Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat noi măsuri cu privire la persoanele infectate cu Covid-19, dar care nu prezintă simptome.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut unele precizări cu privire la măsurile care se vor lua de acum înainte cu privire la bolnavii de Covid-19 asimptomatici, el anunțănd că aceștia își vor petrece mai puțin timp internați în spital.
Noile măsuri privind bolnavii de Covid-19 asimptomatici vor fi reglementate printr-un ordin de ministru care va fi semnat azi și care stipulează că persoanele cu Covid-19, dar care sunt asimptomatice sau doar ușor simptomatice, vor fi internate în spital doar timp de 10 zile. În plus, dacă după 7 zile de internare, teste vor fi negative, în a zecea zi, aceste persoane vor fi externate și izolate la domiciliu, dar sub supravegherea medicului de familie.
„La propunerea grupului tehnic din cadrul Ministerului Sănătății, grupului științific care se ocupă de evaluări, mâine (marți-n.r.) vom semna un ordin de ministru prin care pacientul asimptomatic sau simptomatic ușor va beneficia de o internare de 10 zile, în a 7-a zi se efectuează un test care, dacă este negativ, la 10 zile să meargă acasă. Dacă este pozitiv, dar nu mai avem simptome de cel puțin 3 zile, la cei ușor simptomatici, la cei asimptomatici nu am avut simptome, la 10 zile va pleca acasă, cu izolare la domiciliu până la 14 zile, sub supravegherea medicului de familie„, a declarat Nelu Tătaru, într-o intervenție televizată.
„Acest Ordin va fi semnat mâine pentru a decongestiona dintre spitale, dar nu putem da un asimptomatic acasă, în prima zi acasă pentru că nu putem şti cum are evoluţia acel asimptomatic”, a mai explicat Ministrul Sănătăţii.
Ministrul Sănătăţii a oferit și un exemplu: cazul unui ambulanţier de la Suceava care a decedat acasă, după ce a refuzat internarea pe motiv că nu avea simptome. „Vă dau un exemplu, un coleg de-al nostru, ambulanţier la Suceava care a refuzat internarea tocmai pentru că a fost asimptomatic, fiind depistat pozitiv, a decedat acasă. Este unul din cei 11 colegi de-ai noştri care au decedat: 6 doctori, 3 asistenţi, 2 ambulanţieri. Doctori”, a mai declarat Nelu Tătaru.
Această măsură nouă de reducere a perioadei de spitalizare în cazul pacienților cu Covid-19 asimptomatice vine după ce multe spitale din București și din țară au atras atenția asupra faptului că nu mai au paturi libere, iar rata îmbolnăvirilor a crescut alarmant în ultimele zile, în special din cauza faptului că măsurile de distanțare socială nu sunt respectate.
În urmă cu câteva zile, tot Nelu Tătaru avertiza că transmiterea comunitară este accentuată. „Ne apropiem de un moment în care o să vedem că avem dublare sau triplare de cazuri pe zi. Suntem într-un moment în care gestionăm această creștere oarecum prognozată de către noi, suntem într-o perioadă în care recomandăm în continuare respectarea regulilor de distanțare socială, de igienă, precum portul măștii în spații închise, la locul de muncă sau în mijloacele de transport în comun”, a mai declarat ministrul Nelu Tătaru.
Foto: Arhiva Revistei ELLE