Cine vrea sa traiasca vesnic?

Prinsa intre dorinta de a trai vesnic si speranta ca nu va imbatrani niciodata, Ioana Ulmeanu rememoreaza momentele pe care le-a parcurs obsesia noastra pentru tinerete si se intreaba cum vom reusi sa impacam utopia unei vieti indelungate cu imbatranirea cu care aceasta vine, inevitabil, la pachet.

Anul acesta voi implini 30 de ani. Stiu cum suna, mai cu seama ca planurile mele din adolescenta mizau pe o sinucidere eroica la 27, atunci cind toata lumea buna parea sa moara dintr-un motiv sau altul. Nu m-am gindit mult la lucrul acesta cind am trecut de pragul pe care singura mi-l impusesem, dar am inceput sa ma gindesc acum. Asta si pentru ca, in parte, simt ca imbatrinesc. Daca 27 era o virsta la care sa mori poetic si sa te alaturi unor figuri romantice ca Jim Morrison, Kurt Cobain sau Janis Joplin, 30 a devenit una mult mai complicata si mai provocatoare. Sa va explic: prietenii mei se invirt in jurul aceleiasi virste.

Zilele noastre de nastere, celebrate in trecut cu veselie, au devenit acum un motiv de restrictii: nu se fac glume legate de numarul anilor pe care ii avem, nimeni nu intreaba pe nimeni despre cum se simte in noua etapa. Una dintre cunostintele mele apropiate a trecut deja pragul inevitabil spre 30 si a decis sa il sarbatoreasca cu o jumatate de doza de toxina botulinica injectata ferm intre sprincene, acolo unde, se pare, ii aparuse un rid pe care numai ea putea sa il vada in oglinda din baie, sub lumina necrutatoare a neonului. In plus, lucrez pentru o revista si chiar daca intreaga redactie pare mai tinara decit este de fapt, aud si pronunt mai des decit mi s-ar parea firesc in alte conditii expresii ca „antiaging', „antioxidanti' si altele din acelasi registru.

Imi este mereu teama ca dezvolt o obsesie legata de virsta, iar teama aceasta se incadreaza intr-una mult mai mare si colectiva. Astazi, toata lumea pare obsedata de virsta sau, mai bine spus, de tinerete. Orice reclama pe care o vad intimplator la TV imi promite tinerete vesnica. Orice produs vrea sa ne faca sa aratam mai bine, mai de succes, mai tinere. Chiar si felul in care oamenii se imbraca pare schimbat: de la adolescenti la pensionari, toata lumea a abordat o uniforma universala, fara gen si fara virsta, care comaseaza laolalta cele mai diverse categorii de populatie. Iar faptul ca mama imi imprumuta uneori jeansii nu ma face sa ma simt mai bine.

In plus, mai sint si actritele, cintaretele, socialites – o intreaga categorie de femei pe care nu am cum sa nu le vad la tot pasul, care arata, pe masura ce trece vremea, din ce in ce mai bine, si care, desi nevoite sa faca fata aceleiasi presiuni pe care o resimt si eu, par sa se descurce mult mai bine decit mine. Incercarile lor de a-si mentine tineretea sint tot timpul cu citiva pasi inaintea stradaniilor noastre, dar se incadreaza in aceleasi tipare. Fie ca este vorba despre hormoni, fructe care contin antioxidanti, vin rosu sau ciocolata, elixirele tineretii vin sub forme diverse si continua sa apara.

Daca recapitulam, probabil ca cea mai populara astfel de metoda in ultimii ani a fost infometarea, asta dupa ce un studiu datind din anii 30 aratase ca soarecii hraniti cu mai putine calorii traiesc mai mult decit cei cu o dieta normala. A urmat epoca resveratrolului, un fenol natural intilnit in coaja strugurilor rosii, produs in momentele in care plantele erau atacate de ciuperci. Descoperit in 2003, resveratrolul a creat obsesii, efectele lui benefice s-au vazut imediat, insa doar in laborator si pe organisme mici.

Si antioxidantii au avut un moment de glorie, dar asta doar pina cind s-a constatat ca unii dintre ei protejeaza celulele canceroase. Hormonii au devenit obsesia urmatoare, iar efectele lor benefice, care treceau de la cresterea energiei la marirea masei musculare, au determinat literalmente milioane de femei sa ia estrogen. Dar si aceasta poveste s-a sfirsit trist: estrogenul – s-a dovedit intr-un studiu din 2004 – creste semnificativ riscurile de a suferi un atac de cord.

Lumea nu duce lipsa de solutii, dar nici unele nu sint eficace pina la capat. Pentru ca, desigur, asa ceva este imposibil. Probabil ca pe acest lucru mizeaza si televiziunile si cinema-ul, aceste uzine de creat obsesii, odata cu intoarcerea lor catre modele mai virstnice. Unele dintre ele, precum Betty White sau Susan Boyle, se bucura de un succes mult mai mare astazi decit ar fi avut la alte virste, si tocmai virstele lor sint factori importanti in obtinerea popularitatii pe care au capatat-o. Eroinele serialelor pentru femei au crescut odata cu fanele lor, iar astazi Lipstick Jungle, Desperate Housewives sau Cougar Town vorbesc deja despre femei care au o experienta de viata in urma.

