Excesele nu fac bine nimănui, și nu spunem noi asta, ci stau dovadă nenumărate studii făcute de către specialiști. Conform lor, se pare că un consum excesiv de sare are efecte nebănuite asupra organismului și te poate face să crezi că ele sunt datorate altor motive.
Cu siguranță te întrebi care ar fi cantitatea ideală de sare pe care un adult ar trebui să o consume pe zi. Ei bine, unui adult i se recomandă să consume pe zi 2 grame de sodiu, adică 5 grade de sare. În plus, persoanele care au probleme cu tensiunea arterială sau chiar au boli cardiovasculare, ar trebui să consume mult mai puțină sare.
Așa că, iată care sunt efectele consumului unei cantități mari de sare, dar și ce anume ar trebui să eviți, pe cât posibil poți:
1. Mănânci mâncare procesată
Cumpărăm destul de des mâncare procesată deoarece nu avem timp să gătim, astfel că a devenit o soluție simplă și la îndemână. Iar prin mâncăruri procesate ne referim la supe la plic, legume și fructe congelate, murături, măsline, brânză procesată, diferite sosuri, dar și nuci sau chipsuri. Însă, toate aceste mâncăruri sunt bogate în sodiu, așa că ar trebui să le eviți pe cât posibil, mai ales dacă nu ai un stil de viață activ și nici nu ai o alimentație echilibrată.
2. Ești deshidratată
Dacă mănânci mult prea multă sare, vei fi mult mai deshidratată. Pe lângă asta, te poți simți destul de rău, mai precis, poți avea dureri de cap, te poți simți obosită fără să știi motivul pentru care te simți așa. Pe lânga asta, retenția de apă este un alt efect pe care îl are consumul excesiv de sare, care se manifestă prin ochi sau degete umflate.
3. Te simți balonată
Un alt efect pe care îl are consumul excesiv de sare este balonarea. Însă, nu ar trebui să te sperii, deoarece balonarea este o problemă digestivă care poate avea loc destul de des și poate fi remediată repede, dacă alegi să nu mai consumi alimente care produc mult prea mult gaz în organism.
3. Nu mai ai poftă de mâncare
Un consum excesiv de sare te poate face să îți pierzi apetitul. Atunci când alegi să renunți la alimentele sărate, apetitul tău se schimbă și poți deveni chiar sensibilă la preparatele care au mult prea mult sodiu.
4. Stomacul tău e iritat
Știm deja cât de inconfortabile pot fi senzațiile de arsuri la stomac, însă ele pot fi evitate dacă nu mai mănânci atât de des sare. Aceste dureri la stomac pot fi chiar deranjante și cresc riscul de gastrită sau ulcer la stomac.
5. Te confrunți cu hipertensiune
Consumul foarte mare de sare îți poate provoca hipertensiune. Dacă deja ai această afecțiune, ar trebui să reduci considerabil consumul, eventual să nu mai consumi deloc sare. În cazul în care alegi să renunți complet la alimentele sărate, adaugă în alimentația ta mai multe alimente bogate în calciu, potasiu și bogate în omega 3.
6. Ai afecțiuni cardiovasculare
Pe lângă hipertensiune, și afecțiunile cardiovasculare sunt cauzate de consumul excesiv de sare. Dacă aceste stări se agravează, este recomandat să consulți un medic cât de repede poți, astfel încât el îți va prescrie alimentele pe care trebui să le consumi.
7. Ai pietre la rinichi
Pietrele la rinichi sunt o experiență destul de dureroasă de care fiecare dintre noi ar trebui să ne ferim. Nu există o cauză exactă a acestui lucru, însă, pe lângă istoricul familiei și deshidratarea, un rol important îl are și cantitatea în exces de sare pe care o consumi. Poți preveni asta consumând apă și dacă ești atentă la alimentația pe care o ai.
Citește și:
3 moduri simple prin care poți pierde în greutate atunci când dormi
Foto: Imaxtree