inmultit simtitor. Lasind la o parte sfintul pahar de vin rosu din fiecare seara, noptile in cluburi sau zilele de nastere se lasa de obicei cu „trotilare'. Insa, cu cit ma apropii de treizeci de ani, simt cum organismul meu face fata tot mai greu provocarilor lan­sate de shot-urile de tequila, cock­tai­lu­­rile cu Jack sau vodca. De doua ori ­mi-am luat liber de la munca pentru a zacea in pat, asta fara a pune la so­co­teala zilele de week-end pierdute tot la orizontala, chinuita de mahmureala.

Cu toate as­tea, nu ma nu­mar printre persoanele care consuma alcool „la risc'. Cel putin asa reiese din rezulta­tele pe care le-am obtinut la testul audit de pe site-ul www.alcohelp.ro. Am ru­gat mai multe cunostinte sa isi faca testul si am apelat inclusiv la bunavointa cititoarelor site-ului www.elle.ro, care in marea lor majoritate au obtinut punctajul minim, acela de 1 punct. Sorry, fe­te­lor! Se pare ca voi va incadrati in prima categorie pe care am exclus-o la inceputul articolului, aceea a persoa­nelor care nu consuma aproape deloc.

Daca totusi obtii intre 8 si 16 puncte la testul cu pricina, vei primi urmatorul mesaj, care s-ar putea sa te surprinda: „Consum riscant: desi consumul de alcool poate sa nu produca probleme in prezent, cantitatea si frecventa consumului supun consumatorul la risc in viitor. Se recomandã consultarea unui medic'. Toti cei care au obtinut un astfel de raspuns din partea site-ului au luat in gluma rezultatul si l-au gasit nerea­list. Iata citeva reactii de acest gen: „Deci nu am nici o problema. Apropo, iesim di­sea­­ra sa bem ceva?' sau „Mi se pare un rezultat cam nerealist, in conditiile in care eu beau lunar…', „Im so happy about it (smiley face) hope the doctor is hot' sau „Da… si sa mergem la doctor!!! Asa am ris aseara pe tema asta! Chiar vorbeam ca de la revelion incoace nici macar nu am mai baut alcool si astia ma trimit la doctor'.

Intr-adevar, punctajul obtinut de aceste persoane nu este unul alarmant, insa el reflecta un consum problematic de alcool. Dr. Eugen Hriscu, di­rector executiv ALIAT (Alianta pentru Lupta Impotriva Alcoo­lis­mu­lui si Toxicomaniilor) si totda­ta unul dintre initiatorii www.alcohelp.ro, explica motivul pentru care site-ul trimite catre un consult medical: „Un site nu isi poate asuma responsabilitatea pentru diferitele pro­bleme ale oamenilor care intra acolo. De aceea trimitem catre un medic pentru a-i putea oferi omului respectiv o sursa de informatii cit mai personalizata. Un consult me­dical e mult mai complex decit o simpla autoevaluare pe Inter­net'.

Poate ati mai auzit asta, dar niciodata nu strica sa repetam. Un consum moderat de alcool inseamna cel mult doua unitati de alcool pe zi la barbati si cel mult o unitate pe zi la femei, printr-o unitate intele­gind o sticla de bere, un pahar de vin sau un shot de tarie. Toate acestea contin 12 gra­me de alcool pur. Peste aceste limite stabilite de Organizatia Mondiala a Sa­na­t­atii, se instaleaza consumul la risc. Aces­ta, desi in prezent nu pune sanatatea con­sumatorului in pericol, daca este continuat in acelasi ritm, poate da nastere la pro­bleme pe viitor.

Urmeaza consumul no­civ de alcool, acela care se asociaza cu probleme de sa­na­ta­te in momentul con­su­mului, si de­pendenta de alcool. Aici vor­bim deja de persoane care au nevoie sa consume zilnic. Aceas­ta ultima catego­rie repre­zinta un procent destul de mic din populatie, insa dr. Eugen Hris­cu con­firma ca „in sistemele de sana­tate publica, inclusiv in cel din Ro­mania, fondurile se indreapta spre aceasta categorie restrinsa care are ne­voie de spitalizare, reabi­litare psihologi­ca, consiliere, reintegrare sociala. Este o populatie pro­blematica, dar extrem de redu­sa din punct de vedere statistic'.