Obsesia pentru tinerete sau pentru impacarea cu virsta pe care o avem a facut si din cartea lui Beth Teitell, Drinking Problems and the Fountain of Youth, un succes. Autoarea, care scrie in mod curent pentru Boston Globe, a studiat ideea fixa a americanilor pentru tinerete vreme de un an si a ajuns la concluzii interesante. Una dintre ele, pe care o dezvolta intr-un interviu pentru Time, era legata de cresterea spectaculoasa a numarului de operatii estetice in ultimii ani. In 2007, spunea ea, numarul de proceduri ajunsese la peste 11 milioane, adica cu 457% mai mult decit in 1997. Iar acest lucru, oricit de explicabil ar fi, odata cu tehnologiile noi, este si curios. Asta pentru ca un numar atit de mare de proceduri chirurgicale nu face decit sa creasca numarul celor care arata in mod artificial mai bine decit colegii lor de generatie si sa-i oblige pe acestia din urma sa recurga la aceleasi metode de reintinerire.

Dupa ce a studiat felul in care femeile folosesc creme, se tund, se comporta si mai cu seama se imbraca (cu scopul de a arata mai tinere), Teitell a ajuns la concluzia ca acceptarea virstei este, pina la urma, cea mai buna optiune. Si la ideea ca acest lucru nu inseamna neaparat resemnare, cit un realism asumat. O astfel de atitudine, oricit de sanatoasa ar fi, nu este si usor de pus in practica. Pina sa ajunga la acceptarea propriei virste, a imbatrinirii si a termenului de expirare odata cu ea, femeile au de parcurs un drum anevoios. Calea aceasta trece, de cele mai multe ori, de la ceasul biologic care incepe sa sune periculos de tare in jurul virstei de 30 de ani, la depresii cauzate de pierderea aspectului fizic, atit de important pentru fiecare dintre noi.

Semnele de batrinete apar devreme: de la celulita cu care majoritatea femeilor poarta o lupta pierduta din start inca de la virste fragede, la primele riduri si mai apoi la bratele care isi pierd tonusul si la parul care albeste prea curind, toate vin sa le arate femeilor (si barbatilor deopotriva) cit de inadecvate sint in comparatie cu modelele de urmat. Este vorba despre acele personaje scutite, prin intermediul Photoshop-ului, de orice umbra de rid in paginile revistelor, despre fetele care nu apuca sa ajunga la adolescenta cind fac o cariera defilind pe catwalk, despre actritele care prefera sa-si piarda expresia, dar nu si tineretea si mai ales despre acele doamne aflate la o virsta respectabila, dar care mai lanseaza inca ghiduri sau manuale despre cum se imbatrineste cu gratie. Ne vine greu sa facem fata tuturor acestor exemple si sa raminem echilibrate. Asta si pentru ca ne aflam intr-o situatie in care apar probleme cu care lumea nu s-a mai confruntat pina acum: nu vrem doar sa traim mult, caci acest lucru deja se intimpla.

Vrem sa nu imbatrinim niciodata, iar in acest sens vestile bune intirzie sa apara. La inceputul anilor 90, tineretea vesnica parea o promisiune valabila. Tom Johnson de la Universitatea Colorado si Cynthia Kenyon de la Universitatea San Francisco descoperisera o mutatie genetica ce dubla durata de viata a unei specii de viermi. Au urmat soarecii si toate celelalte vietati la care preferam sa nu ne gindim atunci cind folosim, seara, crema noastra antiaging. Pornind de la aceste descoperiri stiintifice, industria cosmetica a lansat o adevarata isterie a terapiilor care opresc sau incetinesc imbatrinirea. Fara sa aiba verificarile necesare – pentru ca trebuie sa treaca cel putin o generatie pina ce eficacitatea unor astfel de terapii sa fie controlata –, industria a promovat metode dintre cele mai spectaculoase, promitind tinerete fara batrinete si viata fara de moarte.

In acest timp, munca cercetatorilor din laboratoarele lumii a condus la o speranta de viata mult mai mare decit in trecut, dar care nu rezolva neaparat problema imbatrinirii. Numai in Romania, in doar 5 ani, din 2001 pina in 2006, speranta de viata a crescut de la 67,4 la 69,2 ani pentru barbati, respectiv de la 74,8 la 76,1 pentru femei, conform datelor Institutului National de Statistica. Dar aceasta nu este neaparat o veste buna. Odata cu cresterea sperantei de viata (cercetatorii de la University of Southern California au publicat in 1996 o lucrare ale carei rezultate estimau o speranta de viata, in viitor, de 120 de ani), apar multe alte probleme pe care nu stim deocamdata cum sa le controlam. Cancerul si Alzheimerul, boli de batrinete, care au ajuns atit de des intilnite pentru ca am ajuns sa traim atit de mult, nu si-au gasit, inca, rezolvarea.

Vrem sa traim mai mult, dar nu am aflat cum sa imbatrinim cu gratie. Probabil ca va veni un moment in care vom afla cum se face. Pina atunci, putem doar sa ne consolam cu gindul ca vor exista mereu oameni mai batrini decit noi si ca vom fi mereu pe cit de tinere vrem sa fim. Cit despre mine, astept in continuare cu ceva emotii cei 30 de ani pe care urmeaza sa-i implinesc si incerc sa ma obisnuiesc cu gindul ca, daca tot am ratat intrarea in Club 27, ma pot bucura din plin de anii care urmeaza dupa toate pragurile de virsta pe care singura mi le-am impus.

Foto: Guliver

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro