Confesiunea unei românce stabilite în Italia: „Familia mea a fost afectată de coronavirus. Stați în casă!”

Alexandra este consultant pe fonduri europene. Timp de 10 ani a locuit în paralel în România și în Italia, iar în ultimii doi s-a stabilit definitiv în Italia. Așadar iată, la cald, experiența personală a unei românce aflată în epicentrul european al pandemiei de coronavirus.

Am avut programată și o intervenție la jumătatea lunii curente. Dar a fost anulată de spital ca să păstreze sălile de reanimare disponibile pentru bolnavii de Covid.
Am fost șocată când am mers la școală să iau manualele fiicei mele. Mi le-au dat prin gard, într-o pungă, un schimb rece și rapid de trei cuvinte. De la distanță, printre gratii, că toate detaliile vor fi trimise pe platformă.
Din păcate pentru Tonio nu s-a putut face nimic. Cu tot cu cei patru medici din familie. După deces au venit, l-au luat și atât. Din momentul respectiv, restul familiei stă în carantină, la domiciliu. Asimptomatici toți, nu le-au făcut testul. Odată cu decretul s-au interzis și înmormântările. Iar toți cei decedați sunt duși la crematorii de către autorități.
În Codogno, primul focar, nu a mai fost raportat nici un caz nou. Tocmai pentru că au aplicat carantina totală imediat și au respectat toate regulile. Pacientul 1 de 38 de ani a ieșit din terapie intensivă săptămâna trecută. Din păcate tatăl lui nu a supraviețuit virusului.

Locuim în Milano, aproape de Navigli, o zonă boemă a orașului plină de pub-uri și restaurante. Un loc fain de promenadă de-a lungul râului Naviglio Grande. Ai mei locuiesc în diferite localități în provincia di Bergamo. În trecut am locuit și eu acolo, chiar în proximitatea spitalului Papa Giovanni XXIII. Este cel mai mare spital din regiune și în prezent cel mai afectat de coronavirus, ca toată regiunea de altfel. În curând facem o lună de carantină, chiar dacă decretul cu limitarea clară a mobilității a fost dat de doar două săptămâni. Dacă pot spune așa, noroc cu criza mea de spate. De la sfârșitul lui ianuarie, după ce am predat un apartament în București și am revenit la Milano, am stat mai mult prin casă, a venit și mama să mă ajute.

Am avut programată și o intervenție la jumătatea lunii curente. Dar a fost anulată de spital ca să păstreze sălile de reanimare disponibile pentru bolnavii de Covid. Mai rezist. În proximitatea Milano se află Codogno, focarul de unde au pornit primele cazuri de coronavirus în Italia. Nu era clar cât de repede se poate extinde și dacă se mai poate stopa. Deși guvernul anunța că este posibil să dureze mai mult de o săptămână, cred că nimeni nu și-a imaginat atunci dimensiunea acestei crize. Chiar având exemplul Chinei și al Coreei. Sigur, toți ne-am gândit că la noi nu are cum să fie ca la ei. E prea departe, e o conspirație, e o simplă răceală. În consecință foarte mulți nu au luat lucrurile în serios și și-au văzut de obiceiurile lor. Eu nu mă mai uit la televizor de când stăteam în România. Nu am timp, plus că mă enerva cumplit tot senzaționalul, gradul de cultură promovat. Mă deprimau toate ororile. Prefer să mă uit pe internet când vreau să fiu la curent cu știrile zilei. Sau la nevoie mă actualizează mama imediat, ea urmărește tot.

Naviglio în timpul pandemiei de coronavirus

Ne-a fost foarte greu să ne adaptăm la învățământul online…

… lucrul de acasă, dar treptat, cu ajutorul copiilor, părinților, școlii, am ieșit la liman. Am fost șocată când am mers la școală să iau manualele fiicei mele. Mi le-au dat prin gard, într-o pungă, un schimb rece și rapid de trei cuvinte. De la distanță, printre gratii, că toate detaliile vor fi trimise pe platformă… Ce întrebări și lămuriri. Străzile pustii… era dezolant. Pe lângă școală, doar câțiva părinți grăbiți și preocupați care se salutau de peste drum. În prezent fetița mea face școală online cu ajutorul diferitelor platforme. Contactul cu profesorii și colegii este asigurat astfel zilnic. Mai are și studiu individual, pe care cu greu îl face, dar ne străduim.

