Ce se întâmplă în organismul tău dacă bei cafea fără să mănânci înainte

Cafeaua este una dintre băuturile care ne poate face diminețile mai frumoase, însă ce se întâmplă atunci când alegem să o consumăm fără să fi mâncat înainte?

Cafeaua este una dintre băuturile care ne poate ajuta să avem mai multă energie întreaga zi. Ea are o mulțime de beneficii, de la faptul că ajută la arderea grăsimilor, stimulează organismul, poate reduce riscul anumitor boli, cum ar fi diabet de tip II, Alzheimer sau depresie. În același timp există și destul de multe controverse în jurul ei, cum ar fi că ar determina apariția anxietății, a atacurilor de panică sau a palpitațiilor. 


Dacă și tu ești obișnuită ca în fiecare zi să bei câte o cafea sau poate chiar două, atunci cu siguranță ai auzit și de faptul că nu ar fi indicat să o consumi pe stomacul gol. Așa că, află în continuare ce se întâmplă în organismul dacă faci acest lucru:

Poți avea probleme digestive dacă bei cafea pe stomacul gol?

Mai multe cercetări ne confirmă faptul că, dacă bem cafea pe stomacul gol, putem avea destul de multe dureri, arsuri la stomac, stări de greață, care în cele din urmă pot duce către ulcer, reflux gastroesofagian sau chiar sindromul colonului iritabil. În timp ce unele persoane au aceste simptome, este posibil ca altele să nu le aibă deloc, iar din acest motiv e important să observi modul prin care organismul tău reacționează când bei cafea fără să mănânci înainte. Specialiștii ne recomandă să bem maximum două căni de cafea pe zi.


Poate crește nivelul de cortizol din organism?

Un alt argument care ar trebui să te convingă să nu mai bei cafea pe stomacul gol este că acest obicei poate crește nivelul de cortizol, unul dintre hormonii eliberați de stres. Acesta e produs de către glandele suprarenale și ajută la reglarea metabolismului, a tensiunii arteriale și a nivelului de zahăr din sânge. Cu toate astea, un nivel mult prea crescut poate duce la anumite probleme de sănătate, cum ar fi hipertensiune arterială, diabet zaharat de tip II sau diverse boli de inimă. 


Un consum mult prea mare de cafea poate avea câteva reacții adverse, iar aici putem vorbi despre dureri de cap, migrene, anxietate, palpitații și atacuri de panică. În plus, poate duce la deshidratare și spasme ale mușchilor. Cafeaua poate afecta și somnul, mai ales dacă o bei cu șase ore înainte de a te culca.

Nu spunem acum că ar trebui să renunți complet la consumul de cafea, ci mai degrabă să încerci să nu depășești doza recomandată de către medici. Iar dacă alegi să nu mai bei deloc, există nenumărate alternative la care poți apela, printre care sucurile din fructe și legume proaspete, ceaiurile din plante sau băuturile pe bază de proteine.


Citește și:
9 probleme digestive care îți pot afecta serios greutatea

Foto: Imaxtree

Vezi şi cu ce poți înlocui cafeaua!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet