Dacă toate încercările tale de a scăpa de grăsimea de pe abdomen s-au dovedit a fi în zadar, experții îți dau cele mai bune sfaturi pe care, dacă le vei urma întocmai, s-ar putea să nu te mai confrunți prea curând cu această problemă.
Experții ne spun că putem reduce cantitatea de grăsime de pe abdomen și de pe alte părți ale corpului, urmând aceste sfaturi care ar trebui să dea cele mai bune rezultate:
Alimentele pe care le consumăm din natură sunt bogate în vitamine, fibre și minerale, iar gustarea ta ar trebui să cuprindă alimente neprocesate, carbohidrați complecși, precum fructe, cartofi dulci, legume, nuci și semințe, proteine fără grăsimi și ouă. Renunță la alimentele care conțin multe ingrediente și nu uita de grăsimile sănătoase.
Studiile arată că vegetarienii (și chiar mai mult, veganii) au reușit să slăbească din momentul în care au abordat acest stil de viață. Alimentele bazate pe plante au multe fibre, iar cercetările au arătat că femeile care au urmat o dietă bogată în fibre au avut șanse mult mai mici ca circumferința taliei să se mărească. Încearcă să consumi mai multe legume, plante, fasole, nuci, semințe și produse din soia.
Nutriționiștii ne recomandă să urmăm o dietă compusă din acele calorii care să ne îndeplinească nevoile. Aceste nevoi calorice se bazează pe mai mulți factori, însă cei mai importanți pentru o persoană sănătoasă sunt genul, vârsta, înălțimea, greutatea și nivelul de activitate.
Pentru a determina cantitatea de calorii de care ai nevoie, este recomandat să apelezi la ajutorul unui nutriționist căruia să-i vorbești despre stilul tău de viață, obiectivele pe care le ai și istoricul de sănătate pentru a-ți putea face cele mai potrivite recomandări. Chiar dacă mănânci sănătos, caloriile se pot aduna la fel de repede (ne referim la acele smoothie-uri pe care le consumi zilnic). Totuși, nu consuma mai puțin de 1200 de calorii zilnic, mai ales dacă depui și efort fizic.
Deși este important să consumi alimente care provin din natură și să ții evidența caloriilor consumate, proteinele ajută la definirea mușchilor. Un sfat util este să consumi 20-30 de grame de proteine la fiecare masă, din surse cu cantități scăzute de grăsimi saturate și carbohidrați procesați. Asta nu înseamnă că trebuie să mănânci mai multă carne, sunt multe plante care conțin proteine, precum fasole, legume, nuci.
Deși 30 de minute de antrenament pe zi sunt benefice, nu vei arde suficiente calorii dacă în restul zilei vei sta în pat. Concentrează-te pe activitate din timpul zilei – nu trebuie să faci niște exerciții specifice, ci pur și simplu să te asiguri că nu-ți petreci întreaga zi stând în casă. Dacă lucrezi la birou, fă-ți un obicei din a te ridica și a face o mică plimbare câteva minute în fiecare oră.
În mod evident, fast-food-ul nu te va ajuta să slăbești, dar nu doar din cauză că aceste alimente tind să fie bogate în calorii, ci din cauza legăturii cu insulina. Se pare că alimentele bogate în zahăr și carbohidrații procesați, precum înghețata, prăjiturile, biscuiții, covrigii și pâinea albă îți influențează nivelul de insulină care, în final, cauzează luarea în greutate, inclusiv depunerea grăsimii pe abdomen.
Lăsând la o parte aceste lucruri, fast-food-ul nu oferă corpului niciun fel de nutriție, deci vei ajunge să-ți fie foame în scurt timp, ceea ce înseamnă că mănânci mai mult. Este în regulă să te bucuri de gustări dulci din când în când, însă dacă renunți la acest tip de mâncare, vei observa o diferență semnificativă atât în starea ta de sănătate, cât și în aspectul fizic.
Nutriționiștii recomandă consumul mai multor fibre solubile pentru a arde mai multe grăsimi de pe abdomen. Cercetările arată că fibrele solubile duc la o scădere a depunerii de grăsime de pe abdomen. Concentrează-te pe consumul de alimente precum linte, orz, conopidă, mere și fructe citrice.
Caloriile dintr-un pahar cu alcool sunt estimate în jurul a 80-150, care se pot depune foarte repede. Consumul de alcool interferează cu metabolismul, deoarece ficatul prioritizează procesarea alcoolului înaintea alimentelor. Acest lucru duce la stocarea grăsimii în corp, deci ar trebui să limitezi consumul de vin, bere și cocktail-uri.
Consumul de apă din timpul zilei te va menține sătulă și te va ajuta să rămâi mereu hidratată. Majoritatea nutriționiștilor consideră consumul de apă ca fiind una dintre cele mai eficiente metode de slăbire. Fiecare masă ar trebui să înceapă cu un pahar cu apă, iar pentru a-ți aminti, asigură-te că ai mereu alături o sticlă de câțiva litri. Odată cu băutul apei în mod regulat, vei observa schimbări semnificative.
Stresul produce un hormon numit cortizol. În timp, nivelul mare de cortizol va alimenta stocarea excesului de glucoză și o va transforma în grăsimea de pe abdomen. Încearcă să găsești câteva metode prin care să te relaxezi în fiecare zi. Dacă ai anumite probleme pe care nu le poți rezolva de una singură, vorbește cu un prieten sau un terapeut.
Foto: Arhiva ELLE