Deși la început era bucuroasă că s-a prelungit vacanța, a înțeles până la urmă cum merg lucrurile. Îmi repetă constant că preferă școala reală. Că îi este dor de prietenii ei, chiar dacă îi întâlnește online. Că îi este dor de România și de amicii ei de acolo, că vrea în țară. Cu greu a înțeles că și România va fi în aceași situație sau poate chiar mai rău. Mai mergeam în plimbări lungi cu câinele, dar le-am scurtat. Când am văzut din ce în ce mai puțină lume pe străzi și frecvent echipaje de poliție care opreau oamenii să îi întrebe unde se duc, dovezile, autodeclarația. De atunci am hotărât să ies cu câinele în curtea blocului, bicicletele sunt un vis. Decât să dau lămuriri poliției, mai bine vecinilor. Ulterior au inclus și limitarea plimbărilor în proximitatea imediată. Au închis și parcurile.

Alexandra și fiica ei

Contagiunea a fost rapidă și nu s-au respectat regulile

Italienii sunt foarte sociali. Dacă nu își beau cafeaua la bar, practic nu și-au început ziua. Sunt oamenii gesturilor. Dacă nu se ating în timp ce vorbesc, nu se cheamă discuție. Ba mai mult, există multe familii multigeneraționale ce locuiesc împreună. Dar în general italienii sunt mult mai atenți la sănătate și prevenție decât românii. Acestea ar putea fi unele dintre cauzele constatărilor, dar și răspândirii rapide a virusului în Italia. Plus că mulți nu au luat în serios comunicările oficiale. Sau acestea nu au fost destul de clare referitoare la gravitatea și rapiditatea contaminării cu coronavirus. Că este un virus extrem de periculos și contagios.

Pe alocuri și noi, românii, semănăm cu italienii, la fel și spaniolii. Din acest motiv poate sunt și ei atât de afectați. Nu credem ce auzim sau auzim ce vrem.

În Bergamo imediat înainte de decretul cu limitarea mobilității (plus închiderea barurilor și a restaurantelor după ora 18) și după confirmarea primelor cazuri, a fost un meci de fotbal important Valencia-Atalanta parcă. Vreo 50.000 suporteri au urlat în cor, s-au luat în brațe. Și au umplut barurile… altă posibilă contaminare rapidă. A fost perioada carnavalurilor de stradă. A nu știu cărei sărbători religioase cu împărtășanie similară cu a noastră, din același pahar. Altă posibilitate de contaminare rapidă. O dată cu închiderea universităților, școlilor și industriei Horeca, mulți s-au întors la casele de baștină. Respectiv cei mai mulți în sudul Italiei sau în alte țări.

Din păcate, pe lângă mulți cetățeni afectați au murit și cadre medicale. Multe cadre medicale au ieșit pozitive la testare (ce bine că sunt testați în permanență aici). Înțeleg că acum au la Bergamo și asistența medicilor militari. Vin medici din multe țări să ajute în toată Italia. Am urmărit o emisiune cu medici chinezi care au venit să ajute și au spus că măsurile luate sunt prea relaxate. Dacă vrem să scăpăm mai repede, autoritățile trebuie să aplice măsuri mai drastice. După numărul infectaților sunt mulți care nu le respectă nici pe cele curente.

Milano nu este așa de afectat ca alte regiuni pentru că de la un anumit moment, chiar dacă nu imediat, toți au început să respecte regulile și să stea în case. Spitalele milaneze sunt pline în mare parte de bolnavi transferați de prin alte regiuni. În rest, mai vedem câteva mașini pe stradă, poliția care patrulează și mai oprește câte un pieton, o mașină…. Dar sirenele dese ale salvărilor ne sperie ori de câte ori se fac auzite, zi și noapte. În sud am înțeles că e mai rău, oamenii nu respectă reglementările în totalitate.