Din pacate, in ultimii ani, in Romania, nu s-au efectuat studii care sa masoare consumul de alcool in rindul populatiei. In lipsa acestor cifre, nu putem vorbi despre o strategie de sanatate publica vizind preventia in cazul consumului pro­blematic de alcool. Mai mult, „in mo­mentul de fata nu avem nici un centru de tratare a dependentei de alcool finantat din bani publici. Statul roman nu inves­teste in tratamentul acestor probleme si initiativele sint de cele mai multe ori private sau apartin organizatiilor nonguvernamentale', constata dr. Eugen Hriscu.

O astfel de initiativa privata o constituie www.alcohelp.ro. In spatele site-ului se afla o echipa de specialisti in proble­me lega­te de adictie si consum de substante, cu care utilizatorii site-ului pot intra in contact pe e-mail, pentru a cere sfaturi. Utili­za­torii pot participa la zece sedinte de consiliere online, sint invatati sa isi monito­rizeze consumul de alcool tinind un jurnal si pot beneficia de spriji­nul membrilor forumului care, sub um­bre­la anonimatului, po­ves­tesc despre experienta lor in lupta cu alcoolul. „Site-ul ofera oamenilor niste teh­nici terapeutice pe care ei nu le pot obtine decit in cabinetul unui consilier, precum si sprijin de tipul unui «grup de egali», pe care il pot obtine doar mer­gind intr-un centru. De asemenea, site-ul ofera total anonimat.

Problemele cu alcoolul in societatea romaneasca sint foarte sensibile din punct de vedere al stigmatizarii. Oamenii au aceasta viziune ca persoanele care au probleme cu alcoolul sint vicioase, paca­toase, fara vointa, slabe si, atunci, binein­teles ca nu e usor sa admiti lucrul asta in public', declara dr. Hriscu.

O categorie foarte afectata de acest stigmat o constituie femeile. O femeie care consuma alcool este considerata de doua ori mai vicioasa decit un bar­bat cu aceleasi probleme. „Am reusit sa ajungem la un procent semnificativ de femei care utilizeaza site-ul', se bucura dr. Hriscu. „Rusinea si tendinta de a as­cunde problema si de a minimaliza sint foarte mari in rindul femeilor. In centrele clasice de tratament, procentul de femei e foarte mic. Noi am ajuns la o treime de utilizatori femei, ceea ce ref­lecta procentul real. Intr-o populatie oa­re­care, cam o treime dintre consumatorii pro­blematici de alcool sint femei.' Asa cum spuneam, nu exista statistici cu pri­vire la consumul de alcool in rindul femeilor, insa este clar ca si in tara noastra tot mai multe femei, mai ales ce­le tinere, consuma din ce in ce mai mult alcool. Unii dau vina pe feminism, suge­rind ca barurile au fost un fel de ultime bastioa­ne care ramasesera necu­ce­rite de femei! E drept ca fe­nomenul nu a luat proportii alarmante precum in Marea Bri­tanie – editia ELLE UK publica de citeva ori pe an articole care abordeaza aceasta problema –, insa da­ca gasca ta de amice e cunoscuta pentru cit tine la bautura, poate ar trebui sa iti cauti alti prieteni. S-a demonstrat stiintific ca membrii aceluiasi grup tind sa consume la fel de mult alcool ca acela care consuma cel mai mult din tot grupul.

