Descoperim solutii alternative de miscare si aflam care sunt secretele noilor metode de fitness care tind a deveni adevarate trenduri, in 2015. Iti facem cunostinta cu cinci tipuri de antrenament care sfideaza rutina salii de sport.
Odata ce am inteles cat de importanta este miscarea, ne-am napustit in salile de sport si am luat la picior benzile de alergat, ne-am cumparat cei mai cool pantofi de rigoare, am incercat orele de Zumba, de cardio, Tai Chi, Step&Tone s.a.m.d. In sfarsit, antrenamentele constante au devenit ceva normal si pentru noi, romancele. Am o statistica personala: acum cinci ani, eram doua fete, dintr-un grup de 11 prietene, care mergeam la sala, iar azi suntem noua. Fitness-ul ne face sa ne simtim excelent, defineste capacitatea corpului de a functiona mai bine, ne da satisfactii si ne mentine in forma, asta e clar!
Vestea si mai buna este ca in prezent, mai mult ca niciodata, exista noi exercitii, forme de miscare inovatoare si foarte interesante, care creeaza forfota si care atrag din ce in ce mai multe femei, umbrind succesul fitness-ului traditional de care ne cam plictisiseram… de ceva timp. In UK sau in SUA, de unde provin aceste trend-uri de lifestyle – caci le putem numi chiar asa –, este o adevarata isterie! Exista trainer-i care sunt priviti ca niste zei, iar unele sali au liste de asteptare. Iti imaginezi?! De exemplu, englezul Russel Bateman, fondatorul salii Skinny B**** Collective (SBC), care le antreneaza pe Suki Waterhouse, Daisy Lowe sau Millie Mackintosh, a lansat un regim de antrenament de 50 de minute, fiind unul dintre cele mai de anvergura proiecte sportive dedicate exclusiv femeilor. Atat studioul sau de pe Baker Street, cat si site-ul se bucura de o clientela de elita (datorita popularitatii enorme si cererii internationale, Russel a creat si aceasta facilitate).
Pe cuvant ca trebuie sa incerci! L-am vazut prima oara pe Christopher Harrison la ceremonia de investire a lui Barack Obama, in 2009. El este fondatorul unui brand de renume in fitness, dar si in divertisment, care se numeste chiar asa: Antigravity. Harrison a creat si produs sute de spectacole: premiile Academiei, Olimpiade, show-uri pentru Broadway, Premiile Grammy, spectacolul de deschidere al prezentarii Victorias Secret. Tot el a creat si un hamac special, cu ajutorul caruia poti face yoga si care, intre timp, a devenit si un element important in industria de divertisment, fiind folosit pe scena de Pink, Britney Spears sau Mariah Carey.
Antigravity Yoga Speedflex se bazeaza pe inventiile si filosofia lui Harrison si a devenit un fenomen in peste 35 de tari, inclusiv in sala de fitness a Madonnei (Hard Candy Fitness), si are peste 7.000 de practicanti zilnici. Acest tip de exercitii – fitness in suspensie – il gasim sub numele de Aerial Yoga si poate fi practicat si la noi; este disponibil la Pescariu Sports& Spa (sub numele de Body Fly) sau la centrul BodyExprim.
Mai clar: Vinyasa Yoga intr-o capsula mare, gonflabila, portabila si incalzita la 37° C. O alta abordare yoga, mai mult fizica decat meditativa, care a convins companii ca Harrods, Christies, Coca-Cola, Deloitte sau LinkedIn sa o achizitioneze pentru ca angajatii lor sa poata face miscare chiar la birou. Caldura te ajuta sa transpiri, mentine muschii supli si promite arderea a 700 de calorii intr-o ora. Este un subiect pe buzele tuturor, dar deocamdata este un serviciu disponibil doar in orasul originar, Londra. Cu prima ocazie cand voi ajunge acolo, vreau sa incerc si eu!
Am vorbit de modele intr-un articol anterior si vom vorbi iar despre ele, in acest articol de sanatate si wellbeing! De ce? Pentru ca ele dau tonul distractiei si pentru ca readuc boxul in atentia noastra – de data aceasta, practicat de femei. Mai nou, boxul pare a fi sportul preferat al modei. Karl Lagerfeld a creat si produs video-ul campaniei Chanel pentru toamna 2014 intr-un ring de box, Alexander Wang lanseaza in noiembrie o colectie pentru H&M, cu un teaser pe Instagram in alb-negru, reprezentand un breloc cu o pereche de manusi de box, modelele Adriana Lima, Cara Delevingne sau Candice Swanepoel au declarat ca practica acest sport pentru a se mentine in forma. Justin Gelband, antrenorul lui Karlie Kloss si al Mirandei Kerr, a anuntat ca lanseaza un program de lectii private de box. E limpede ca boxul devine un trend printre femei.
Tii minte cum ne jucam la ora de sport, in generala, cu cercurile de gimnastica? Toate voiam sa fim Nadia! Ei bine, ne putem juca iar cu ele, de data aceasta cu alt scop si nu stand in picioare, ci plutind prin aer. De fapt, exista din ce in ce mai multe exercitii in aer si am citit uimita despre Aerial Trapeze, Aerial Slings (franghii) sau Aerial Pilates. Ce pot sa-ti spun sigur e ca nu doar iti modelezi corpul, dar te si distrezi.
Speedflex Training Program este un program de 45 de minute, creat in SUA si care poate fi practicat de oricine, indiferent de nivelul de pregatire sau varsta. Este excelent pentru cele care se pregatesc pentru un maraton, de exemplu! Programul este intens si combina exercitiile traditionale cu cele executate la aparatul Speedflex, respectiv imbina un antrenament cardiovascular cu unul de rezistenta. Te antrenezi la un aparat, o masinarie care raspunde cu aceeasi forta pe care tu i-o impui, spre deosebire de adaugarea de greutati. Nu exista nici o deteriorare a muschilor si nu faci febra, a doua zi. Este foarte laudat pentru ca te ajuta sa arzi multe calorii. Poti vedea un film demonstrativ pe site-ul lor oficial, deocamdata fiind disponibil doar in cateva orase – precum Londra, New York sau Dubai.
Foto: Guliver