În familia mea există cazuri de coronavirus și un deces

Cert este că Bergamo a devenit zona cea mai afectată din Italia. Ai mei din zonă nu știu dacă mai dorm. Când vorbesc cu ei îmi spun că sunt bine, că nu au simptome. Dar nu ne mai spun și altele, ca să nu ne alarmăm. Cred că fiecare locuitor a fost afectat într-un fel sau altul de acest virus. În familia mea extinsă este un unchi prin alianță, din zona Bergamo, de 67 de ani, cardiac, care a decedat acasă vinerea trecută. Ulterior i-au făcut testul și a ieșit pozitiv. Chiar dacă a stat cuminte în casă după ce a ieșit decretul. Nu se știe când și în ce împrejurare a luat virusul. Înainte cu câteva zile pentru că nu a prezentat toate simptomele nu a fost primit la spital, avea doar febră.

Numărul mare de îmbolnăviri simultane a dus la incapacitatea sistemului sanitar de a asigura asistență medicală tuturor celor în nevoie.

Sunt mulți care s-au tratat de acasă sau care au fost transportați în alte regiuni, la recomandarea medicilor. Din păcate pentru Tonio nu s-a putut face nimic. Cu tot cu cei patru medici din familie… După deces au venit, l-au luat și atât. Din momentul respectiv, restul familiei stă în carantină, la domiciliu. Asimptomatici toți, nu le-au făcut testul. Odată cu decretul s-au interzis și înmormântările, iar toți cei decedați sunt duși la crematorii de către autorități. Este răvășitor și nu poți face nimic. Pentru că există riscul de a-i contamina pe alții, lăsând deoparte amenzile și faptul că este caz penal.

De două zile o altă rudă, tot din Bergamo, este în spital. Fratele tatălui, Leonzio, este un om foarte activ. În ciuda vârstei de 83 ani mergea 10 kilometri zilnic. Nu are nici o boală, nu a luat o aspirină în viața lui. Cred că se ține mai bine decât mulți de vârsta mea. Din fericire, dacă se poate spune așa, Leonzio a avut toate simptomele plus pe fiica sa care lucrează acolo și astfel l-au primit în spital. Înainte de decretul cu mobilitatea ieșea liniștit zilnic la plimbarea lui. La bar, la discuții prin sat și la biserică. De unde o fi luat virusul, nu se știe. Oricum acasă sunt toți în carantină, asimptomatici momentan, nu le-au făcut testul. Stăm cu emoții și ne rugăm tot timpul pentru el, să fie bine.

Îi imploram pe ai mei să nu mai iasă din casă, din momentul în care am început și eu să nu mai ies deloc. Dar, din păcate, au început să fie mai atenți la statul în casă de circa două săptămâni. O soră le face piața, o lasă în curte și pleacă. Altfel au refuzat să le facem aprovizionarea online. Pentru soțul mamei ar fi foarte riscant, are diabet, pe lângă vârsta înaintată. Și stăm toți cu frica. Nici unul dintre copii nu se mai duce la ei tocmai din acest motiv: să limităm orice risc de contagiune. În plus nici nu mai putem pleca de acasă de când au limitat mobilitatea între regiuni. Ulterior și în localitatea de reședință. De câte ori mă sună familia am emoții. Când îi sun eu și nu răspund imediat, iar am. Când nu mă sună deloc iar, și tot așa.

Cu toții ne-am creat o rutină de igienă foarte strictă

Nu știu dacă vom scăpa de ea după ce se termină. Cert este că noi nu mai ieșim deloc din casă, la fel face majoritatea. E pustiu pe străzi, mai vezi câte un om cu mască și mănuși. Poliția care patrulează, salvări cu sirene care te îngheață, pompieri. Săptămâna trecută în blocul de peste drum au urcat pompierii prin exterior la etajul 8. Vecinii au suspectat că a murit cineva în casă, dar a fost alarmă falsă. Spuneau că sunt multe cazuri de persoane izolate care mor în casă. Și nu știe nimeni de ei. Ajung să vină să ridice corpurile după ce se sesizează vecinii.

La fiecare ieșire ne punem mască și mănuși. Toți sunt așa pe străzi, în mașini, autobuze.