Desi site-ul www.alcohelp.ro se adre­seaza in special persoanelor care consu­ma alcool la risc, pe forumul acestuia si-au gasit refugiul si multe persoane de­pen­dente de alcool. In spa­tele log in na­me-ului „Leul de mare' pare sa se ascun­da prietena sau sora noastra: „M-am intors dintr-o mica va­canta si trebuie sa marturi­sesc ca aceasta vacanta s-a do­vedit a fi o situatie de mare risc, pe care din pacate nu am putut-o infrunta suficient de bine. M-am plimbat la soare, printr-un vechi ora­sel medieval tare frumos, pe o insula mi­nunata din Medi­­terana, si in timpul asta n-am gasit altceva mai bun de facut decit sa alunec la vale. De parca toata frumu­setea din jur nu era suficienta, propune­rea de a bea o bere la prinz sau un vin rosu local seara era indispen­sabila pentru atmosfera. Sint trista, dar ma straduiesc sa reiau lupta. Cind m-am intors acasa, am facut ceea ce trebuia facut de mult: i-am spus barbatului de linga mine ca am o problema cu al­coolul. Dar ce se va pe­­t­re­ce oare in vacanta urmatoare?'.

Marturia Aureliei se ascunde in spa­tele rindurilor disperate: „Cit consum acum? Cit bea apa un bou (scuza-ma!): 10 sticle de bere intr-o zi sau 2,5 litri de vin, dupa aceea nani si o luam de la capat. In orasul meu nu stiu daca exista Alcoolicii Anonimi – am nevoie de anoni­mat, macar pentru cei citiva oameni care au mai ramas lin­ga mine. Poate voi puteti face mai mult pentru mine decit au facut copiii mei, sotul meu, preo­tii la care am cerut sprijin'.

Asido1973 a gasit pe forumul alcohelp sprijinul necesar pentru a se abtine sa mai bea. L-am in­tre­bat cind si-a dat seama ca are o proble­ma legata de consumul de alcool? „Era in primavara anului 2008. Incepusem de citiva ani sa beau. Pe la prinz mi s-a facut rau si am inceput sa tremur tare. Am crezut ca sint racit si am mers la urgente. Acolo mi-au spus ca nu e raceala, ca e ceva mult mai grav, ca tremur din cauza consumului cronic de alcool. Am ramas uimit. Apoi mi-au spus ca trebuie sa ma internez intr-un spital de psihiatrie, ceea ce iar m-a socat enorm. In acea perioada aveam un statut social bun. Cind m-am trezit in spital, nu-mi ve­nea sa cred. Nu stiu cit am inteles atunci ca am o problema grava, dar am facut cunostinta cu sevrajul si urmarile lui. Am stat internat doua saptamini. Dupa exter­nare, am stat fara sa beau vreo luna, dar am inceput iar sa beau. Pe 24 iulie am fost prins beat la volan (2, 80 g la mie). De la consumul de alcool mi s-au tras si 1 an si sase luni de inchisoare cu privare de libertate, din care am executat 10 luni jumatate. In acea zi, de 24 iulie, mi-am dat seama ca am o problema grava cu alcoolul.' A urmat internarea la un ase­zamint la Sura Mica, unde timp de o luna a beneficiat de tratament adecvat, terapie de grup, psihoterapie, ergoterapie. Timp prea scurt pentru a trata dependenta. In ianuarie 2009 a venit reca­derea si odata cu ea reinternarea la psihiatrie.