Plimbăm câinele în curtea blocului. Cumpărăturile le facem la alimentară, o dată la 7-10 zile sau online. Piețele s-au închis imediat după școli, împreună cu evenimentele publice. Păstrăm distanța de 2 metri unii față de alții. Inclusiv la magazine, unde numărul de persoane care intră este limitat. Și se stă la coadă afară, cu distanța obligatorie. Când intrăm în casă ne ștergem cu dezinfectant tălpile și lăbuțele câinelui, ne spălăm imediat pe mâini. Mergem direct la baie de la ușă, fără să mai atingem nimic. Cumpărăm doar produse ambalate și aruncăm ambalajele, dezinfectăm tot ce se poate. Ne spălăm foarte des pe mâini și dezinfectăm suprafețele des folosite. Inclusiv telefoane și calculatoare, blaturi de lucru în bucătărie, birouri. Este obositor să le enumeri, dar să le faci. Nu mai zic de copila care are de respectat toată rutina asta.

Cu activitatea fizică în casă e mai greu. Încercam noi câte ceva, dar încă nu ne-am acomodat la capitolul ăsta. Cea mică de când se trezește își pune rolele în picioare. Le mai dă jos seara sau când merge în grădină cu câinele. Încercăm să nu deranjăm vecinii cu zgomotul de role, suntem mai atenți, dar asta este. În rest randamentul meu este la jumătate în ceea ce privește lucrul de acasă. Chiar dacă job-ul îmi permite și o mai făceam și înainte. În plus, am și copila de gestionat acum în timpul zilei, de gătit zilnic. Mai vedem câte un film, jucăm un joc, poate un atelier sau un curs online. O carte, un desen și iată că a mai trecut o zi de carantină. Cu siguranță multe obiceiuri se vor schimba odată cu virusul ăsta. Ce mai contează, să fim sănătoși și în rest soluții se găsesc.

Statul în casă este singura soluție de întrerupere a transmiterii virusului

În Codogno, primul focar, nu a mai fost raportat niciun caz nou. Tocmai pentru că au aplicat carantina totală imediat și au respectat toate regulile. Pacientul 1 de 38 de ani a ieșit din terapie intensivă săptămâna trecută. Din păcate tatăl lui nu a supraviețuit virusului. Zilele astea recomandarea autorităților a fost chiar de autoizolare. Atât pentru cei cu alte patologii cât și pentru cei cu simptome de răceală. Chiar și în cazul coabitării în aceeași locuință, plus dezinfectarea frecventă a obiectelor. Greu de făcut, dar nu imposibil, mai ales dacă prețul este viața. De azi aici intră în vigoare un alt decret referitor la închiderea unităților de producție neesențiale. Interzicerea deplasării către locuințele secundare și interzicerea oricărei activități fizice în afara habitatului. Să sperăm ca aceste noi măsuri să ducă la scăderea contagiilor și a deceselor care au ajuns la cifre halucinante.

Desen realizat de Anna, fiica Alexandrei

Da, confirm, familia mea de aici este afectată

Am prieteni care mă sună din România să mă întrebe cum stăm, dacă este adevărat ce prezintă la televizor despre Italia. Am prieteni care cred că este un simplu virus sau vreo conspirație. Erau unii care îmi spuneau că sunt ocupați cu serviciul sau cu școala, că nu pot sta în casă. Alții se luptă să salveze cât mai multe vieți, tocmai pentru că unii nu înțeleg să se izoleze. Am cunoștințe care au avut mai toate simptomele. Nu au sunat medicul de familie și nu s-au dus să își facă testul, nu au stat în autoizolare. Este incredibil, lor le e bine, dar dacă au avut coronavirus și l-au dat mai departe?

Sunt revoltată! Le spun unora ce se întâmplă aici, prin ce trec rudele noastre, cunoștințe, tocmai ca ei să învețe și să nu treacă prin ce trece Italia acum. Dar ei în continuare își văd de obiceiurile lor prin țară, indiferent dacă au ei diferite afecțiuni sau oameni dragi cu patologii. Aici au fost afectați și mulți tineri sănătoși. Practic spitalele au ajuns să facă triere! Să îi primească pe cei mai tineri, cei mai în vârstă fiind sacrificați. Da, confirm, familia mea de aici este afectată, în plus am rude și cunoștințe care lucrează în sistemul medical și au de-a face cu bolnavi Covid. Epuizare și limitări de tot felul… Mulți își riscă propria viață, și toți ne-au spus răspicat același lucru: SĂ STĂM ÎN CASĂ!