„Am stat alte trei saptamini. A fost o perioada foarte dificila. Sotia nu a mai venit la mine timp de doua saptamini, am fost la un pas de divort. Nu mai putea nici ea, care in tot acest timp luptase alaturi de mine. M-am intors acasa, dar dupa doua luni, din nou, baut, sevraj, baut, sevraj si tot asa. Sotia nu mi-a mai spus nimic, nu mi-a mai ascuns banii, m-a lasat sa beau. Pe 22 septembrie 2009 a fost punctul culminant. M-am oprit! Nu mai puteam, sim­team ca mor, totul in mine parca statea gata sa explodeze. A urmat un sevraj groaz­nic, acasa. Atunci am spus gata, nu mai beau. Dupa un asemenea angajament, rezistam maxim doua luni. Timpul a inceput sa se scurga, din 22 septembrie numaram zilele, ne uitam cu teama, unul la altul, mai trecusem pe aici. Se apropia termenul-limita de doua luni.' De ziua fiicei sale a descoperit forumul alcohelp: „Era 10 decembrie 2009. Deja ne miram ca am trecut pragul celor doua luni. Cautam pe net diverse povesti despre persoane cu dependenta de alcool. In acea seara am dat de site-ul alcohelp.ro. Am inceput sedintele, am intrat pe forum si am inceput timid sa vorbesc cu altii. Am vazut ca nu sint singur si asa mi-a fost mult mai usor. Pentru mine forumul a fost unul din lucru­rile care ma ajutau ca zi de zi sa nu mai beau. Treceau zilele una cite una, iar eu ma mi­nunam. Am inceput sa petrec timpul necesar terapiei de grup pe forum. Pentru mine, a fost locul unde am reusit sa ramin abstinent. Acum sint bine, sint abstinent din 22 septembrie 2009. Sint, din nou, tata si sot. De la 1 februarie am in­ce­put sa si muncesc si, in limita posibi­lita­tilor din zilele noastre, sa fiu de folos fami­liei. Sint din nou liber. Fa­milia mi-a acordat din nou toata increderea si nu le mai este frica cu mine. In casa noastra nu se mai afla nici un gram de alcool. Sotia, chiar daca nu a avut niciodata probleme cu alcoolul, de atunci nu a mai consumat nici ea.'

Poate ca multi dintre noi nu vor ajunge niciodata pina aici. Insa, pentru asta, ar fi bine sa stiti cind organismul vostru va trimite semnale de alarma. Ele apar atunci cind constati ca bei mai mult decit ti-ai propus, ceea ce inseamna ca nu te poti controla si deci opri. Lipsa de la munca dupa o noapte de baut inseam­na probleme la birou si implicit acasa. Iar daca alcoolul devine solutia pentru toate aceste probleme, ai in fata sche­ma unui cerc vicios complet. Lucrurile se agraveaza atunci cind constati ca, desi ti-ai propus sa te lasi, nu ai reusit. Iar zicala „cui pe cui se scoate' a fost inventata probabil de un mare consumator de alcool.

Faptul ca tratezi o mahmu­reala cu o alta inghititura de alcool nu numai ca nu iti amelioreaza starea de rau, dar e un semn cit se poate de clar ca ai nevoie de alcool. Nu stiu daca am reusit sa trag un semnal de alarma prin acest articol, acolo unde as vrea sa fie auzit acesta: in grupul meu de prieteni. Dr. Eugen Hriscu mi-a explicat ca perceptia privind consumul de alcool difera de la o persoana la alta. „In ce priveste convingerea unei persoane, aceasta e o problema foarte des intilnita in adictii. Felul in care ea functioneaza e fie direct (dar atunci sursa presiunii trebuie sa fie importanta pentru persoana respectiva, sa fie partenerul de viata, copiii, ma­ma sau cineva in care persoana investeste foarte mult) sau poate fi facuta de un me­dic care prezinta niste analize si poate sa spuna «Cred ca ai nevoie sa vezi pe cineva specializat in probleme de adictii de alcool».

Si atunci, pentru ca persoana res­pectiva valideaza opinia acelui om, determina schimbarea. Aceasta este o alegere profund personala si oa­menii au nevoie sa fie pregatiti, sa fie dornici si sa fie capabili sa o faca, sa fie ready, willing and able, cum spun en­glezii.' Eu, una, tot o sa beau doua beri inainte sa intru pe ringul de dans si cu siguranta am sa ma descurc mai bine la un interviu sau la o negociere dupa un pahar de vin rosu. Insa daca totusi aveti impresia ca uneori exagerati, incercati sa tineti un jurnal si sa monitorizati cite unitati de alcool beti pe zi. Ce aveti de pierdut?! 

Alina Baisan

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet